Mergând din blog în blog, din poveste în poveste şi din poză în poză, am descoperit într-o zonă a ţării o lume fascinantă, o lume cum doar în scrierile vechi credeam că mai există. Din ce motiv mă las mereu atrasă de păşuni călcate cu blândeţe doar de cornute? Din ce motiv îmi doresc mereu ca paşii să mă poarte pe creste acoperite cu păduri de culoarea smaraldului? Din ce motiv mi-e dor mereu de ape limpezi ce se strecoară printre pietre şi de vorba molcomă a ţăranilor ce îşi poartă inima în palmă?

Am dat deoparte planuri irealizabile, planuri învechite sau doar planuri, am amânat pe termen nedefinit plecări spre ţări mai calde, spre oraşe moderne şi am optat pentru visuri simple, în care paşii mei umblă pe cărări bătătorite de opinci strânse cu nojiţe, printre plante ce transformă aerul îmbâcsit în ceva atât de profund, încât încarcă şi sufletul, nu doar plămânul. Acolo glezna este atinsă de lacrimi de rouă, genunchiul este mângâiat de ieduţi zglobii, ochiul este spălat de culorile aprinse ale cerului, ale grânelor, ale pământului obosit.

Într-o poveste ideală, aş fi plecat spre acest paradis terestru cu un rucsac în spate şi multe speranţe în piept. Aş fi dormit în şure prăfuite sau în căsuţe de chirpici, aş fi mâncat o mămăligă rece şi aş fi băut o cană de lapte proaspăt muls, aş fi ascultat cântecul greierilor şi freamătul pădurilor, aş fi încălţat opincile ţărăncilor şi aş fi traversat râuri învolburate călare pe armăsari focoşi. Dar eu nu trăiesc într-o poveste ideală!

Dacă aş pleca spre aceste locuri de vis, dacă aş ajunge în ţinutul zânelor din Podişul Sucevei, aş face tot ce am scris mai sus, dar numai pe timpul zilei şi numai dacă organismului meu i-ar plăcea. Seara m-aş retrage în oraş, aş căuta căldura şi confortul date de o pensiune elegantă, unde să fiu servită ca la carte pe terasă, la lumina lunii şi a stelelor, unde să am condiţii ca acasă. De ce să mă chinui în şure prăfuite, când pensiunea Santa Fe îmi poate pune la dispoziţie tot ce aş avea nevoie pentru o şedere civilizată, plăcută, igienică şi comodă?

Cu harta pe picioare, cu ochii pe site-ul http://pensiuneasantafe.ro/, cu agenda în mână, notez locurile prin care m-aş plimba, obiectivele pe care le-aş vizita şi mă relaxez imaginându-mi cum aş ajunge seara la pensiune, epuizată, prăfuită, dar senină şi cum m-aş desfăta într-o baie de aburi, cum aş privi cerul înstelat de la balcon, cum aş fi eu, cea pe care o cunosc şi totuşi alta. Ştiu că acea zi nu este departe, trebuie doar să strâng din ochi şi să sper.