Translucid

Știai că ești în transă, dar în același timp erai perfect lucid. Nu te pricepeai să explici starea în care te vălătucise acea banală întâmplare. Priveai, cu ochi mijiți, cum trupul ei devenea translucid, cum se îndepărta încet de gândul tău mistuitor. Ca într-un joc de copil, ea era tot mai ”rece”, tot mai departe de tine. Palmele i le vedeai mai bine, însă nu îți era clar dacă le-ntindea temătoare, crezând că te pierde, sau dacă încerca să se protejeze de avântul tău.

Așa mi-am început articolul pentru Gând din cuvânt, care are ca temă în această săptămână cuvântul translucid. Speram ca, la final, să am o mică poveste cu care să intru în tabel. Între timp a intervenit ceva neprevăzut și am schimbat macazul, dar nu mă îndur să șterg ceea ce scrisesem deja. O voi ruga pe Irealia să aleagă pasajul care i se va părea mai potrivit, dintre cele două subliniate.

Lucrase o perioadă la un proiect. Urma să îi dea drumul în blogosferă în această săptămână. Ieri, joi, a fost ziua lui de naștere. Eu nu îl cunosc prea bine, însă ideea că de câteva zile nu răspunde nimănui la telefon, că a lăsat baltă toate proiectele, că la firmă totul este închis, că nimeni nu știe de el și nimeni nu îl găsește, m-a înfiorat și m-a făcut să mă gândesc la diferite scenarii, alimentate de vorbele prietenilor săi. Frânturi de imagini îmi străbat gândurile, unindu-se cu cenușiul pe care îl văd de la fereastră și cu translucidul dealurilor înghețate, pe care lui îi place să le fotografieze. Mă privesc din interior, de parcă și trupul mi-ar fi translucid, și mă simt ca într-o stranie poveste încărcată de temeri și fiori reci.

Îmi vin în minte versuri apăsătoare, și-ncerc să le alung, furându-le de pe net și punându-le pe blog, într-un moment translucid.

“Suspină Niprul larg, se zbate,
Iar vântul șuierând turbat
Apleacă sălciile-nalte,
Ridică valu-nvolburat.
Iar luna palidă-n vâltoare
Prin nori se-arată când și când,
Ca barca în albastra mare,
Ba apărând, ba dispărând.
De trei ori n-au cântat cocoșii,
Nimeni în jur nu glăsuia,
Doar buha își chema strămoșii
Și-arar arțarul scârțâia.”