Nimic nou sub soare

Toate poveștile au fost deja spuse – citat Nimic nou sub soare. De câte ori ai auzit sau chiar folosit această expresie? Se întâmpla în urmă cu vreo trei sau patru ani, dintr-un senin de vară parfumată. În mintea mea a luat naștere o poveste. Îmi imaginam că ar putea rupe gura târgului. Construiam intriga în gând. Îmbrăcam personajele și le pregăteam replici. Adunam cuvânt lângă cuvânt. Eram convinsă fiind că-s primul om de pe pământ care s-a gândit la așa ceva.

La o distanță de zeci de ani

După numai câteva zile, întâmplarea mi-a scos în cale o pagină de wikipedia. Acolo am descoperit tocmai ideile de bază ale poveștii ce mă bântuia. Erau transpuse într-o carte de succes. Mi-am spus că viața e tare ciudată. Cum este posibil așa ceva? La o distanță de zeci de ani, doi oameni complet diferiți, pe care nu îi unește nimic în realitate, care nu au auzit unul de celălalt, care trăiesc în colțuri diferite ale lumii, să aibă exact aceeași idee? Să imagineze amănunte mai mult decât asemănătoare pentru o ficțiune?
elefant.ro

Atunci m-am blocat

Ce sens are să mai scriu, dacă mi-a luat-o altul înainte și a făcut-o cu talent? Ca să nu mai vorbim de faptul că aș fi putut fi oricând acuzată de plagiere. Astăzi aș opta probabil pentru continuare, stimulată fiind de citatul următor:

Citat

“De aceea eu mă ridic împotriva celor care spun că toate poveștile au fost deja spuse, condamnând astfel actul creației la o simplă repetiție a ceea ce altul a făcut deja mai bine înainte, sau la a lucra doar între niște linii deja trasate, cu surplusuri nefolositoare. Este un sentiment la fel de reacționar precum a spune că toate viețile au fost deja trăite, ceea ce ne-ar transforma în oameni la mâna a doua, imitatori ai unor vieți împrumutate – asta ne răpește orice merit și orice speranță, iar pasiunile noastre devin inutile.

Viețile noastre nu sunt mai mici decât alte vieți. Dimpotrivă, viețile noastre se clădesc peste orizontul vieților trecute, viețile care au încetat a fi biologie pentru a se tranforma în istorie, viețile care ne-au deschis drumul către acest prezent, care într-un anumit sens este mai mare decât întreg trecutul;

vieți care, la fel ca anumite specii, au fost un pod între ce a fost și ce este, permițându-ne trecerea, pasul pe deasupra abisului, cucerirea unui munte care este mai înalt decât toate cele precedente – dar niciodată ultimul.” – citat extras din Kamceatka, o carte scrisă de Marcelo Figueras

*

Am zâmbit spre aparatul de fotografiat

-Haide să îți fac o poză, Vienela! mi-a strigat nepoata, în vreme ce urcam dealul cu un buchețel de flori de câmp în mână.

M-am oprit în loc, m-am așezat pe un dâmb, mi-am ascuns o parte din chip în spatele bălăriilor și am zâmbit spre aparatul de fotografiat. Mă uit acum la poză și mă/vă întreb. Câți alți oameni, din toate colțurile lumii, au poze făcute pe iarbă, ascunși după mănunchiuri de flori?