A fost o perioadă în viața mea când mă jucam mai des, când îmi plăcea să combin idei și cuvinte, când mă delectam cu scrierile de pe alte bloguri, când nu mi se părea că ar fi pierdere de timp căutarea și descoperirea de noi prieteni. Apoi a venit ziua în care mi-am dat seama că totul este doar o iluzie. Una plăcută, care poate satisface anumite orgolii, însă doar o iluzie, în definitiv. Mai târziu am uitat iar. Și-am început să mă bucur de ceea ce scriam cu ani în urmă.
O tentativă (cam palidă, ce-i drept) de haiku, mi-a luminat zâmbetul astăzi. Cât de naivă și fericită eram! Și cât adevăr se ascundea în spatele unor cuvinte pe care, cel mai probabil, le-am înșiruit doar pentru că adunau numărul potrivit de silabe – 5, 7, 5. Unii îmi aplaudau evoluția, alții probabil mustăceau când mă întorceam cu spatele. Doar eu trăiam iluzii.
Nimic nu-i nou. Sub
soarele pământului
trăim iluzii.
🤔😙
:*