Skip to main content

Tricouri cu mesaje creștine

Când cumperi un tricou, ești atent la mesajul inscripționat pe el, căci nu vrei să te trezești transmițând cuvinte care nu te reprezintă sau în care nu crezi. Îi poți recunoaște foarte ușor pe rockerii înrăiți, îi poți recunoaște pe rebeli, la fel cum îi poți recunoaște și pe cei care poartă tricouri crestine. Văzându-i pe cei din urmă, știi imediat că sunt persoane care cred în Dumnezeu. Prima dată am văzut asemenea tricouriundeva la Târgoviște, în centrul orășelului, unde un grup de tineri, toți îmbrăcați cu tricouri indentice, se pregăteau să traverseze strada.

M-a izbit imediat ideea lor de a-și striga credința prin mesajele de pe tricouri, la fel ca toți tinerii de seama lor și am înțeles că orice idee bună este imediat preluată, indiferent de crez, de convingeri, de orice altceva. Există persoane care poartă tricouri cu mesaje de genul ”Nu fura! Guvernul nu acceptă concurența!”, ”Burlac. 19 cm”, ”Sunt țigan”, ”Mă p_ș pe el de vot” sau ”Am luat bac-ul”. Sunt mesaje care îmi vin în minte imediat, căci au impact asupra oricui le vede, deși nu neapărat în sensul bun. Am convingerea că putem face o listă interminabilă cu astfel de mesaje, căci le vedem la tot pasul. Sigur, am avut de multe ori ocazia să văd și mesaje inteligente sau cu adevărat amuzante, dar despre ele voi vorbi altădată.

Faptul că există magazine care comercializează și tricouri cu mesaje creștine și ca există o mulțime de tineri care aleg să le poarte, nu cred că poate fi considerat un lucru rău. Prefer să întâlnesc pe stradă băieți sau fete pe tricourile cărora să scrie ”Zâmbește. Dumnezeu te iubește”, ”Domnul este pastorul meu”, ”I love God”, ”Dumnezeu este dragoste”, ”Umblați în lumină”, ”Credința, nădejdea, dragostea”, ”Pace pe pământ”, decât să dau nas în nas cu tineri drogați, care să aibă tricouri cu mesaje vulgare sau cu imagini scârboase.

Nu, nu sunt eu cel mai credincios om din lume (nu voi vorbi nici despre crezurile mele astăzi), nu sunt nici cel mai sensibil, nici cel mai pudic om, însă anumite mesaje inscripționate pe tricouri reușesc să mă enerveze sau să mă distreze maxim prin penibilul lor, spre deosebire de mesajele de pe tricourile creștine, pe care le pot privi senină, înțelegătoare față de cei care aleg să le poarte. Pentru cei care se întreabă de unde pot comanda asemenea tricouri, am pus mai sus un link ce îi va conduce direct în magazinul care este plin de cadouri creștine, potrivite pentru persoanele ce doresc să își arate credința, dragostea pentru Dumnezeu sau să își bucure prietenii credincioși.

Tricourile cu mesaje creștine arată bine, după cum puteți vedea în imaginea de mai jos. V-ar plăcea să purtați un astfel de tricou?

 tricou-250x250_1_1