Era un octombrie rece, semănând bine cu ziua de astăzi. Întreaga noapte căzuse apă din cer, spre necazul celor ca mine, care îşi doreau să profite de ultimele zile ale lunii pentru a mai fura soarelui o rază. Dimineaţa mi-am făcut de lucru prin grădina mamei mele, curătând pământul şi tufele de crăiţe. La prânz am intrat în casă. Eram aproape congelată şi speram ca pilota călduroasă şi moale să mă ducă rapid în lumea viselor.
Nici bine nu am aţipit, că un lătrat puternic mi-a spulberat iluziile. Câinele mamei stătea în pragul uşii, decis să nu îi permită musafirului să intre. L-am trimis pe Ionuţ în curte, să vadă cine a venit.
-Este Mihai, prietenul lui Nicu (vărul meu).
-Să mă lase dracu’ să dorm. Ce treabă am eu cu el?
Mihai era deja în uşa casei şi mi-a auzit fiecare cuvânt, chestie care m-a făcut să intru în pământ de ruşine. L-am privit cu atenţie. Purta un trening scump, pantofi sport şi o şapcă ce îi ascundea ochii. Am retrăit imediat ziua în care m-a minţit că îmi aduce un pui câine, pe vremea când mama lui avea o căţeluşă neagră şi blândă ce abia fătase. Mi-am amintit cuvintele pe care le spusesem cândva despre el: “se face puştanul acesta un bărbat, o frumuseţe!”. Avusesem dreptate.
L-am invitat în casă, l-am servit cu o cafea şi ne-am întins la poveşti. Era amuzant, trecuse prin aventuri demne de aşternut într-o carte, ştia să asculte cu atenţie poveştile altora şi nu îl deranja fumul de ţigară. :) Seara ne-a găsit tot în casă, discutând despre verzi şi uscate. A doua zi, Mihai a revenit, tot bine dispus, tot dornic să mă asculte vorbind despre Italia şi despre copil. Mi-a povestit despre spanioli, despre parcurile de distracţii, despre mâncărurile deosebite şi despre dansurile lor tradiţionale.
În scurt timp am simţit un soi de dependenţă faţă de vizitele lui, căci reuşeau să mă scoată din apatie, să mă înveselească şi să îmi deschidă noi orizonturi. Probabil simţea şi el acelaşi lucru, din moment ce venea nechemat în fiecare zi. :) În mai puţin de o lună eram cei mai buni prieteni şi plănuiam prima ieşire ca “proaspăt îndrăgostiţi”. Emoţiile acelei prime întâlniri oficiale sunt greu de povestit în cuvinte, căci mă simţeam ca la 16 ani, deşi aveam dublu sau chiar mai mult.
Trecut-au ani şi ani de-atunci… , iar noi continuăm să fim cei mai buni prieteni.
Rudolph ar fi preferat să povestesc despre ziua în care l-am cunoscut pe tatăl copilului meu, însă mintea femeii alege întotdeauna ceea ce îi convine. :-P
Ce amintiri frumoase ai scos tu din tolba, Vienela draga. Uite, ca sa nu se supere Rudolph, am povestit eu cum l-am cunoscut pe tatal Iuliei si-al Soniei: http://www.toane.ro/2009/06/05-iunie/
chiar frumos :).
“Trecut-au ani şi ani de-atunci… , iar noi continuăm să fim cei mai buni prieteni”
Nu pot decât să mă bucur pentru voi! Spor în toate.
Ce surpriza placuta ! Iata cum un scriitor talentat, desi e constient de cererea publicului insetat de povesti, ia totusi initiativa personala de a introduce in mod creativ plus totodata educativ, si aspecte neasteptate producatoare nu numai de suspans, insa de fapt si realiste, care si provoaca publicul sa gandeasca in noi directii, sa iasa din tipare mai schematice de gandire, plus sa se maturizeze si sa se rafineze ca cititor !
P.S. Desigur am citit si povestea Ninei cu o egala placere, am comentat si pe blogul ei. Nici nu as putea sa aleg, daca as fi obligat, sa spun care mi-ar placea mai mult. Cred ca as fi nevoit sa incep sa inteleg ca exista mai multe genuri si curente literare, romantic, realist, etc ! Zau, ce mult mi-ar place ca acea leapsa sa indemne diversi bloggeri sa scrie cf chiar si mai multe genuri, si din diverse perspective, chiar si suprarealist, thriller, comic, de toate, astfel incat intreaga literatura sa cuprinda viata sub mai multe aspecte ale ei, din diverse perspective si optici, apropiindu-se astfel de ea din ce in ce mai mult ! Cred ca asta imi doream de fapt !
P.S. Bloggerul Belgianca a zis ca povestea ei are destul de multe aspecte sexy-erotice cu rating mai R, deci de aia nu prea era sigura daca va indrazni sa scrie…eu sper ca totusi pana la urma da !
Ha ! Ha ! Daca reusesc sa indemn si cativa bloggeri de sex masculin sa scrie si ei, cred ca asta imi va indeplini un vis din copilarie…pt ca eu de cate ori ceream parintilor si bunicilor sa-mi zica cum s-au cunoscut, mai mult femeile indrazneau primele, iar barbatii din jur doar stateau si se uitau si ascultau totusi incantat aprobativ fata de pivestile lor, deci erau de acord, insa parca nu indrazneau sa ia si ei initiativa…doar la sacaielile mele si fata de privirile mele rugatoare, tata ce mai intervenea uneori asa cu cate un amanunt, de gen ca parca el tinea minte ca pe seful de la serviciul respectiv unde se intalnisera mama si tata il chema Gigel nu Ionel, si era mai slab nu chiar asa rotofei, cum il prezentase mama in varianta ei…si pe urma incepeau sa se contrazica in amanunte…insa bunicul s-a tinut mereu tare…nu a indraznit niciodata sa zica nimica sa o contrazica pe bunica !