Orasul era strabatut de un bulevard imens, care avea atat pe stanga, cat si pe dreapta, siruri de castani plantati cu multi ani in urma. Crescusera inalti si ramurosi, umbrind generatie dupa generatie de oameni. Erau usor de urmarit. Castanii ii vedeau in fiecare dimineata trecand pe sub crengile lor stufoase, grabiti si infrigurati, cu fete serioase, purtand in maini genti, serviete sau ghiozdane.
Primavara zaboveau mai mult, mergand cu pasi mici, ca de plimbare, imbatati de aroma florilor de castan. Vara se rareau, semn, ca multi oameni intrau in concediu sau in vacanta si plecau spre locuri exotice. Iarna castanii aveau senzatia ca au fost abandonati. Rar le trecea vreun om pe sub crengile cu seva inghetata. Numai la ceas de seara erau castanii cu adevarat fericiti, indiferent de anotimp. De cand se ascundea soarele sub patura pamantului, pentru a dormi, valuri, valuri de oameni ieseau la plimbare pe sub castanii bulevardului.
Le mai placea castanilor mult toamna, cand totul parca prinde viata. Iubeau acest anotimp care ii facea sa rodeasca, pentru ca rodul lor aducea pe aleile bulevardului mamici cu copilasi tinandu-se de mana, indragostiti fericiti ca pot respira acelasi aer impregnat de mirosul castanilor, batrani ce isi cautau odihna si pacea pe banci. Acesti copaci falnici adorau zilele in care copiii isi exteriorizau bucuria de a fi gasit, in drum spre scoala, o castana.
Nu mai conta ca frumoasele lor frunze fusesera luate de vantul aspru si plimbate rotund prin oras, nu mai conta ca frigul intepa tot mai tare, nu mai conta ca oamenii nu mai ridicau capul in sus pentru a-i admira. Importanta era bucuria pe care castanii o puteau oferi in fiecare toamna oamenilor. Ii vedeau aplecandu-se si ridicand cate o castana, le citeau bucuria si admiratia in fata desavarsitei frumuseti a fructului maroniu si asta le era de ajuns. Toamna castanilor era anotimpul fericirii, al mandriei, al darniciei.
bai … la inceput am crezut ca au taiat astia castanii. Stiu bulevarduol castanilor de la voi și ar fi fost tare păcat!
As face stop cardiac daca i-ar taia. Nu exista bulevard mai frumos ca al nostru. 🙂
În Tecuci unde am copilărit erau mai multe străzi prejmuite de castani. Îmi aduc aminte de toate dar una …
Andrei Şaguna, era fără iluminat, oameni liniştiţi, căini ce mă cunoşteau.
Orice fată ce ieşea cu mine pe acolo era în siguranţă! Deplină…
Stiu si eu bulevardul cu castani, desi nu l-am vazut decat o data, demult. Aveti grija de castanii vostri, iubiti-i, ingrijiti-i si nu lasati pe nimeni sa se atinga de ei!
In Galati aveam si noi bulevardul cu tei, eram renumiti ca fiind orasul cu cei mai multi tei. Anul trecut au vrut chipurile sa-i toaleteze si i-au tuns de n-a mai ramas nimic din coroana lor frumoasa, iar multi au inceput sa se usuce 🙁
Castanii! Cate minunate amintiri am din vremea cand multi castani mai erau prin BV! Acum a mai ramas strada numita “Castanilor” dar prea multi castani nu mai sunt iar cei care sunt mai mereu sunt “cosmetizati” – de nici nu stii ce sunt! 🙁
Erau o multime de castani si pe marginea unui bulevard, dar acolo i-au taiat… Au “taiat” “desteptii” pana si intreprinderea care era acolo! Traiasca mall-urile! Dar nu prea mult! 🙁
In scoala cand eram adunam castane, ca asa ne zicea invatatoare… Adunam si pentru mine, ca-mi placeau cum arata! 🙂 Trebuie sa dau o raita prin oras, sa vad cati castani mai sunt. :)) Candva, cu muuult timp in urma, calcam pe castane in unele locuri din oras!
Fructele castanilor sunt jucarii pentru copii! 🙂
Mi-am amintit cum adunam castane in copilarie. Se pomenea mama in curte cam cu o galeata de castane sau mai mult…de care, dupa ce ne saturam jucandu-ne cu ele, nu mai stia pe unde sa le puna. Tata le lasa sa se usuce si le punea apoi pe foc, iarna 🙂
[…] Mi-as dori ca astazi (17 octombrie 2014)… sa nu fiu nevoita sa ies afara… Sau sa fie putin mai cald, sa ma pot bucura de toamna castanilor. […]