Le-am aruncat grăbită, pe multe dintre ele mai mult la întâmplare. Purtam pe chip un zâmbet ghiduș, zâmbetul omului care nu se ia în serios, care știe să profite de orice moment pentru a se distra sau a face haz de necaz. Când a fost posibil, le-am atașat fotografii care să îmi confirme spusele. Amuzante sau mai puțin amuzante, elevate sau mai puțin elevate, toate cuvintele se aliniau în fragmente de viață. Unele stârneau reacții (un impuls pe care îl controlez cu greu mă îndeamnă să scriu “reacții efervescente”; lupt cu el din răsputeri). Într-o lume încrâncenată, între războaie fără miză concretă, pe deasupra grijilor de zi cu zi, departe de răutățile gratuite, cuvintele mele erau o oază de verde într-un pământ pustiit de bunătate, de veselie, de iubire. Aventurile lui Bruno se înghesuiau în mici povești însiropate cu dragostea pe care omul o poartă câinelui, dar mai presus de ea cu dragostea pe care doar câinele știe să o dăruiască omului. 

Ieri am avut o revelație: toate cuvintele ajung la coșul de gunoi al măritului (sau mărețului?) facebook, dacă nu sunt adunate mănunchi. Peste ele se așterne praful uitării. Până și eu, care l-am însoțit în fiecare aventură, încep să uit. Fir cu fir, mi-am adunat cuvintele într-un buchețel, în word. Le-am alăturat poze, spre neuitare. Le-am alăturat și cuvintele voastre, ale celor ce ne-ați însoțit pas cu pas pe drumul copilăriei și adolescenței, până aproape de maturitatea ce bate la ușa Brunuțului meu. Într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, le voi integra într-o poveste despre care în acest moment nu știu absolut nimic. Cert este doar că ziua de duminică mă îndeamnă mereu la visare. Văd cum cele 83 de pagini adunate ieri în word devin mâine 183, 283, 383… Nu-mi e greu deloc să îmi imaginez cum toate cuvintele ajung la tipografie, apoi în casele celor ce vor să se rupă un moment de griji, de probleme, de minciună și de răutate, să-și caute zâmbetul alături de mine.

Duminica îmi place să visez. Mâine probabil mă voi trezi și îmi voi aminti că editurile nu au cum să fie interesate de Aventurile lui Bruno, iar eu nu am bani să tipăresc o carte. Probabil toate cuvintele vor ajunge într-un final la recycle bin, însoțite de regrete eterne…