Mulți au crezut că sunt de o bunătate rară, atâta timp cât viața și oamenii au fost buni cu mine. Îmi permiteam să par a fi bună, căci nu rupeam carne din mine, nu dădeam din sângele meu, nu renunțam la nimic, ci dădeam din preaplin. Când mi se spunea că sunt bună, protestam imediat, căci mă cunoșteam și știam că nu este adevărat. Credeam și spuneam că ”oricine ar fi făcut la fel”. Era un fel de lozincă. Mă obișnuisem să spun aceste cuvinte, deci nu le mai analizam. Până în ziua în care nu mi-a mai fost bine…

Până în ziua în care nu am mai putut iubi toți oameni, căci nici ei nu mă iubeau. Am continuat să îi iubesc pe cei ce mi-au lăsat în prag dovezi atunci când am avut nevoie, nu când își revărsau ei preaplinul. Pe ei, pe cei ce-mi sunt alături îi voi iubi, lor le voi oferi dramul de bunătate cu care sunt înzestrată. Îi știu pe toți. Atât pe cei cu adevărat buni, cât și pe cei ce se prefac a fi buni. Îi știu pe cei ce mi-au răpit inutil din timp, îi știu și pe cei ce mi-au rămas recunoscători, deși le oferisem atât de puțin. Îi știu pe cei ce s-au folosit de mine, cu buna mea știință, îi știu și pe cei ce mi-au oferit totul, necondiționat.

Deși sunt o fire foarte prietenoasă, deși mă atașez ușor de oameni (vă vine să credeți că, într-un timp, până și de dam ăla începuse să îmi placă?), deși le zâmbesc tuturor, în sinea mea rămân o mare singuratică, ce stă de vorbă doar cu gândurile ei, ce își țese visurile doar în liniștea nopții, ce respiră doar alături de oamenii cu adevărat oameni. Cu mine, nu mă plictisesc niciodată. Mă cunosc bine, știu că sunt egoistă, ranchiunoasă până când mă liniștesc, tăioasă când sunt călcată pe coadă, dar mă accept așa, pentru a putea trăi. Pe ceilalți, nu am nici o obligație să îi accept, dacă nu mi se potrivesc. Nu sunt atât de bună pe cât cred unii.

Zâmbiți, mâine poate fi mai rău! Mâine poate că vă voi spune și alt adevăr. Eu astăzi vărs o lacrimă amintindu-mi de rugămințile trimise în neant, apoi mai vărs una văzând fotografia aceasta…

girafa