S-au cunoscut la ştrand, lângă duşuri. Întâi o glumă despre şampon, apoi clasica despre spălatul pe spate, ca mai târziu povestea să culmineze cu  atingeri aparent întâmplătoare şi ochiade aproape explicite, totul sub privirile uimite ale prietenilor ce nu ştiau dacă şi cum să reacţioneze. Au jucat volei, s-au alergat prin apă, iar seara, la plecare, au stabilit o nouă întâlnire, “serioasă”.

Un claxon în fata blocului, paşi coborând în fugă scările, maşina lui demarând în trombă, ducând departe tânăra inconştientă îndrăzneaţă. Acesta a fost începutul. Se ascundeau prin păduri, pe frunze de leurdă mirosind a usturoi, prin casa unei bunici moarte cu mulţi ani în urmă, prin cămine de nefamilişti, unde întotdeauna poţi găsi un prieten gata să te ajute cu o cameră.

Nu îşi puneau multe întrebări. Discuţiile lor erau întotdeauna superficiale, sterile. Întâlnirile le erau scurte, încărcate de patimă. Nici vorbă de iubire sau de romantism. Trăiau clipa, se bucurau de potrivirea neaşteptată, îşi răcoreau înflăcărarea de tineri adulţi neîncorsetaţi de regulile societăţii.

Într-o seară, ceva s-a schimbat. Acelaşi claxon, aceiaşi paşi coborând în fugă, aceeaşi maşină demarând în trombă. S-au oprit în faţa unei porţi înalte. Dincolo de ea, o casă abia ridicată, cochetă, mobilată cu gust. Casa lui. S-au iubit în grabă, cum făceau de obicei. Dar nu a mai dus-o acasă. A băut mult, s-a îmbătat, a adormit.

După miezul nopţii, când ea deja terminase de inspectat din priviri fiecare colţisor al camerei, s-a auzit un bubuit în poartă. Încă unul, şi încă unul. Ea a ieşit tiptil din casă, încercând să vadă ceva în beznă. O voce de femeie, cea care până atunci strigase numele bărbatului, a rugat-o să deschidă poarta. S-a conformat, mai mult curioasă decât speriată.

Tânăra femeie era însoţită de două persoane mai în vârstă, probabil părinţii. Chiar şi în intuneric, i-a putut vedea pântecele umflat, semn că în scurt timp avea să devină mamă. Cu gura căscată de uimire, a aflat că bărbatul ce zăcea beat în casa elegantă era însurat, că viitoarea mămică îi era soţie, că în acea seară fusese alungată din casă fără motiv, fără explicaţii.

Aşa ruşine nu mai păţise. Chiar dacă se lăsase condusă de fierbinţeala trupului, ea nu era genul care să spargă familii. L-a trezit brutal, i-a cerut să o ducă acasă, dorindu-şi undeva, în adânc, să se buşească într-un stâlp, să spele cumva păcatul comis fără voie. Nu a avut acest noroc. Pe el, şocul îl trezise din beţie. Nu şi-au mai vorbit de atunci, spun gurile rele…

Nu cred că vreunul dintre personajele poveştii îmi citeste blogul, însă pentru orice eventualitate ţin să precizez că “nu, nu despre voi e vorba”. :D