Îşi renova un prieten casa. Noi eram în concediu şi bântuiam prin oraş zi de zi, în ciuda caniculei care paralizase totul. Între două sucuri băute la umbră pe câte o terasă, treceam pe la acest băiat, să vedem “în ce stadiu se află lucrarea”, după cum îi plăcea lui Mihai să spună. Mă uitam neîncrezătoare la prietenul nostru. Parcă nu era el. Punea atâta suflet! Parcă îl priveam cu alţi ochi ştiind că îşi prăjeşte creierul la soare, în praful ridicat în jurul casei.
Îi admiram dexteritatea cu care mânuia “lingura şi castronul” (habar nu am cum se numesc uneltele cu care se tencuieşte un perete), mai ales că era pentru prima dată când făcea această treabă. Nu ştiu cum suporta să atingă cimentul ăla, nu ştiu cum suporta să transpire în soare urcând şi coborând de pe o scară, dar l-am admirat pentru asta.
Îsi adusese şi ajutoare, vreo doi băieţi din vecini şi buni prieteni cu el. Făcuse rost de o scară uriaşă, dar tot nu reuşeau să ajungă până sus, unde se termina tencuiala. Cine i-a pus pe părinţii lui să îşi facă o casă aşa înaltă? :) Cineva l-a sfătuit să caute o schela metalica in bucuresti. A gasit repede, la un pret foarte mic. Cu ajutorul acestei schele, munca lor s-a transformat în joacă.
Era plăcut să stau pe un scaun în curte, sub umbrelă, cu sucul într-o mână şi ţigarea în cealaltă, să îi privesc cum montau şi demontau părţi din acea schelă, pentru a le muta puţin mai departe. Mi se părea că privesc un film în care alternau scene haioase, în care eroii îşi beau paharele de suc amestecat cu ciment, cu scenele de groază, în care aceeaşi eroi erau puşi pe fapte de vitejie şi la ultimul nivel al schelei nu mai foloseau bara de protecţie. Bine că s-au descurcat fără Mihai al meu! :)
Întotdeauna e mai haios când stai şi priveşti! :)) Cei care erau în miezul acţiunii au făcut haz de necaz apoi, probabil… :D
Da, e haios să stai pe margine… Mai ales cu țigarea în mână :P
Pai, la petrecerea de la inaugurare, daca tot v-ati marginit doar sa-l admirati de la distanta, ar fi bine sa va invite si el sa-i priviti pe ceilalti cum mananca bunatati si se racoresc cu diverse alcoale. :))
“lingura si castronul” se numesc mistrie si cancioc :)
Am si eu pe-acasa…le-am si folosit de cateva ori :)
Echilibrul instabil este amuzant, dar nu tine prea mult!
Sunt de admirat toti tinerii care fac mai mult si nu se lasa impovorati de “micile greutati”, iar cei care-si ridica o casa sunt cu atat mai mult de admirat. Inchirierea schelelor e de o mare utilitate mai ales pt aceia care-si construisc casa in regie proprie. Acuma nu se mai tincuiesc casele cu mistrie :) se pune polistiren si vopsea decorativa. Ce bine ca echipa care vor veni sa ne imbrace casa au schela :))
Eu incerc sa nu spun nimanui ca stiu sa fac cate ceva ! :))