Skip to main content

Un ceas de furtună

Nu aduce anul ce aduce ceasul… de furtună. Ploaia bate cu disperare în geam, încercând să intre la căldură. Sunt surdă la rugămintea sa. Reuşesc, în schimb, să aud ca prin vis cum soneria interfonului se chinuie să îmi spargă timpanele. Sar grăbită din pat şi piciorul mi se rezeamă în mingiuţa plină de ţepi cu care se joacă uneori câinele. Un masaj necerut, dar binevenit după o oră de somn. Slalomul printre pisicuţele care mi se freacă de glezne îmi încetineşte înaintarea. Un pantof căruia i s-a schimbat definitiv designul îmi pune piedică. Ochii îmi ies din orbite, mâinile se întind, trupul se clătină. Reuşesc să îmi regăsesc echilibrul şi străbat sufrageria în pas aproape vioi.

pantof-ros-de-caine

În spatele meu sună turbat telefonul. Din faţă aud cum interfonul îşi plânge clopoţelul. Mă întorc, prind telefonul din zbor şi răspund. Spun “alo” şi rămân cu gura căscată. Un castravete ros pe jumătate stă la plajă sub becurile arcadei. Când s-au transformat carnivorele mele în erbivore? Cu semnul de întrebare plutind angelic deasupra capului intru pe hol. Interfonul încă mai sună. E nepoata care vine întotdeauna la cel mai nepotrivit ceas. A ieşit pe furtună doar pentru că se plictisea în casă. Cioc, cioc! Cioc, cioc! Intră, strig eu din bucătărie, cu telefonul într-o mână şi cu miorlăita Ursula în cealaltă mână.

furtuna-pe-strada-1024x768

Nu pot! strigă din spatele uşii nepoata. Las telefonul, las şi pisica, deschid nervoasă uşa. Vântul aduce miros de ploaie torenţială. Copila are braţele încărcate: o umbrelă din care picură apa, o plasă plină de diverse: un caiet de vacanţă, penarul, o cutie plină de elastice pentru brăţări, telefonul mobil, câteva clame de păr, cheile casei, o carte de poveşti, o pereche nouă de blugi pe care mama ei a cumpărat-o şi care acum nu îi mai place. Mă apucă râsul. Te muţi? o întreb cu chipul luminat de un zâmbet ghiduş. Nu sesizează gluma şi răspunde plină de speranţă: pot?

ploaie-torentiala-furtuna-1024x768

Un ceas de furtună poate trece într-o clipită, lăsând în urmă crengi rupte, geamuri murdare, glezne scrântite şi multe, multe zâmbete.

 

 

Comments
  • Javra June 22, 2015 at 10:45 am

    Uite aşa şi se măreşte numărul de locatari, fără să vrei, fără să ceri… Dar e datoria rudelor…

    • Vienela June 22, 2015 at 10:47 am

      :))) Ea este oricum de-a casei, ca locuim foarte aproape unii de altii. 😉

  • vax albina June 22, 2015 at 12:06 pm

    O postare ca un filmuleț. M-a încântat și m-a amuzat.
    Întreabă nepoțica dacă din elastice se pot face coliere (in loc de zgarzi) pentru pisici. Ms.
    PS Cred că ai aflat că Bruno trebuie să pape fructe și legume precum în reclamă..

    • Vienela June 24, 2015 at 9:28 am

      Depinde ce asteptari ai de la o zgarda pentru pisica. Daca o vrei doar de ornament, da, se poate face.
      Habar nu am de nici o reclama. Fug de ele ca dracu’ de tamaie. Si am uneori impresia ca Bruno e vegetarian. :))))

  • Georgi June 23, 2015 at 2:34 pm

    Tre’ sa te iubeasca mult nepotica ta daca si-ar dori sa se mute la tine! :-))

    • Vienela June 24, 2015 at 9:29 am

      E normal sa vrea la mine. Stii cum e… Intotdeauna matusa va fi mai putin aspra decat mama… 😉

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.