Mă întreabă Alex ce am învăţat trăind în România. Ar vrea să afle părerea mea la întrebarea: emigrarea este o practică justificată sau o Fata Morgana? Trăind în România m-am format, ajungând omul care sunt astăzi. Dacă sunt mai bună sau mai puţin bună comparativ de alţii, nu are nici o importanţă.
Am învăţat ce este răbdarea stând la cozile ceauşiste, am învăţat ce este mila văzând părinţi care răbdau de foame, pentru a-şi putea hrăni copilaşii, am învăţat ce este bunătatea când o familie de unguri mi-a întins o mână de ajutor, într-un moment sensibil al vieţii, am învăţat ce este curăţenia văzând ţiganii căutând în ghenele de gunoi.
În România am iubit cu pasiune şi tot aici mi-am crescut copilul, l-am învăţat să se apere de “lupi” şi să protejeze “oiţele”. Iubesc până şi blocurile cenuşii care îmi amintesc de copilărie, iubesc aglomeraţia şi gălăgia străzilor, iubesc medicii care au ales să rămână aici, pentru că unul dintre ei mi-a salvat viaţa, iubesc învăţătoarele, pentru că una dintre ele a contribuit la formarea caracterului copilului meu.
De multe ori, gândindu-mă la ţara mea, o asemăn cu un pensionar bolnav, care nu se mai poate întreţine singur şi căruia i se reproşează că nu munceşte. Ţării mele i-au fost distruse fabricile şi uzinele, i-a fost călcată demnitatea în picioare, în schimbul a două pungi de mălai, cu care bietul om de rând a vrut să facă un tuci de mămăligă. Aş vrea ca mâini puternice să o prindă şi să o ridice din noroi.
Îmi iubesc ţara. Aici merele miros cum nu mai miros nicăieri în lume, aici muşcatele împodobeau cândva orice fereastră, aici fânul proaspăt cosit are aromă de iubire, aici am învăţat şi reînvăţat că există Moş Nicolae.
Iubesc România, ţara în care s-au născut cercetători cu caracter frumos, oameni cu probleme, care nu se dau bătuţi şi nu îngenunchiază, oameni faini, care ajută necondiţionat. Iubesc această ţară, mult prea hulită de unii dintre cei plecaţi, mult prea iubită de străinii care sunt mai români decât românii, care ne învaţă ce este respectul faţă de locurile natale.
Unii au ales să plece, să îşi încerce norocul pe meleaguri străine. Printre ei m-am numărat şi eu, la un moment dat. Ce m-a făcut să mă întorc acasă? Dorul de ţara mea, de limba mea, de locurile în care am crescut, de oraşul meu, de obiceiurile noastre, de tot ceea ce înseamnă România. Cine mi-a dat cea mai dureroasă lectie? Copilul meu, care nu a vrut sub nici o formă să plece din ţară, chiar şi după ce a văzut cum se trăieşte în alte părţi. A vrut să rămână aici, în locul unde a crescut, unde are prieteni, unde la fiecare pas se simte acasă.
“Plecând din ţara ta, te vei simţi, mai devreme sau mai târziu, ca un fiu nerecunoscător, care şi-a abandonat bătrâna mamă.”, au fost cuvintele cu care băiatul meu a încheiat discuţia.
Nina, Dana, SLVC, Ioana, GCM, voi ce aţi învăţat trăind în România?
Multumesc pentru mentiune :) Imi place subiectul, o sa-ti raspund in curand.
Frumos raspuns ti-a dat baiatul tau!
Candva, demult, prin 1997, am avut oportunitatea de a ramane in Germania. Era vorba de casa, masa, job bine platit. Am refuzat, de multe ori m-am intrebat de ce dar nu am avut niciodata un raspuns final. Cred ca tocmai pentru ca aici niciodata lucrurile nu rămân la fel, cred că aici totul este într-o continuă schimbare şi de multe ori asta mi-a plăcut. Când văd însă nulităţile care ne cer voturile îmi pare rău că nu am rămas, îmi e ciudă că nişte oameni fără scrupule au drept de viaţă şi de moarte asupra românilor…
Am avut posibilitatea să plec, dar am refuzat. Prea multe mă legau de ce era aici. Poate că m-a speriat singurătatea în care aș fi trăit acolo, nu știu. Poate că pur și simplu nu mi-am putut lăsa copiii singuri. Nu știu exact.
Bună-rea cum e, România e locul unde am deschis ochii asupra lumii, și m-am învățat cu ea. Încerc să evoluez pe alte planuri, nu neapărat pe unul socio-geografic.
un subiect sensibil ai atins,greu de inteles poate pentru cei care nu au incercat sa vada cum e sa muncesti si sa fii departe de tot ceea ce inseamna realitatea ta de zi cu zi…
nu stii cum e sa fii dezradacinat pana nu ajungi sa te simti asa…
Frumos ai scris Vienela
Niciodata n-am denigrat Romania ,plecata fiind . Vad insa cum o denigreaza zilnic romanii care locuiesc intr-insa. Si nu-mi place.
Cand m-am plans de ceva, m-am plans concret de situatie, nu de tara si de OAMENI. Nu imi place cand aud chestii generale: la noi toti fura, toti politicienii sunt la fel, etc
Dar ma frustreaza situatiile neplacute de care ma lovesc uneori cand ma aflu in Ro, insa aceleasi situatii ma frustreaza si in alte parti, la o adica :)))
Romania nu e cu mult mai rea sau mai buna decat alte tari- europene sau nu!
Totusi in incheiere punctul meu de vedere este urmatorul: tara mea poate fi oriunde. Nu am format atasamente care sa ma impiedice sa locuiesc in alte parti. Patria-este aceea in care m-am nascut, o iubesc neconditionat pentru ca acolo am radacini, familie, prieteni. Am zis radacini? Hm….mai bine suna Ramuri. Eu nu am radacini deocamdata
Eu n-aș pleca. N-o duc bine, dar nici nu aș pleca de aici.
Traind aici inveti multe, si bune si rele..Important e sa stii sa faci diferenta intre ele :)
Parerea mea e ca nicaieri nu-i ca acasa. Oricat de rau am duce-o tot aici e baza. Si pe mine ma bate gandul sa fug din tara. Sa ma duc sa lucrez in afara dupa ce termin facultatea. Dar mi-ar fi prea greu sa stau departe de mama, de tata, de sora mea mai mica. Mi-ar fi greu. O sa scriu un articol si o a te mentionez pentru ca m-ai inspirat sa scriu ceva :D
Am invatat sa ma adaptez in orice fel de situatie.
Aproape in fiecare zi se intampla ceva care ma face sa regret ca traiesc pe aceste meleaguri. Poate o sa povestesc despre cea mai recenta dezamagire maine, intr-un articol, vei intelege exact la ce ma refer. Cu toate astea niciodata n-am fost tentata sa plec si sa raman in alta parte.
Ai un fiu foarte intelept!
Si eu am scris despre subiectul asta. Ca si baiatul tau, nu as putea niciodata sa plec din Romania. Aici am invatat sa fiu om, sa daruiesc, am invatat ca pot fi exemplul, ca nu trebuie sa ma conformez cu normele existente. Romania m-a invatat, intr-un mod mai brutal poate, ca totul este posibil, daca lupti. Ca nedreptatile exista, dar nu sunt regula. Ca oamenii pot fi buni, iubitori, prietenosi, ospitalieri…
Romania m-a invatat sa cred in magie… magia locurilor care ne inconjoara. Farmecul padurii salbatice. Susurul izvoarelor de munte. Toate aceste frumuseti salbatice, disparute din tarile „civilizate”.
Andra, ai dreptate, Romania are locuri frumoase si natura frumoasa care trebuie apreciata, dar sa spui ca frumusetile salbatice au disparut din tarile civilizate este o incorectitudine. Eu traiesc in Canada si am vazut aici natura cum nu am mai vazut undeva. Nordul tarii si coasta de vest sunt superbe. Deasemenea Alaska in USA te lasa fara respiratie, atat de frumoasa natura ce are. Munti, rauri, lacuri, paduri, glaciare, pesteri, samd. America Latina la fel, e o comoara dpdv al naturii.
Nu as vrea sa uitati un lucru cand va referiti la “alegerea” de a pleca.
Motivatia nu este intotdeauna legata de bani ci de directia in care te duce viata!
foarte corect!
Sunt perfect de acord cu tine. Simt la fel. Poate nu-i cea mai frumoasa tara, poate nici oamenii nu-s intotdeauna cum i-as dori insa am ferma convingere ca nici in alte tari nu umbla cainii cu covrigii in coada si ca oamenii sunt cam la fel. Poate doar bani mai multi dar sufletul? Nu stiu ce conjunctura ar trebui sa fie ca sa plec. Nici n-as putea…am niste parinti destul de in varsta…si le-as amari zilele. N-as putea pleca decat pentru timp scurt. Doar pe perioade scurte, de cateva luni de zile…
As putea pleca numai dupa cineva pe care l-as iubi foarte mult. Ar fi singura situatie in care as putea. Desi m-as reintoarce mereu…
Am scris de multe ori despre subiectul asta. Frumos articol!
Imi place mult si comentariul lui Elly, mai ales finalul. De asta sunt aici.
Si o sa ne întoarcem.
de 8 ani tot plec. m-am intors mereu. nu pot prinde radacini acolo, indiferent cat de tare ar fi aici pamantul.