Erau nedespărţite. Se jucau împreună pe uliţă, se bălăceau în gârla care străbatea satul de la poalele dealului şi cutreierau pădurile din apropiere încăutarea frăguţelor dulci şi aromate. Intreaga natura era a lor…
Una dintre fetiţe era înăltuţă şi avea părul negru, prins într-o codiţă la spate, cealaltă era bondoacă, blondă şi pistruiată. Ţinându-se de mânuţe, plecaseră pe deal să urmărească zborul fluturilor care se răspândiseră printre flori. Au urcat povârnişul abrupt şi bolovănos, au trecut prin păduricea de salcâmi tineri şi s-au oprit în poieniţă. Stăteau întinse în iarba deasă, ascunse privirilor şi vorbeau în şoaptă, parcă temându-se să nu tulbure pacea din luminiş.
Văzuseră o pereche de fluturaşi care zburau veseli, de parcă toată lumea era a lor. Îi urmăreau încântate, aproape uitând să respire. I-au putut vedea clar când s-au aşezat pe floricica roşie. Aveau picioruşele subţiri şi aripile mari, pictate în multe culori.
Încercau să născocească o poveste asemănătoare cu a lor, completându-se reciproc. Li se părea că unul dintre fluturaşi are aripile mai deschise la culoare, aşa că l-au poreclit Pistruiata, iar celuilalt i-au spus Negruţa, după asemănarea cu fetiţa înaltă şi brunetă. Trăiau cu convingerea că cei doi fluturi sunt prieteni de mult timp şi vor mai fi, până la bătrâneţe, aşa cum şi ele vor rămane alături una de cealaltă mereu.
Puţin mai departe au văzut rotindu-se un alt fluturaş, la fel de frumos, dar trist din cauză că nu avea o prietenă cu care să se joace printre flori.
Le-a fost milă de el şi s-au ridicat din iarbă, alergând în urma lui, încercând să îl prindă, pentru a-l aduce alături de Pistruiata şi Negruţa. Dar frumosul acesta era tare sperios şi nu a vrut nici măcar să le asculte când l-au strigat. Cu aripile desfăcute, s-a îndreptat grăbit spre păduricea de salcâmi, iar fetele nu au reuşit să îl mai găsească.
La întoarcere, nu i-au mai găsit nici pe favoriţii lor, deşi au alergat prin iarba căutându-i.
-Poate le-a chemat mama lor la masă, spuse una dintre fetiţe, dând cu limba de gingia de pe care ieri îi picase primul dinţişor de lapte. Haide să mergem şi noi acasă, dacă vrei să mă lase mami să vin şi mâine după fluturaşi.
Au trimis în fugă câte un pupic florilor care zâmbeau la soare şi au coborât dealul în fugă.
Ce poze frumoase!!!!!!!!!!!
Pline de culoare… ;)
Sa ne amintim de vara, care deja e pe trecute… :)
Mai avem de indurat calduri, chiar daca nu tot atat de mari. :))
Trec putin mai tarziu pe la tine, ca sunt in urma rau cu raspunsurile pe aici. ;)
Dimineata melancolica :))
Mie nu mi se pare. Dar am gasit fluturasii aia si am vrut sa ii vedeti si voi pe deal, unde mi i-am imaginat eu. :-P
Ce melancolie de dimineata sis. :D
No, sis, nu este melancolica. Nu stiu de ce vi se pare voua… :))
Intru dupa-amiaza la tine si am de gand sa stau mult… Am tot amanat si am ramas in urma si la mine, si la voi.
Ce frumoasă povestioară! Mi-a adus aminte de verile petrecute la ţară cu verişoara mea…ce fain era şi ce nebune eram amândouă!:))
As vrea sa am si eu mai multe amintiri despre verisoarele mele sau despre joaca in natura, nu in fata blocului. :))
citind ce ai scris mi-am amintit ca vara asta nepotica mea m-a alergat peste tot pe unde vedea fluturi…chiar si banalul flutere de varza i se parea o minune :))
e bine sa fii copil :)
Iar eu imi amintesc in ce hal se speria baiatul meu de orice fluture cand era mic, desi baga mana in gura oricarui caine intalnit pe drum. :))
Se pare ca ai inspiratie din plin, ma bucur pentru tine:P Si ca tot veni vorba, povestioara e foarte reusita, ca toate celelalte de altfel :P
Cu expiratie imi este mai greu. ;)
Multumesc, Denis.
Dupa fluturi…
Plecam dupa fluturi prin gradina. Am o gradina mare. Ma duceam sa-i si admir, asa am invatat aproape toate insectele si toate plantele, dar ma duceam sa-i si prind. Am prins sute de fluturi la viata mea. Si pe strada, cot la cot cu baietii :)) Mai fugeam si pe campuri, prin parc… Ce copilarie am avut… de multe ori mi-as dori sa fiu iar copil.
Alergam si eu dupa fluturi, aveam casa plina de borcane cu capacul gaurit, in care ii pastram, “hranindu-i” cu flori. :))
Pe unii reuseam sa ii duc intregi in casa. Erau norocosi, ii astepta un loc in insectar. :))
:)) Si pe-ai mei tot acolo ii asteptau locuri ;)
sketch-in-alb-cu-un-fluture-albastru
Este prea frumos articolul … Nu imi ramane decat sa ridic ochii spre tine si sa te felicit.
Eu n-am cunoscut doua fete la un loc decat in ipostaze violente care de regula ma vizau. Bine ca au terorizat un fluture :D
Erau micute fetele din poveste. Aveau in jur de 6-7 anisori. Le vom vedea peste vreo zece ani cat de bune prietene vor mai fi. :))