Skip to main content

Tornada roz

Eram cu soţul meu şi cu copilul prin bucătărie, robotind de zor împreună, lucru aproape nefiresc pentru familia noastră. De obicei, când unul are chef de treabă, ceilalţi simt cum o lene monstruoasă îi cuprinde instantaneu. Un tunet puternic întrerupe râsetele noastre, anunţând o mamă de furtună. Trimit copilul să închidă geamurile, ca nu cumva să se transforme în cioburi din cauza curenţilor de aer. Îmi arunc un ochi prin fereastra bucătăriei şi o văd, în toată splendoarea ei…

Înaltă şi subţire, de un roz incredibil, semănând cu dulcea vată pe băţ. Se roteşte în dans ameţitor, undeva în stânga peisajului zărit de la geamul meu. Îmi încântă privirea, dar ştiu că este un tertip pentru a-mi distrage atenţia de la puterea distrugătoare pe care o are. Soţul meu spune că nu avem motive să ne temem. Este departe de noi şi cu siguranţă nu pare genul de tornadă care să distrugă totul în cale.

Ca pentru a-l contrazice, când ajunge în dreptul nostru, tornada roz îşi încetineşte dansul şi ne arată acoperişul unei case, copaci cu flori roz şi multe, multe maşini ce se rostogolesc în vârtej. Mă sperie, dar nu pot să nu îi iubesc frumuseţea ireală, chiar şi când observ că se îndreaptă cu viteză spre noi. Mai aproape, tot mai aproape… Nu reuşeşte să mă atingă, nu reuşesc să îmi dau seama dacă vrea să îmi facă rău sau să îmi permită adoraţia… Mă trezesc brusc din somn, cu sentimentul că am ratat ceva deosebit…

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.