Trădarea Helen Dunmore carte
Celor foarte tineri, care au libertatea de a critica tot ce nu le convine în această ţară, fără să păţească nimic, celor care nu îşi dau seama că înainte de revoluţie nimeni nu avea curajul de a-şi striga nemulţumirile, probabil că această carte le va da impresia că totul este exagerat. Mie însă, fiecare rând mi-a amintit de zvonurile care circulau şoptite când eram copil în legătură cu tratamentul de care aveau parte “elementele” considerate periculoase de către Securitate. Doar că de data aceasta, acţiunea se petrece în mama Rusie, în Leningradul anului 1952.
Anna şi soţul ei Andrei, medic pediatru, văd cum viaţa le este dată peste cap într-o clipă atunci când micuţul Gorea, fiul unui influent securist, este internat în spital şi diagnosticat cu un cancer osos. Frământaţi de griji, din ce în ce mai îngroziţi din cauza evoluţiei nefavorabile a bolii micuţului pacient, cei doi îşi amintesc des că pentru cei sus-puşi nu trebuie să exişti, dacă vrei ca traiul tău liniştit să nu fie perturbat. Îşi amintesc de cazuri nefericite, de oameni urmăriţi de securitate, de familii distruse şi vieţi pierdute.
Însă ceea ce vor trăi este cu mult peste înţelegerea lor, cu mult peste ceea ce auziseră în legătură cu Volkov, tatăl copilului şi cu sistemul din care acesta făcea parte. Din ziua în care Andrei este suspendat din funcţia de medic pediatru şi acuzat de “săvârşirea unor nereguli grave”, nesiguranţa şi teroarea pun stăpânire pe vieţile lor. Volkov nu poate accepta boala fiului său, nu vrea să admită că medicii au încercat tot ce era omeneşte posibil pentru a-i salva copilul; îi numeşte “ucigaşi în halate albe”. Deşi suferă enorm văzându-şi copilul pe moarte, el este în permanenţă securist şi se poartă ca atare.
Cartea nu mi-a permis nici o clipă să uit ce au indurat intelectualii in comunism. Autoarea, Helen Dunmore, scoate la lumină jurnalele pe care Anna nu s-a îndurat mult timp să le distrugă, deşi îi puneau familia în pericol, din cauză că în ele erau adunate gândurile rebele ale tatălui său, scriitor. Tratamentul inuman aplicat prizonierilor politici, interogatoriile “pe bandă”, cu anchetatori care se schimbă des, în timp ce anchetaţii erau bătuţi, orbiţi de lămpi şi nelăsaţi să doarmă, beciurile securităţii, cu celule în care nu se poate sta decât în picioare şi izolarea completă în care erau ţinuţi, mi-au trezit groaza de oamenii transformaţi în bestii fără suflet, dar şi bucuria de a fi scăpat de comunism şi securitate.
- Acolo unde canta racii
- Amos Oz Sumki
- Intoarcerea acasa Kate Morton
- Din cer au cazut trei mere Narine Abgarian
- Tehnici de citire a chipului
Recenzia cărţii Trădarea, de Helen Dunmore, este primul meu articol participant la campania vALLuntar 2, iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. Nu uitaţi că la fiecare 15 comentarii pe care un articol le va primi, vom avea un copăcel în plus în păduricea bloggerilor.
Trădarea Helen Dunmore carte
Nu am citit cartea, dar am sa o caut!
Pentru cati mai multi copacei! :)
Este una dintre cele mai bune carti citite de mine de la Editura ALL.
Merci mult, Radu!
Oricand! :) Cu placere !
pare o carte foarte puternica :-s
Urate vremuri. Atunci nu era nevoie de actiuni de voluntariat pentru plantare de copaci. Pur si simplu isi luau material uman dupa bunul plac si-i “distrugeau” voluntar la canal sau pe alte santiere ale patriei. Spor plantator!
Sau in Siberia, in acest caz. ;)
M-ai convins, o voi cauta si o voi citi si eu! :)
Zi placuta, sis.
Şi în zilele de azi nu trebuie să exişti pentru cei sus- puşi, dacă vrei să ai parte de linişte.
Da, da… cit mai multi copacei :)
Sa-mi dai si mie sa citesc cartea, iti dau si eu ceva la schimb :)
Oricand vrei, Bogdana!
Foarte convingatoare recenzia ta. Daca stiam de ea, o comandam si eu ieri, odata cu celealate. Ramane pe data viitoare.
La cat mai multe recenzii si la cat mai multi copacei!
Eu am citit-o pe nerasuflate. Mi-a placut foarte mult.
multumim , o trecem pe lista de citit !
Suna interesant. E de trecut pe lista :)
Si eu am cerut-o pentru valluntar, dar inca n-am apucat s-o deschid.
Insa, durerea celor care se afla in pozitii de conducere este intotdeauna periculoasa, mai ales intr-un sistem atat de corupt cum era comunismul. Chiar sunt curioasa cum scrie tipa.
Nici nu am avut timp sa imi dau seama daca scrie bine sau nu. Gandul mi-a fost doar la actiune. Dar daca m-a tinut atat de incordata, as spune ca scrie bine. :))
Cred ca “dracul comunist” a fost mai negru la rusi ca la noi!….
Succes cu “pomisorii”! La cati mai multi!
Uau, convingator. Si tare mult imi place cum ai inceput recenzia:) Acelora…
Ai dreptate, Vienela, copiii ăștia habar n-au cum s-a trăit pre vremuri, iar poveștile noastre îi lasă cam… la fel. E nevoie de cărți pe astfel de teme, care să îi introducă într-o astfel de atmosferă, să simtă groaza și neputința de atunci. Îți spun din experiență, o carte are alt impact asupra fiicei mele față de o povestire.
Adăugăm pe lista de citit.
Si pe Ionut il impresioneaza mai mult ceea ce citeste decat ceea ce povestesc eu. :))
Mi-ar plăcea foarte mult să o citesc. Pana atunci viva democratia (pacat ca Romania a inteles-o gresit).
Astfel de cărţi mă întristează şi evit, în general, să le citesc. Ştiu că au fost vremuri cumplite şi că unii oameni au suferit pe nedrept. Nu contest asta! Dar, de cele mai multe ori, prefer să citesc romane cu final fericit, care să mă relaxeze…
Am spus eu ca se termina rau? ;)
Uite cum s-a mai adăugat o carte la lista mea pe anul acesta. Mulțumesc pentru informație, Vienela!
Nu mai am puterea de a citi aşa ceva. Mi-ajunge cît am trăit ce am trăit înainte de 1989.
m-ai facut curioasa! trebuie sa citesc si eu cartea
spor la plantat copacei!
Triste vremuri, dura realitate :(
Cred ca iti trebuie o stare anume pentru a citi cartea…
Ma bucur ca ai avut taria sa termini cartea. Eu am inceput-o si sper sa am curajul s-o continui. Poate mai la vara, acum nu ma ajuta nici vremea asta mohorata sa citesc carti cu subiecte sensibile. Cu toate astea acum termin Casa molimei, care numai optimista nu-i. :)
Tare mult mi-a placut si Casa molimei. Mi-a placut taria lui Margaret. ;)
Nu am citit cartea; din pacate, nu se incadreaza deloc in “genul meu” de carti. Nici Rusia nu-mi place, nici perioada descrisa.
Zi frumoasa sa ai!
Interesant firul lecturii
Cartile vi le-ati ales voi?
Da, Hapi, fiecare si le-a ales din ce era disponibil.
Vienela, carte vorbeste despre o realitate trista care nu ma atrage sa o citesc cum nici nu mi-ar placea sa vizitez inchisori-muzeu, locuri si despre lucruri ingrozitoare si asupritoare.
La mine s-a strecurat o greseala si in loc sa primesc ceea ce am ales, mi-a venit aceasta carte. Dar nu am regretat nici o clipa. Apoi am primit si cartile alese de mine. ;)
Un inceput de nota 1 milion ! Cel putin acum avem libertatea sa strigam.
Nu trebuie să uităm istoria ca să nu se repete.
Omul avea putere si a folosit-o. Din pacate nu bag mana in foc ca multi ar rezista tentatiei daca ar avea si putirinta. Si eu as da cu doctorii de pamant sa fie copilul meu acolo si de altfel cred ca oricine.
Cat despre “ucigasii in halate albe” eu tind sa zic ca si aici omul avea ceva dreptate. A fost internat cineva de aici intr-un spital sovietic sau hai si…postsovietic sa vada cum trateaza doctorii plozii anonimi cu parinti non-securisti? :D
Am si eu o intrebare doamna Dunmore a publicat jurnalele reale ale unei rusoaice? Sau si-a inchipuit ea rusia sovietica?
Nu. Vorbea despre niste jurnale inchipuite, ale unui scriitor nepublicat, inchipuit si el. Dar pune accentul pe faptul ca medicii au stiut al cui este copilul si au facut ceea ce ar fi facut oricare alt medic. Ghinionul a fost ca mititelul a facut metastaze.
Cred ca iti pierzi mintile daca te loveste o nenorocire ca asta. Numai ca Andrei era total nevinovat. Nici macar nu era oncolog.
Pai nici n-am zis ca e vinovat ci ca in momentul in care esti intr-un stare de panica si frustrare si pe deasupra esti si barbat, cauti vinovati unde vezi cu ochii. Tipul ala nu era ticalos fiindca era “securist” sau “comunist”, era ticalos fiindca era un om frustrat si disperat. Ticalosiile de securist se manifestau la alte niveluri. Implicarea “securitatii” si “regimului” in toata povestea asta este de fapt pur si voit artificiala. Totul are legatura fapt are legatura cu PUTEREA. Omul avea putere si a folosit-o. Ma indoiesc ca daca ar fi fost printz pe vremea tarului ar fi reactionat altfel. Vorbim aici de un om puternic dar frustrat si adus la limitele disperarii. Om care se razbuna. Asta se intampla in orice sistem. Chiar si asta “profund democratic”.
Atunci cu tot respectul eu n-as citi-o. De unde sa stie o tipa numita Helen Dunmore cum era in Rusia sovietica? Din povestiri? Nici macar daca traia acolo casatorita cu un rus (ceea ce ma indoiesc ca e cazul) n-ar fi avut cum pricepe tipologia comportamentala slava din simplul motiv ca n-ar fi fost integrata niciodata la nivelul necesar. De unde inteleg si asocierea artificiala dintre problema (tata puternic furios si frustrat) si regim. Daca tipa era rusoaica cu siguranta gasea exemple MULT MAI BUNE de abuz ale regimului. Chiar nu trebuia sa inventeze ceva fara legatura. Comunismul era mult mai malefic decat destituirea irationala a unui doctor inocent. Asta se intampla in orice regim.
Uite, am observat in stupor ca cucoana asta n-a pus in viata ei piciorul intr-o tara comunista :D. In NICI UNA! Nici macar dupa caderea comunismului! :))))) Dar a fost in Finlanda 2 ani. Probabil acolo a ciocnit o vodka cu un rus :P.
Nu cred ca toti scriitorii au mers la fata locului sa se documenteze inainte de a scrie o carte. Ideea este ca o familie linistita, modesta, isi vede viata data peste cap aiurea in tramvai. Chestiile astea chiar s-au intamplat, atat la noi, cat si la voi.
Mi-ar placea sa incerci sa o citesti. ;)
Din pacate asa e. Dar majoritatea scriitorilor buni isi limiteaza totusi aria la competentele lor, ca sa un o ia pe aratura. Ce a impiedicat-o sa puna povestea in UK sau occident implicand vreun bogatan local? Pai exact treaba cu comunismul si estul “salbatic”! Care este exact in aria ei de INcompetenta. Fiindca nu stie cum arata, cum se simte si cum miroase. Nici Rusia nici comunismul ei. Nu l-a vazut niciodata. Asta o face doar o alta povestioara draguta categoria Hallmark, zau asa.
Evident ca s-au intamplat si eu am avut colegi copii de securisti in clasa. Dar nu astea erau cele mai nasoale manifestari ale comunismului. Ba mai mult povestile astea inca se intampla. Crezi ca e altfel acum cand se imbolnaveste vreun fiu de petrolist rus? Sau ca nu se intampla si in occident? Dar nah..de unde sa stie cucuoana asta.
Eu nu citesc genul asta de carti fiindca ma enervez cumplit de judecatile de valoare emise de persoane care n-au cunoscut cultura despre care vorbesc. Voi nu va enervati cand se mai trezeste vreo pierduta sa scrie gogorite si baliverne despre romania? Nu ma refer la cazul in sine (referitor la cartea in chestiune), astea s-au intamplat si inca se intampla, ci la micile detalii care-s inerente intr-o carte. Detaliile alea care arata ca n-a cunoscut mai mult de 10 rusi in viata ei. Nu cunosti o natie lecturand wikipedia ce mama naibii. Si daca nu o cunosti nu te apuci sa scrii doar fiindca…suna exotic. Sau, ma rog, n-are decat sa scrie, dar eu nu ma enervez citind-o.
Pe scurt de ce se baga daca n-are nici cea mai vaga idee? Ca n-are. Ca se vinde? Cum povestea aia n-are legatura decat indirect cu regimul o putea proptii si in lumea “civlizata” si sa ne lase pe noi in prostia noastra ca ne descurcam. Acum am ajuns sa ne caineze enlgezoaicele pentru care Est e Cehia….zau asa..
Este o carte incarcata de istorie, cu o poveste geniala! Merita citita dragilor!
Pare foarte interesanta cartea, doar sa ai starea necesara sa abordezi subiectul. Felicitari pentru recenzie.
cartea asta e una din preferatele mele. ma bucur ca ti-a placut:)
O carte mult prea dureroasa. Nu cred ca as putea s-o citesc, asa cum nu le-am putut citi nici pe cele ale supravietuitorilor lagarelor naziste. Tot respectul pentru lupta si suferinta lor. Multumim Vienela!
O fictiune plina de istorie si, mai mult ca sigur, inspirata dintr-un caz real. Nu am citit cartea inca.
pare super interesanta cartea. nu am trait cine stie ce pe vremea lui ceausescu insa crimele comunismului nu pot fi puse la indoiala. nu prea pare genul meu de poveste. mie nu-mi plac nedreptatile
ceea ce ai scris mi-a amintit de o carte publicata la noi “Fenomenul Pitesti” in care sunt descrise atrocitatile la cre erau supusi prozonierii politici in perioada Annei Pauker…
cum poate regreta cineva acea perioada?
Unii se gandesc doar la mica lor portiune de viata: “gaseai serviciu, maica, aveai o casa…” Pentru ei nu conteaza ca totul era gresit si fals…
Voi cauta cartea “Fenomenul Pitesti”. Merci, Pandhora.
Eu nu prea sunt fana a cartilor despre comunism, ma cam deprima, dar recenzia e foarte interesanta si parca as face o exceptie :D
Incearca, Andra! Nu vei regreta. ;)
Vremuri de trista amintire
Da, noi, cei care am trait acele vremuri cand tacerea era de “aur” intr-o epoca de aur
Numai bine
Suna destul de interesant:-?
draga mea,te felicit!
eu încă nu am primit cartea solicitată, dar abia aştept!
weekend cât mai plăcut!
Karl May era neamţ şi a devenit faimos scriind seria Winetou, fără să fi văzut vreodată America sau vreun indian.
Cartea pe care ai citit-o avea acţiune în anii ’50, perioada cea mai dură a socialismului biruitor sovietic. Puteai fi oricând arestat şi nu ştiai de ce, deşi te aşteptai la asta.
Era normal pe atunci în toate ţările membre ale Tratatului de la Varşovia, dar totul pornea din Uniunea Sovietică, mai precis, din Rusia. Vrei mai precis? Stalin!
Eu am citit odata o scrisoare trimisa de scriitorul Mihail Bulgakov lui Stalin si efectiv m-am ingrozit ce poate face acel tip de teroare stalinista dintr-un om chiar real inteligent, chiar autentic intelectual + artist din inclinatie, deci cu aspiratie naturala catre un grad de independenta si de libertate de expresie. Era total infantilizat si nu mi s-a parut ca se prefacea la nivel talentat literar doar asa ca sa obtina niste avantaje sau puncte in plus de la Stalin, desi in acea scrisoare cerea destul de concret o sinecura oarecare plus se cam vaita ca simtea ca i se puneau niste bete in roate la gasirea unui job salariat, dar efectiv parea autentic infantilizat, scria ca si cum ar fi fost un copil de 6- maxim 8 ani care se simte vinovat fata de tata lui si este chiar speriat + si cu nuante de sindrom Stockholm chiar din ala autentic. Chiar si recunoscand posibila vulnerabilitate la spaime si traume a persoanelor cu inclinatii artistice relativ la populatia generala, totusi stilul personalitatii structurale de baza a lui Mihail Bulgakov reusise sa fie alterat, asa cum reiesea din acea scrisoare, si asa ceva se poate intampla numai in conditii de teroare intensa si prelungita, de ex la oameni prizonieri de razboi sau altfel real captivi si aflati repetat sub amenintare de deces si tortura (se mai poate intmpla si in cadrul unor patologii cerebrale sau periferice cu afectare cerebrala, insa Bulgakov nu parea ca avusese o astfel de patologie la vremea scrierii acelei scrisori, plus in scrisoare nu existau nici elemente care sa sugereze o alta patologie decat pur si simplu teroarea si starea de cvasi-prizonierat, desi era liber, nearestat, dar acea stare era in el).
Totusi, ca fapt recunoscut istoric, in anul 1952 si o parte din 1953 inainte de decesul lui IV Stalin, a avut loc si un fel de vanatoare de vrajitoare cu puternice nuante anti-semite impotriva unui asa-zis “complot al doctorilor” (majoritari de origine etnica evreiasca, numiti de propaganda stalinista “cosmopoliti”), care doctori ar fi conspirat sa asasineze elita leadershipului Sovietic, cf Stalin (evident si el din ce in ce mai vascular + situational/pozitional paranoic, plus posibil si in doliu personal progresiv dupa decesul unul cate unul al unor fosti camarazi, de ex Zhdanov, seful comunist al Leningradului si membru in Sovietul suprem, Shcherbakov, seful comunist al Uniunii Scriitorilor si sef al educatiei politice sovietice, Dimitrov, seful comunist al RP Bulgaria, sau Choibalsan, seful comunist al RP Mongolia) si cativa apropiati de voie/de nevoie din jurul lui, in principal Mikhail Ryumin, seful Min adjunct al Securitatii Interne, care, auzindu-l pe Stalin vaitandu-se de decesul lui Choibalsan si vaitandu-se impotriva doctorilor care ca de obicei nu sunt buni la nimica, a raportat in 1952 Min Securitatii Interne, (pe atunci Victor Abakumov), cum ca un doctor medic profesor universitar Etinger ar fi comis malpraxis atunci cand ii tratase mai devreme pe Scherbakov si pe Zhdanov. Abakumov nu l-a crezut pe Ryumin, care era clar un lingau al lui Stalin, insa Rymin s-a dus peste capul lui Abakumov direct la Stalin si l-a dat in gat pe Etinger cf suspiciunilor lui. Stalin atunci imediat a intrat si el la banuiala, mai ales ca era si un antisemit convins, ca mai totu paranoicii vasculari ai lumii (desi nu numai aia), si a inceput sa dirijeze o mica epurare printre medici, incepand sa faca si declaratii publice mai largi impotriva evreilor cosmopoliti si tradatori aliati cu Americanii impotriva URSS, etc. Insa Stalin a decedat fara ca epurarea sa se fi petrecut la nivelul mai masiv initial anticipat, desi cativa medici de nivel prof universitar si mai sefi de catedre au picat atunci si au fost unii arestati si unii demisi, altii posibil chiar trimisi in Gulag, de fapt au fost cateva sute de doctori retinuti cel putin temporar, interogati, acuzati, etc, (desigur in unele cazuri si cu acordul si in aprobarea chiar a unor colegi de-ai lor, evrei si ne-evrei, nu numai de frica, dar si pt ca unii ravneau ei la postul respectiv, lucru care se mai intampla de altfel in mediile academice din lume de mai multe sute de ani, nu doar in URSS, si nu depinde absolut de loc de origine etnica si culturala a participantilor). Dupa decesul lui Stalin insa Ryumin a fost arestat, si, dupa o mica perioada de doliu post deces Stalin, acest asa-zis complot al medicilor a fost declarat public ca e fara nici o baza in realitate de catre noul leadership Sovietic, care a dorit incheierea erei Stalin.
Cf wikipedia, printre medicii arestati mai faimosi au fost prof Etinger, cardiolog, si Miron Vovsi, medicul personal al lui Stalin si varul fostului sef al teatrului evreiesc de stat din Moscova, Solomon Mikhoels, care deja fusese ucis la ordinele lui Beria ceva mai devreme, si care avusese si functie de leader in comitetul evreiesc anti-fascist din perioada razboiului, comitet care a fost unul din primele vizate pt desfiintare si epurare de Stalin imediat dupa razboi. A fost la un moment dat arestata si o doctorita Maria Weizmann din Moscova, care era chiar sora primului presedinte al statului Israel, Chaim Weizmann. Relatiile diplomatice URSS-Isreal au fost intrerupte o vreme timp de 6 luni si a existat ceva valva internationala totusi pe baza acestor evenimente totusi inacceptabile, pt ca implicau persoane de notorietate, si era clar ca era vorba de acuzatii injuste si total aiurea..se pare ca s-au implicat si savantul A Einstein plus primul ministru W Churchill in niste proteste publice la acea vreme impotriva acestor epurari …desigur, la nivel de om obisnuit au existat probabil sute de cazuri ale caror nume nu le mai stie nimeni, plus nu toti erau neaparat evrei, desi majoritatea erau, dar nu toti erau activi politic, nu toti aveau neaprat functii ff mari sau proeminente, nu toti erau medici. A fost doar inca un val de epurari, si inca un fel de refolosire a unui posibil tap ispasitor.
Aceste evenimente nu au fost fara repercursiuni si in tarile satelite, de ex si in Romania au fost vreo cativa ani la vreme aia cand se vorbea masiv la orele de educatie politica din diverse intreprinderi despre chestii gen anti-cosmopoliti, anti-evrei, la un moment dat desigur si anti-Ana Pauker, nu numai anti-medici, dar si in Romania au fost schimbati niste sefi de catedre si profesori universitari, nu numai in medicina, dar si in alte domenii, in presa, la Uniune aScriitorilor, in teatre, la alte facultati, la alte nivele de comitete politice, etc, pe baze ca erau “cosmopoliti” sau presupus sau chiar real evrei…unii din ei chiar oameni buni si competenti si seriosi si chiar neangajati politic, altii competenti dar si cu functie politica mai mare in plus fata de functia din meseria de baza, ma rog, fiecare a facut ce-a putut, ca la orice schimbare anticipata de regim, unii s-au tinut deoparte, altii au dat in gat pe altii, etc., insa a fost un mic pogrom de nivel profesional si atunci si in Romania.
In acelasi timp, la Praga, in 1952, (in perioada de dupa ce Tito o rupsese cu URSS-ul, si de la Moscova veneau ordine de epurari din ce in ce mai stringente), au avut loc procesele Slansky in care 14 fosti leaderi comunisti au fost acuzati de tradare, din care 11, majoritari de origine evreiasca au fost condamnati la moarte si executati ca tradatori “titoisti-trotskisti-zionisti”, iar presedintele de atunci al Cehoslovaciei, Gottwalt, a declarat ca “zionismul este pericolul cel mai mare pt comunism”, desigur nici unul din cei condamnati ne fiind fost zionisti activisti politici adevarati pt ca probabil ca maj zionistilor activisti autentici plecasera deja din intreaga UE cum au putut de repede dupa razboi sa participe la fondarea noului stat Israel, si naiba mai avea cum sa fie zionist adevarat dupa sosirea comunismului in UE de Est la acea vreme…poate cativa mai ramasi in urma care asteptau americanii prin paduri si munti, sau ceva similar cu aia (ma rog, nu ma refer la rezistentii anti-comunisti din Romania, ca aia am impresia ca nu aveau cum sa fie zionisti nici ei, dar ceva de genul asta poate, efectiv cativa mai rataciti). Slansky fusese primul leader oficial comunist al Cehoslovaciei, si se dorea epurarea lui.
========
Am scris despre lucrurile astea deoarece ele sunt cunoscute documentaristic de mult in UE de vest, asa ca imi inchipui ca autoarea cartii a avut de unde sa se inspire. Am citit cateva recenzii din UK la aceasta carte, si desi este clar ca e o carte de fictiune oarecare, totusi a fost laudata atentia pt documentare a autoarei in ceea ce priveste unele detalii, de ex descrierea unor proceduri medicale chiar verosimile pt un spoital universitar din Leningrad, URSS la anul 1952. Mai este mentionat si faptul ca aceasta autoare a mai scris o carte anterioara cu aceeasi eroi principali aflati mai devreme in timpul asediului de la Stalingrad din timpul razboiului, si este laudata si acea carte, numita Asediul (The Siege), in legatura cu documentarea unor posibile trairi ale unei familii obisnuite in acel timp de penurie, teroare si foamete, insa, (adaug eu personal aici, cu gandul la comentariile de mai sus al lui Vladen), probabil totul descris la un nivel inteligibil unei audiente UE vestice de azi, plus o familie care sa fie nu neaparat reprezentativa pt cultura rusa ci o familie inteligibila unei familii Europeene vestice de azi, un fel de familie generica, posibil de nivel text-book standard UK, nu ceva neaparat autentic istoric realist sau cultural ff specific nuantat rus. De altfel, chiar si una din recenziile din Uk evidentiaza ca aceste personaje sunt cam artificiale, chiar si pt o familie realista din UK, un fel de standard de familie tipic ideal fericita si echilibrata asa ca in Hallmark (cam cum spunea Vladen) + se spune clar ca in acest roman personajele insusi nu isi pun ei probleme morale prea multe dar totusi sunt descrise emotiile lor cu sensibilitate din partea Dunmore mai ales pt sensibilitatile si emotiile feminine.
Totodata se pare ca aceasta autoare, Helen Dunmore, (care este si o autoare recunoscuta de carti pt copii si tineret, din ale carei carti unele sunt chiar recomandate ca lecturi extra-curriculare in anumite scoli la nivelul elevilor de sc generala), are ceva familiaritate si interes pt teme legate de traume deosebite umane deoarece prima carte pe care a publicat-o si care a luat Orange prize adreseaza tema incestului ca trauma particulara umana, desi nu era ceva legat de URSS.
(Orange prize este un fel de premiu literar pt fictiune feminina, adica scrisa de autori de sex feminin, sponsorizat intial de compania de telecomunicatii Orange, dar ulterior dupa ce aceasta s-a retras, probabil pt ca premiul a fost acuzat de “sexism”, adica discriminare pe baze de sex, a fost mai recent sponsorizat in continuare de d-na Cherie Blair, sotia fostului prim ministru UK Tony Blair si cateva scriitoare britanice de succes, printre care d-na Joanna Trollope si d-na Elizabeth Buchan, care scriu carti nu foarte proaste, de nivel poate similar cu d-na Annie Proulx, cea care a scris povestile pe care s-au bazat filmele The Shipping News sau Brokeback Mountain, sau d-na Jodie Picoult, care adreseaza mici sau mai mari tragedii domestice, in special probleme legate de copii, cu destula sensibilitate, din SUA).
In concluzie, desi eu nu am citit aceasta carte scrisa de d-na Dunmore si nu cred ca am de gand sa o citesc, totusi o recomand unei audiente generale, deoarece nu stiu daca multi din generatia curenta ar avea rabdarea sa citeasca de pe wikipedia textele despre evenimentele istorice din care am dat eu copy-paste fragmentar mai sus, plus cred ca se poate potrivi unor sensibilitati contemporane mai larg europeene, deoarece e clar ca aceasta carte se adreseaza direct lor, nu unor oameni amatori de istorii mai autentic realiste sau cultural specific rusesti, care pot fi de fapt uneori chiar mai banale dar poate si mai tragice in acelasi timp, oricum destul de greu de digerat sau de povestit pt scop de popularizare la nivel mai larg social util asa cum au fost ele in realitate, desigur cu Warning pt persoanele care se considera deja oarecum obosite sau deja incarcate de diverse bagaje emotionale legate de evenimente istorice neplacute sau traumatice (mai personale sau mai generale), ca este posibil sa re-traisca unele emotii posibil neplacute la nivel mai acut, si asa ceva nu se potriveste oricui, desi pt unii care s-au mai impacat intre timp cu ei insisi + cu destinul lor personal sau cu conditia lor generala in viata, poate fi total OK sa re-traiasca anumite emotii la nivel mai estompat si la nivel de suspensie de realitate care apare de obicei intr-o opera de fictiune de acest gen…adica per total nu cred ca este o carte daunatoare, si, desi poate nu neaparat 100 % utila, poate avea in general efecte bune atat educative cat si terapeutice, mai ales la nivel de tineret contemporan general, iar efectele adverse ar fi in proportie mai mica decat cele posibil benefice. Desigur, trebuie repetat ca aceasta carte NU este o carte de tip roman istoric, nici macar o carte de istorie romantata cum ar fi fost poate, macar fragmentar, Dr Zhivago, ci este un simplu roman de fictiune contemporana plasat intr-un teritoriu cultural relativ exotic, intr-un timp istoric oarecum exotic si el, care va ramane exotic si la inceputul povestii si la sfarsitul ei, si care nu va reprezenta cultura autentica a populatiei rezidente in Leningrad in anul 1952.
Rolul unei cărțî este de a păstra între coperțile ei momentele unice prin care trecem prin viață, permițând însă celor din jur să aibă accces la acestea.
Acesta este principalul motiv pentru care citesc și din când in când scriu ( nu știu dacă cu talent sau nu )
Scriitoarea chiar se leaga de acel “complot al doctorilor”, dar eu nu am vrut sa povestesc toata cartea, pentru ca ii rapeam farmecul.
Si eu recomand cartea. Sunt descrise in ea chinul prin care oamenii au trecut in timpul razboiului, armonia dintr-o familie inchegata, beciurile securitatii, teama permanenta, intrigile, dar si bunatatea umana.
P.S. Sa nu uitam si perioada Mc-Carthy-ismului din SUA de la aceeasi vreme 1950-54, in care niste presupus comunisti, multi din ei si de origine evreiasca, unii cu functii politice sau administrative in stat, in special in min afacerilor externe, dar altii chiar fara functii politice insa creatori artisti, scriitori, scenaristi, actori, au fost acuzati de tradare SUA si pro-Sovietism.
Bravo, peste 3 copacei !
Trebuie sa mergem sa-i udam ! :))
Inca nu sunt trei copacei. Eu am numarat 41 de comentarii. Nu se pun ale mele si nici nu vor lua in calcul daca o persoana lasa mai multe comentarii. As mai avea nevoie de 4 comentarii. ;)
Ii udam, sigur… Dupa ce termin si celelalte doua carti de citit, sa stiu sigur cati copacei am de udat. :))
Ah ! Si chiar ma gandisem sa despart comentariul meu in mai multe fragmente cate unul pt fiecare paragraf, si uite ca acum puteai sa ai minim 8 comentarii de la mine in loc de numai unul (plus cu asta doar 2) !!!!
Regulamentul spune ca nu vor lua in calcul decat cate un comentariu de pe un IP. Dar te astept la celelalte recenzii, cand le voi posta. ;)
Interesanta! O faci calatoare dupa ce se termina campania? :)
Nu m-am gandit la aceasta varianta, dar daca vrei sa o citesti, ti=o pot trimite.
Nu stiu cum sa spun, poate si din cauza ca am mai citit vreo doua carti asemanatoare anul asta si mi-am adus aminte de anumite detalii, dar recenzia ta ma cam sperie :)))
Din câte îmi dau seama este o carte interesantă care conține multe adevăruri..dar povestea este una tristă. Cu toate acestea cartea merită să fie citită.
Nu stiu ce sa mai zic. Eu am obisnuinta de a citi majoritatea comentariilor pentru ca nu doresc sa repet lucruri deja spuse. Presupun ca emotiile trezite de carte sunt puternice. Mai ales asimilandu-le cu cele traite si in societatea noastra de pana acum douazeci si ceva de ani. Insa…Vladimir, care este rus, mi-a dat peste cap orice parere. Presupun ca stie ce spune ca om traitor in exact acel regim. Mi-am amintit ca am vazut candva un film despre intamplari petrecute in Romania, film facut in USA, cu nicio contributie romaneasca, desigur. Erau suficient de false situatiile prezentate ca sa imi creeze o stare de disconfort. Probabil despre ceva de acest gen vorbeste Vladimir. Totusi eu cred ca intentia scriitoarei este una foarte OK, deci laudabila.
In plus, apreciez enorm dorinta ta de a ajuta la plantarea unor copacei lucru care se poate realiza numai prin efortul de a citi o carte si a concepe o recenzie despre ea. Recenzie careia nu-i gasesc niciun cusur. Felicitari! Ai “plantat” deja cel putin doi copacei :)
Comentariul tau a adus al treilea copacel. Merci mult!
Da, este posibil ca Vladimir sa aiba dreptate, dar numai partial, pentru ca ideea cartii este de a scoate in evidenta povestea unor “oameni buni care traiesc vremuri grele”, dupa cum spun cei de la The Guardian.
vremuri de trista amintire. iar unii au interiorizat mai puternic ca altii normele lumii in care traiau…
interesanta carte,o sa o caut si eu.cati mai multi copacei..
O sugestie de lectura de la tine, o frunza din intuneric de la mine. :D
Felicitari pentru recenzie, simti imediat tensiunea sub care se desfasoara actiunea din carte si mi se strange stomacul cand ma gandesc la faptul ca, sub aparenta civilizatiei si bunului simt, existau oameni carora sistemul le permitea sa distruga vieti, doar pentru ca puteau.
Sigur este o carte impresionanta, pe care nu o uiti niciodata.
La cat mai multi copaci, spre binele tuturor!
Sunt unul dintre acei… copii… care au dreptul de-a spune tot ce le trece prin cap, dar nu neg ceea ce s-a petrecut! :D S-a pus pe listă.
Cu literatura stau cam prost de cativa ani, de vremurile lui Ceasca nu prea mi-as da cu parerea, iar cu Mama Rusia n-am avut contacte… Totusi, pentru o cauza nobila, nu ma dor degetele sa las o urma a trecerii mele pe aici.
PS: Comentariile lu’ Aspirantu’ ar trebui sa conteze cat 10 :)
wow ce dea comentarii, aici e clar o padurice intreaga! cartea imi aminteste de “cel mai iubit dintre pamanteni”. trebuie sa fi fost cumplit sa ajungi intr-o asemenea situatie…
Foarte convingatoare recenzia ta. Uite-asa creste lista de carti musai de citit!
Succes la copacei!
Banuiesc ca si de ar fi exagerat, scriitoarea a reusit sa ilustreze acele vremuri negre – un fel de ev mediu intunecat al mileniului doi. Nu voi citi cartea pentru ca realitatea mi-a fost suficienta. Am simtit pe propria-mi piele ce inseamna comunismul si au simtit-o parintii mei si bunicii. Ceea ce ma “deranjeaza” (e usor exagerat cuvantul dar nu-mi vine altul in minte) este cand oameni care n-au trait nimic din aceste “stari” incearca sa faca bani din durerea semenilor (pentru ca sunt si dintre acestia, din pacate). Da, oamenii buni pot pati lucruri rele si tortionarii nu vor plati nimic, cel mai adesea. S-au scris multe carti pe tema dar putine au “zdruncinat” sufletele cititorilor! Un scriitor bun ar reusi sa transmita anumite sentimente dar cei care au trait acele atrocitati (aici nu exagerez) vor simti imediat falsitatea…. Asa cred…
Recenziile pe care le faci tu chiar ma imping spre cartile respective dar pentru ca stiu cum vor fi aleg sa nu le citesc.
E bine ca se scriu astfel de carti.
Succes, Vienela!
ce trist, sa aungi sa te dezumanizezi in halul asta… :(
hmm nu cred ca e o carte care defineste foarte bine ce era pe vremea aia… chiar eram curioasa daca s-a documentat – cred ca era cazul sa o faca avand in vedere subiectul. (apoi am vazut comentariul lui Vladimir:P). este destul de periculoasa lectura care da impresia ca asa a fost doar datorita unor asemanari cu ceea ce a fost la un moment dat.
Nu spun ca a fost roz, sau ca nu se luau masuri neplacute (care se iau si acum bine merci;P – uneori si mai rau, mai ales ca vorba aia e.. “libertate”).
M-as feri sa mai afirm ca inainte era rau si acum e raiul pe pamant. adevarul este ca in toate regimurile exista si bine si rau… daca dupa comunism s-ar fi pastrat ce era bun si s-ar fi renuntat la ce era rau (nu invers) as fi zis.. dar.:).
Noi sa fim sanatosi si… sa ne facem viata mai frumoasa plantand copaci:P
Din fericire nu cunosc în mod direct ororile comunismului, doar am auzit de ele și mi se par crunte. Mi se pe pare inuman și revoltător cum erau tratați prizonierii din închisori.
Iar astăzi când îi mai aud pe unii cum elogiază regimul comunism în vine să îi pun să vadă toate filmulețele despre Fenomenul Pitești și să citească toate cărțile despre ororile comuniștilor. Parcă li s-ar fi șters din minte toți anii în care se fereau să vorbească deschis pe stradă sau chiar în casă, se fereau să nu rămână insărcinate (femeile) pentru că avortul însemna moarte sau închisoare, tremurau în întuneric lângă caloriferele sloiuri….Dar ei își amintesc perfect de zilele în are mergeau la restaurant sau aveau un loc de muncă sigur…
Cum sa nu ! Nici nu am stat pe ganduri! Dupa ce postez commentul am sa si citesc! Spor la treaba!
Merita absolut toti copaceii din lume recenzia ta!
O carte interesantă, mai ales pentru mine, care m-am născut la 2 luni după căderea regimului comunist. Dar am perioade în care îmi place să citesc și să mă documentez despre așa ceva, dar am și perioade în care sunt pur și simplu scârbit ceea ce niște creaturi, așa-ziși oameni, au putut să facă.
Frumoasă recenzie! Spor la citit și plantat!
Ai dreptate – este foarte puţin probabil să înţeleagă copiii noştri vreodată cum a fost – iar eu încerc să nici nu-mi imaginez în ce mod groaznic ar trebui să se repete istoria ca ei s-o facă. I-am spus fetei mele că pe vremea mea nu puteai vorbi liber – şi ea mi-a spus că oamenii erau laşi. Probabil că cei care au reuşit să trăiască au devenit, într-adevăr, când au văzut unde te duce curajul de a-ţi spune părerea. Cartea este binevenită, deşi mă întreb dacă tinerii nu ar lua mai degrabă drept o lucrare literară decât povestea unui fapt posibil. Succes în campania vALLutar. Ai adunat destul de mulţi copăcei aici. La cât mai mulţi :)
Să împădurim România :)
Vreau să o citesc cu siguranță. Frumoasă recenzie. Spor la plantat.
Eh… nu. Este un subiect mult prea dur ca să o pot citi fără să am insomnii o lună! Despre recenzie, ce pot spune decât că a reuşit să transmită exact mesajul şi atmosfera unor astfel de întâmplări, deci o mare notă de zece.
Trădarea, de Helen Dunmore… da, cred că o voi citi, dar asta se va întâmpla, poate, într-o zi de toamnă, când frunzele uscate zboară vraiște printre copacii goi, așa cum erau niște suflete…Excelent ai făcut recenzia. Bine spune Aurora, nota 10!