Umbla din om în om pe facebook aseară. Lăsa în urmă bloggeri şocaţi, nervoşi sau doar ruşinaţi de ţara care permite să se întâmple asta. Era un articol  care înfiera practicile Uniunii Scriitorilor din România, un articol în care erau date câteva exemple de scriitori ce primesc bani din partea statului român. După ce l-am citit, nu am putut spune decât că Uniunea Scriitorilor din România (USR) a devenit o mocirlă, un loc în care unii îşi spală jegul. AICI aveţi articolul, dacă doriţi să îl citiţi. Dacă nu aveţi suficient timp, vă las mai jos câteva rânduri extrase de cei de la Adevărul din uimitoarele cărţi scrise de:

Dora Alina Romanescu- „Chipul atât de frumos al lui Fuego nu este părăsit decât rareori de zâmbetul şugubăţ, neastâmpărat. Trăirile intense, dăruirea cu care tratează publicul, face din Fuego o flacără care încălzeşte sufletul, luminează calea, iar fiecare clipă trăită alături de el dă vieţii sens şi frumuseţe.“

Mihaela Burlacu- „Acum eram plină de forţă. Ca un zbor de pasăre spre lumină, după o săptămână, am realizat exact situaţia care mi se întâmplă.“

Liviu Andrei- „Destinul urla. Urla ca o băşină de fasole groasă. Sfinctereala şi prosteala prostatei trebuiau să se facă muci şi să dispară. Ovidiu avea să-şi schimbe pielea printr-o puşcărioară. Frecatul de Aurică nu-i mai grăbea năpârlirea iar Ginuţa cea luciferică îi cariase muşcătura care-i atrăgea atât de mult bărbatul (n.r. – nici noi n-am înţeles ce vrea să spună autorul). Jucase pizdeşte. Mişeleşte. Curveşte. Era dată dreacu. Cântase la penisul lui Aurică ca la un fluier cărnos.“

Nu vreau să spun decât că este de preferat să citim bloguri, în loc să pierdem vremea cu asemenea cărţi. Cunosc atât de mulţi bloggeri care scriu bine, care au ceva de transmis, care scriu corect şi coerent, amuzant sau serios, dar mereu îmbietor. Am găsit săptămâna trecută câteva articole care mi-au reţinut atenţia şi pe care aş vrea să le citiţi şi voi. Mă gândesc să fac o rubrică permanentă, săptămânală, în care să recomand bloggerii şi articolele lor.

Silavaracald ne povesteşte în stilul ei obişnuit despre “50 de umbre ale lui Grey, întunecate, descătuşate şi nu-mai-ştiu-cum” şi se întreabă ce are această carte, cum a ajuns să fie “cea mai bine vândută carte a tuturor timpurilor”.

Ioana reuşeşte să transmită emoţii şi dor de călătorii cu articolul despre Lisabona- Portugalia, un articol cu  “parfum de portocali, de ploaie, de rufe curate şi de mare”. Este al treilea dintr-o serie neîncheiată încă.

Simona descrie dintr-un unghi personal situaţia din spitalele româneşti şi problemele celor care nu au bani pentru şpagă. “Poate pentru doctorul respectiv  cei 60 de lei au reprezentat 2-3 cafele la Starbucks şi un  pachet de ţigări. Poate pentru biata femeie erau ultimii bani din pensie. Chiar merită să te vinzi pentru câţiva lei? Trist…”

Kadia, revoltată pe bună dreptate, propune un nou logo turistic pentru România şi le explică pe îndelete cârcotaşilor că nici alte ţări nu au cine ştie ce logo-uri, dar ştiu să se promoveze. “Dar ce poate oferi România? Că oraşele-s oraşe, nici prea frumoase, nici prea vechi nu sunt, munţii – hai să fim serioşi, pentru că Alpii-s mai frumoşi, dar România este IEFTINĂ!”

Alexandra, care de curând a trecut printr-o mare suferinţă, vorbeşte despre prietenie, despre cei alături de care ” eram într-o încăpere a suferinţei iar ei îmi erau alături şi mă ţineau de mână, mă îmbrăţişau, îmi încălzeau obrajii şi încercau să-mi contureze câte un zâmbet pe buze.”

La Florin Ruşanu am găsit un articol amuzant despre oale, prin care dovedeşte ce spirit fin de observaţie are. Şi întrebarea de final: “Ce voiam io de fapt să vă întreb, #fetelor: ce dracu’ vedeţi în oalele noi? (că da, vă uitaţi insistent şi îndelung în ele, check it!)”.

Vladen speră să devină fericitul posesor al unor iepuraşi Dunny “care au fost în vacanţă la Cernobal” şi ne lasă cu un filmuleţ ce mie mi-a sfâşiat inima. Este filmat la Cernobîl  “chiar la faţa locului, imediat după accident de către un Volodia, reporter local. Care, ca orice Volodia care se respectă, şi-a dat obştescu sfârşit imediat după ce s-a reîntors de acolo, pe motiv că s-a expus la vreo câteva mii de Röntgen”.

Aş putea continua cu încă vreo 8-10 articole, dar observ că am deja scrise 700 de cuvinte. Mă tem că vă voi plictisi şi nu veţi termina de citit.