Totul îmi era străin

Una dintre puţinele cărţi pe care nu am reuşit să o termin de citit, deşi am făcut vreo trei încercări, a fost La Medeleni, de Ionel Teodoreanu.  Deşi este bine scrisă, deşi are descrieri bine aduse din condei, această carte mie nu mi-a spus nimic, nu mi-a atins nici o coardă a sufletului. Colegele mele erau încântate, vorbeau în termeni elogioşi despre ea, în timp ce eu stăteam mută, incapabilă să le înţeleg entuziasmul. Nu mă regăseam în acea poveste, acei copii, Dănuţ, Monica şi Olguţa, nu aveau nici o legătură cu viaţa pe care o cunoşteam eu, gesturile şi vocabularul lor mi se păreau forţate, puţin cam false şi mă plictiseau.

Eram timidă în gimnaziu, atât de timidă încât mă jenam să le arăt că părerea mea nu coincide cu a lor, mă temeam să nu fac impresie proastă(să nu mă creadă proastă). Preferam să mă abţin de la orice comentariu, să nu se ştie că totul îmi era străin în acea carte, că personajele, deşi erau nişte copii simpatici, inocenţi, nu reuşeau să mă atragă în joaca lor, în certurile lor, în viaţa lor.

Răsfoind zilele trecute prin Memoriile lui Eliade, am găsit un fragment despre La Medeleni. Spune Eliade acolo că “adolescenţii lui Ionel Teodoreanu nu erau cei pe care îi cunoscusem eu. Aparţineau unei alte lumi, care mă fermeca şi mă înduioşa totodată, dar pe care o simţeam depăşită”. Nu ştiu de ce, dar pe mine nu au reuşit să mă înduioşeze prea tare. Am încercat de curând să recitesc porţiuni din carte, dar o pagină înseamnă deja prea mult, indiferent despre care volum ar fi vorba.

În schimb, m-a sedus Lorelei, scrisă de acelaşi Ionel Teodoreanu. Am citit-o cu sufletul la gură, am trăit toate emoţiile simţite de acea adolescentă. Sunt foarte curioasă dacă acum, când abia am împlinit 42 de ani, aş mai simţi ceva recitind-o. Sunt curioasă dacă mai există “ciudaţi” cărora să nu le fi plăcut La Medeleni.

 

20 thoughts to “Totul îmi era străin”

  1. :))) stiu sentimentul si asa este .. uneori ne face sa ne simtit “outsideri”, dar cand nu putem nu putem :D … la fel am patit si eu cu orasul cu salcami … nu pot, daca nu pot, nu pot! :))

  2. Ieri când am fost la biblioteca oraşului mi-a făcut cu ochiul “Lorelei” de pe un raft, dar deja luasem 4 cărţi pt împrumut (maximul). Data viitoare nu o voi mai lăsa să-mi scape, căci m-ai făcut curioasă! :D Iar despre “La Medeleni”, am citit-o când eram prin clasa a 7-a parcă şi nu mai ţin minte toate detaliile, dar ştiu că atunci mi-a plăcut.

  3. Am citit doar primul volum. Cel in care sunt copii. Mie nu mi s-au parut artificiali. Erau ca la noi pe vremuri. Chiar m-a uimit asta. Semana cu ce-mi povestea bunicul despre copilaria lui. Nu m-au indoisat de loc. M-a distrat. Urmatorul volum mi s-a parut intradevar plicticos si am abandonat rapid. Primul era haios.

  4. Si mie mi-a placut Lorelei mult de tot! Cand i-am citit titlul mi-am adus aminte si ce faceam în perioada aceea si unde eram…… Ciudat, uneori nu mai stii ce ai facut acum o saptamana si uneori îti revin amintiri de peste 35 de ani!

  5. Eu n-am citit “La Medeleni”. In perioada in care s-ar fi pretat citita, era parca un fel de moda. Toata lumea “La Medeleni”, exact asa cum, mai tarziu, toata lumea citea “Alchimistul” lui Coehlo.

    In loc de “La Medeleni” am citit “Numele trandafirului”.

  6. Mie La Medeleni mi-a placut. E o carte cu de toate. Inclusiv cu descrieri cam indigeste, marca Teodoreanu, peste care mai saream :)))
    Cred ca am citit-o de vreo 2-3 ori si destul de devreme, fiindca o am acasa. Eu am inteles multe chestiuni din cartea aia…
    Mi-a placut (si nu volumul 1 prea mult, dar face parte din intreg si fara el nu se poate) pentru ca ofera o fresca sociala extraordinara, in doua epoci diferite: inainte de primul razboi si dupa… Cred ca azi as gasi si mai multe lucruri interesante in ea…dar nu mai am rabdare sa recitesc.
    Dimpotriva, Lorelei m-a plictisit…rau.

Părerea ta e importantă pentru mine