Era un octombrie rece, semănând bine cu ziua de astăzi. Întreaga noapte căzuse apă din cer, spre necazul celor ca mine, care îşi doreau să profite de ultimele zile ale lunii pentru a mai fura soarelui o rază. Dimineaţa mi-am făcut de lucru prin grădina mamei mele, curătând pământul şi tufele de crăiţe. La prânz am intrat în casă. Eram aproape congelată şi speram ca pilota călduroasă şi moale să mă ducă rapid în lumea viselor.

Nici bine nu am aţipit, că un lătrat puternic mi-a spulberat iluziile. Câinele mamei stătea în pragul uşii, decis să nu îi permită musafirului să intre. L-am trimis pe Ionuţ în curte, să vadă cine a venit.

-Este Mihai, prietenul lui Nicu (vărul meu).

-Să mă lase dracu’ să dorm. Ce treabă am eu cu el?

elefant.ro

Mihai era deja în uşa casei şi mi-a auzit fiecare cuvânt, chestie care m-a făcut să intru în pământ de ruşine. L-am privit cu atenţie. Purta un trening scump, pantofi sport şi o şapcă ce îi ascundea ochii. Am retrăit imediat ziua în care m-a minţit că îmi aduce un pui câine, pe vremea când mama lui avea o căţeluşă neagră şi blândă ce abia fătase. Mi-am amintit cuvintele pe care le spusesem cândva despre el: “se face puştanul acesta un bărbat, o frumuseţe!”. Avusesem dreptate.

L-am invitat în casă, l-am servit cu o cafea şi ne-am întins la poveşti. Era amuzant, trecuse prin aventuri demne de aşternut într-o carte, ştia să asculte cu atenţie poveştile altora şi nu îl deranja fumul de ţigară. :) Seara ne-a găsit tot în casă, discutând despre verzi şi uscate. A doua zi, Mihai a revenit, tot bine dispus, tot dornic să mă asculte vorbind despre Italia şi despre copil. Mi-a povestit despre spanioli, despre parcurile de distracţii, despre mâncărurile deosebite şi despre dansurile lor tradiţionale.

În scurt timp am simţit un soi de dependenţă faţă de vizitele lui, căci reuşeau să mă scoată din apatie, să mă înveselească şi să îmi deschidă noi orizonturi. Probabil simţea şi el acelaşi lucru, din moment ce venea nechemat în fiecare zi. :) În mai puţin de o lună eram cei mai buni prieteni şi plănuiam prima ieşire ca “proaspăt îndrăgostiţi”. Emoţiile acelei prime întâlniri oficiale sunt greu de povestit în cuvinte, căci mă simţeam ca la 16 ani, deşi aveam dublu sau chiar mai mult.

Trecut-au ani şi ani de-atunci… , iar noi continuăm să fim cei mai buni prieteni.

Rudolph ar fi preferat să povestesc despre ziua în care l-am cunoscut pe tatăl copilului meu, însă mintea femeii alege întotdeauna ceea ce îi convine. :-P