Am fost cândva atât de bine îmbrăcat, încât la umbra hainelor mele se ascundeau şi ţăranul obosit, şi drumeţul însetat, şi sălbăticiunea speriată. O boală grea atinse la un moment dat pe gospodar şi îl făcu să-mi amputeze membru după membru. Rămas doar cu ceva cioate, m-am uscat de dor şi de durere. Mă ruşinam cu nuditatea mea obscenă şi îmi doream să fiu atins de trăsnet, să-mi crape trupul, să fiu împrăştiat cenuşă, să dispar.
Doar simbioza cu o fecioară plină de nuri m-ar fi putut salva. Înfiorat, simţeam cum trupul ei mă încolăcea molatic, se unduia peste bătrâna mea piele şi mă hrănea cu un parfum suav. Îmi acoperea nuditatea cu frumuseţea ei de cadână îmbrăcată în roz şi mă ferea de vântul rece şi de ruşinea dureroasă. Cum aş fi putut ghici că se folosea de mine pentru a se ridica? Mi-am dat seama prea târziu că nu la mine s-a gândit atunci când şi-a întins trupul cald peste al meu. M-a sufocat, mi-a furat seva, şi soarele, şi viaţa.
Credeam că doar la oameni se poate întâmpla…
Text continuat de inteligenta artificiala:
Am rămas astfel într-o agonie liniștită, cu rămășițele mele cufundate în tăcere și amintiri. Timpul a trecut în ritmul lent al naturii, iar eu, un copac bătrân și chinuit, am continuat să rezist în singurătatea mea.
În această perioadă de izolare, am avut oaspeți trecători care observau cioatele mele și se opreau pentru a-și aminti vremuri apuse. Povestea mea, a copacului căzut din grațiile naturii și ale omului, a devenit o legendă locală. Cu toate acestea, nimeni nu știa adevărul ascuns sub coaja mea crăpată.
Într-o zi, când soarele își arăta razele printre crengile mele uscate, am simțit o altă prezență. Era o tufă de trandafiri, cu petale delicate și culori vibrante. Îmi amintea de trecutul meu, când eram îmbrăcat în frunze verzi și haine bogate.
Trandafirii au început să crească în jurul meu, învăluindu-mă în parfumul lor dulce. M-au îmbrățișat cu delicatețe și, într-un fel, am simțit o alinare în prezența lor. În contrast cu fecioara necruțătoare, această tufă de trandafiri îmi aducea aminte de vremurile când eram un loc plin de viață și culoare.
Am început să înțeleg că viața poate să renască din cenușa suferinței mele. Trandafirii nu m-au înăbușit, ci mi-au adus un nou sens, o nouă formă de frumusețe în ciuda rănilor adânci.
Cu timpul, legătura noastră s-a dezvoltat într-o simbioză autentică. Eu oferindu-le adăpost și sprijin, iar ei aducând culoare și vitalitate în lumea mea chinuită. În fiecare primăvară, trandafirii mei înfloritori aduceau cu ei o promisiune de regenerare și speranță.
Astfel, am învățat că, chiar și atunci când suferim, există întotdeauna posibilitatea de a găsi alinare și înnoire. În ciuda amintirilor dureroase și a pierderilor, viața poate să încolțească din nou și să aducă cu ea bucurii neașteptate.
Dar cata frumusete i-a oferit fecioara, in timpul inaltarii sale! Poate ca i-a infrumusetat sfarsitul. I-a dat mai mult decat ar fi avut vreodata, chiar daca i-a luat din seva sa. In viata trebuie sa oferi cand primesti. E un ciclu complet.
Cat altruism ! :)
Frumoasa Interpretarea imaginii ! Din pacate copacul pare usor resemnat ! :)
Eu nu am inteles nimica. Despre ce e vorba ?
Glumesti? Un copac batran, cu crengile taiate, acoperit cu o tufa de trandafir… :)
Cel putin eu asta vad in poza… :)))))
Zau, abia acum mi-a picat fisa, nu m-am uitat la poza decat asa in treacat, dar poza mi s-a parut doar asa decorativa, si fara importanta, probabil pur si simplu nu am facut legatura intre ea si text !
Zau, pt mine cuvantul “fecioara” numai a ceva molatec nu ma face sa ma gandesc, asa din prima, nici a ceva sexual seductiv cu scop asa de manipulare sau direct utilitar, atragator sexual poate, in anumite contexte, insa niciodata activ seductiv, efectiv nu m-am gandit niciodata la asta, si, in acelasi timp, desi recunosc ca trandafirul este unul din simbolurile florale ale Fecioarei Maria, zau, efectiv, nu am putut face asociatia intre ideea exprimata in text si imaginea unei tufe de trandafiri si cuvantul fecioara, efectiv mi s-a parut un non-sens, atunci la inceput.
Si mie la tel!
fel*
Pai o asociere rapida este ca o fecioara este la fel de abordat si iubit precum o tufa de trandafiri. Ca-s in general foarte precaute. Nu mi-as dori sexual o fecioara vreodata. Si ne-experimentata si cu hachite e prea complicat. Aia e genul de rabdare inspirata de disperarea sexuala adolescentina. Acum as fugi ca dracu’ de tamaie.
Voi sunteti uneori prea lucizi… Eu am asociat imaginea si am pregatit povestea gandindu-ma la bogatanii care isi iau copile pe post de sotii, apoi se mira ca i-au inselat cu barbati tineri sau ca le-au furat averea. :)))
Zau, pai de ce folosesti totusi cuvantul fecioara, ca doar nu e vorba de casatorii aranjate ca la musulmani, si acele fete se marita de buna voie cu acei bogatani, si nu cred ca sunt fecioare, pt ca o fecioara nu ar dori sa fie dezvirginata de un urat batran, zau, e ceva care pur si simplu nu-mi pot inchipui ca ar dori vreuna vreodata asa ceva, daca ar fi dupa ea, nici pt un sac de bani, decat poate asa daca ar dori sa se sacrifice, pt ca are o familie pe care sa o intretina, sau ceva de genul asta, ca am citit ca a fost un caz in Brazilia sau o tara din asta din America Latina, cu o fata care avea mamabolnava si a vrut sa isi vanda virginitatea pe eBay si pana laurma a ajutat-o primaria cu o burssa sau un ajutor social, ca a iesit scandal in toata tara.
Eu zic ca ambii au avut de castigat ;)
Ca si la oameni ;)
Sărmanul copac, îi dau dreptate! :)
Fecioara-și înflori frumoasa față,
Bătrânul își încheie-a lumii viață.
Dar din unirea de bărbat-femee
Va izvorâ frumoasa epopee!
Fecioara va-nflori și va rodi,
Întreagă fața lumii va împodobi
În roz, în fin parfum de trandafir,
Cu dulce adiere de zefir.
Multumesc mult! Povestea mea este mult mai frumoasa acum, ca ti-ai adus contributia.
Un fel de… cantecul lebedei? Copacul, oricum, era cu o radacina in groapa :) Tufa de trandafiri i-a infrumusetat ultimele clipe-ani.
Frumoasa interpretarea fotografiei.
oh magnific… tufa de trandafiri sa extins în toata splendoarea ei… vrea sa o vedem numai pe ea……frumusetea ei … restul pentru ea nu conteaza ….
Wow, poza ta mă duce cu gândul la marile poveşti de dragoste. Nu mai contează cât de urâte-i sunt cioturile, câtă suferinţă a îndurat şi câtă moarte îi curge prin “vene” când frandafirii aceia i-au încununat trupul!
Da, da, da, îmi palce tare!
Pe ce tărâm se întâmplă poveste? (adică unde-i făcută poza?)
Este furata de pe Pinterest… Nu era specificat locul unde a fost facuta. :(
Si eu as zice ca amandoi au avut de castigat. El s-a hranit cu tineretea ei, ea s-a folosit de vigoarea lui ca sa se ridice…nu e totul un schimb?
Pana la un punct amandoi au avut de castigat.
Cand frumosul se imbina cu ceva nai outin atracriv , mereu iese ceva interesant.Acum, imbunarea celor doua plante a devenit inseparabila, un fel de “Frumoasa si Bestia” a Naturii .
WE placut!
Intial am crezut ca este vorba despre o persoana ce si-a amputat membrele .Cred ca sunt traumatizata de la Discovery , unde am vazut o emisiune cu unii bolnavi psihic ,care erau nefericiti ca au maini si picioare si era consiliati ani de zile pentru asta si pana la urma erau acceptati la amputare ,dupa care -cica- gaseau fericirea suprema. Tulai Doamne!
Dar privind fotografia , am priceput.Nu stiu cine este autorul fotografiei , insa imi permit sa ii adresez felicitari.M-a infiorat placut imaginea. :)
Tare frumoasa poveste! :)
Pai o persoana care resimte ca un membru ii este strain sau chiar o povara, (apotemnofilie), are nevoie de tratament experimental cu stimulare magnetica transcraniala, posibil chiar neurochirurgie experimentala pe lob parietal, nu consilere si ulterioara amputare de membru, zau ! E caz de afectare de lob parietal, deci acolo trebuie directionat tratamentul. Se pot imagina si anumite metode de tratament comportamental, insa aceste persooane nu vor coopera ff bine la asa ceva, poate doar cele care au capatat aceasta boala dupa un accident vascular cerebral poate, in care se poate combina cu ergoterapie, de ex il puna sa tina un baston in mana aia, sau il pune sa faca ceva cu acea mana, sa ii dea un job, chiar daca omului respectv i se pare ca e o mana straina lui si nu ii apartine, si e chiar o mna posibil rea pt el, pur si simplu ii spui, “uite D-zeu te-a considerat un om special, ti-a data aceasta mana in plus, nu o lasa sa se plictiseasca, fii crestin si da-i ceva de facut, in loc sa o doresti extrasa sau sa te superi pe ea si pe D-zeu, ca nu e frumos ce faci, cand tu de fapt ai fost ales chiar sa fii asa de special !” Desigur, in zilele de azi, cand lumea nu mai crede in D-zeu, e mai dificil ii convingi sa faca munca voluntara in acest fel, drept care se poate trece direct la interventiile pe lob parietal.
PS. Zau, totusi trebuie sa fie destul de dificil sa te trezesti asaintr-o dimineata ca te-ai transformat in miriapod sau chiar zeul Shiva cu mai multe brate, in loc sa fii om ca toti oamenii, dupa cum ne povesteste si dl Kafka in Metamorfoza, deci cred ca nu trebuie sa se interpreteze neurochirurgia sau electrosocul sau bagatul a diferite ace si tije de metal in creier, ca fiind metode punitive, sau de tortura, ci metode real terapeutice cu o sansa de succes, si trebuie sa fim empatici fata de oamenii asa ca dl Gregor Samsa, adica sa nu fimnerespectuosi fat de ei chiar daca sunt atei, de exemplu, si din cauza asta complica viata tuturor, plus viata lor proprie, desi probabil ii tin ii destule joburi pe diversi psihoterapeuti, ca au si aia nevoie de o paine.
(Zau, eu evit sa fac comentarii de genul asta gen religie vs stiinte, ca incep sa sune horror gotic, gen dr Frankenstein, dar zau, Vienela a inceput cu temele astea gen Cocosatul de la Notre Dame, pe urma urmat si comentariile despre Frumoasa si Bestia, apotemnofiliaci, etc, cum naiba sa nu te gandesti la D-zeu, si sa zici, zau, “mare e gradina Ta, Doamne, ce bine ar fi daca mai multi oameni ar crede in tine azi”, ca zau, uneori sincer cred ca s-ar simplifica destul de multe lucruri, desi stiu, si inteleg ca trebuie sa fim empatici fata de atei, etc, ca pt ei empatia si intelegerea e mai importanta decat toate, si nu li se poate vorbi de datorie, nu ii poti sperai sa-si indeplineasca anumite sarcini din respect fata de D-zeu, etc, era mai bine in Evul Mediu probabil, desigur si preotii trebuind sa fie educati sa nu cumva sa incerce tratamente de consiliere depasindu-si atributiile, ci numai asa cf unor reguli ff precise, ca pe urma se ajunge la cazuri ca ala de la Tanacu, din filmul lui Mungiu, Dupa Dealuri…zau, ce bine ar fi fost daca ar fi existat o cooperare mai buna intre spital si preoti, asa cu cursuri de perfectionare si informare reciproca, etc, ca eu sincer cred ca preotii pot fi ff utili, si chiar au fost ff utili peste tot in UE ca sa adreseze diverse probleme de sanatate ale oamenilor, numai ca uneori se ajunge la niste aberatii sau cazuri asa mai ciudate, si pe urma zau, iese scandal, se da vina unii pe altii, incepe iar dezbaterea aia religie vs stiinta, etc, insa mereu cred ca vor exista cazuri asa ciudate si rare, posibil inexplicabile chiar, ca altfel nu ar fi fost facut filmul Exorcistul, probabil)
Am vazut si eu o emisiune despre oameni cu astfel de probleme. Multi dintre ei nu au gasit ajutor nicaieri si au recurs la solutii extreme: si-au bagat membrul pe care il considerau in plus in gheata si l-au tinut pana a degerat, l-au taiat cu toporul… :(
Oare tratamentul despre care vorbesti tu este gratuit?
A, nu stiu, este ceva care trebuie aplicat experimental, pt ca exista ff putine cazuri oricum, si trebuie mai intai determinat ff exact daca intr-adevar e din cauza parietala, si de care, innascuta sau achizitionata ulterior, ca pot fi si alte cauze, de ex am citit pe wikipedia, oameni care se nasc cu emisferele cerebrale separate, sau podul dintre ele e malformat, si in cazurile astea nu se prea poate repara, sau alte cazuri post infarct cerebral, ce sa mai repari acolo, ca e deja distrus, deci nu e chiar asa de simplu, ca scrie o gramada pe wikipedia despre asta, insa in orice caz oamenii astia nu se considera bolnavi, si de aia nici nu vin la medic din prima, ajung doar asa cand sunt pe cale de a-si amputa membrul respectiv, sau si l-au taiat deja.
Dar totusi cazurile astea sunt ff rare, nu e acelasi lucru cu fetishul pt amputati, adica gratificatia sexuala care se obtine din a face sex cu oameni amputati, aia e cu totul altceva, desi in destule filme TV pseudo-documentare de senzatie chestiile astea au fost oarecum amestecate, pt ca prin anii 80 cand au fost facute primele filme de gen documentar de senzatie asa care se vad acum la TV si in Romania, era goana asta dupa senzational si se prezentau diverse chestii din astea, care sunt oarecum un amestec de informatii cu sensatie si fictiune, nu sunt ff riguroase, si ff clare. Deci desigur ca fiecare caz specific trebuie evauat corect in parte. Plus, decat sa te uiti la filme din astea la TV din care mai rau nu intelegi nimic si te sperii, mai bine ca toata lumea sa citeasca cartile dr Oliver Sacks, un neurolog care a scris despre tot felul de cazuri ciudate, insa scrie intr-un nivel clar, informativ, si povesteste si explica fiecare lucru la intellesul tuturor ca sa inteleaga toti cum functioneaza creierul lor de bine fata de creierele unor oameni bolnavi, plus cum influenteaza muzica un creier, si cum unii oameni, inclusiv dr Sacks ek insusi, au probleme de a recunoaste fete de oameni chiar cunoscuti, e cineva ale carui carti chiar merit asa fie citite de publicul cat mai larg posibil, pt ca sunt si asa palpitante, dar sunt si autentic educative, nu asa ca documentarele alea de groaza de la TV, care mai rau te sperie decat te fac sa intellegi ceva cat de cat educativ util.
Plus poate unii din aceste cazuri sunt doar simplu nebuni, si in acest caz ar trebui sa raspunda rapid la tratament cu antipsihotice, problema a fost cand s-a observat ca unii nu raspundeau la tratament cu antipsihotice, nici cu altele, (in zilelenoastre existand pastile pt destul de mule, desi nu neaparat care adreseaza vreo cauza, in afara de antibiotce, si tocmai pe alea cauzale, adica omoara direct microbul, tocmai pe alea nu e voie sa le abuzam !), de unde si necesitatea de investigatii ulterioare si determinarea cat de important e lobul parietal din creier, in afara de ca ne ajuta sa scriem si la computer…
…desi pt a scrie la computer, zau, trebuie sa functioneze mult mai mult dect lobul parietal, plus nici nu e nevoie sa fim sanatosi mintal…e intr-adevar o problema filozofica, la ce oare foloseste creierul daca nu e nevoie sa fii sanatos mintal pt a scrie diverse la computer ?!
…desigur, persoanele de fata se exclud….
Ha ! Ha ! Eu sunt beat si total pe din afara in clipa asta, pt ca a cerut bloggerul Valden remedii pt mahmureala, si vreau sa vad ce o sa merga maine la mine ca sa stiu ce sa comentez si pe blogul lui !!
Pai emisiunea despre care am amintit mai sus , difuzata pe Discovery , a fost facuta cam de multa vreme , eu insami vizionanado acum cativa ani in urma. Eu nu am fost curioasa sa aprofundez atat de mult subiectul acestei “metehne” a amputarii unui membru al trupului , pe motiv ca nu ii este locul acolo , deaorece m-a socat ideea in sine si ,recunosc , nici nu m-a interesat foarte mult. Chestia asta mintala am asociat-o cu problema unora care se simt femei , fiind nascuti barbati sau orice alta “anomalie” de genul asta.Fiecare are problemele sale si le gestioneaza cum poate.Pe mine m-a socat ,privind din perspectiva mea , ideea de a ramane fara o mana sau un picior ori ambele si cum m-as adapta situatiei , ba mai mult , cat de egoista as fi sa procedez astfel si apoi sa ii chinui pe cei ce au grija de mine , restul vietii mele,sau a lor.
Asa ca ce am comentat mai sus a fost…primul exemplu ce mi-a venit in minte , asociat cu o trauma de genul amputarii membrelor umane.
Cat despre atei si colaborarea preoti-spital , ma abtin , cat pot , sa comentez…Dupa cum scrie pe net , eu m-as incadra la categoria agnostici…ca atare ma abtin de la dezbaterea pe aceasta tema.Adaug doar atat : daca vreodata as ajunge suferinda pe vreun pat de spital , sper sa NU trebuiasca sa fiu consiliata de vre-un preot.
“Dupa dealuri” mi s-a parut un film care parca ar fi fost realizat dupa povestea lui Ion Creanga , “Prostia omeneasca”.
imi place interpretarea. foarte frumos articolul
Vreau sa va multumesc. Mi-a placut felul in care vedeti lumea si iubirea! Eu m-am gandit doar la partea urata, dar voi mi-ati aratat ca doua fiinte care par diferite se pot ajuta si infrumuseta una pe cealalta.