Ţigară sau ţigare? Întrebare întrebătoare, pusă doar de dragul de a scrie, deci nu săriţi la gâtul meu. Copii, se spune ţigară, se scrie ţigară, se fumează ţigară. Nu o spun eu, o spun specialiştii, o spun cei care au grijă de limba română, o spun cei care abia aşteptă sa pui o literă în plus, în minus, în locul alteia, pentru a te critica, pentru a mătura cu tine… Faptul că eu am spus mereu ţigare, că am scris ţigare şi că am fumat ţigare, nu are relevanţă. Eu vin dintr-un alt secol, în care “sunt” era “sînt”, în care “â” era “î” şi “întro” era “într-o”. Cu unele dintre noile reglementări am reuşit să mă acomodez relativ uşor, cu altele nu cred că voi putea vreodată.
Am aflat cu stupoare, nici nu mai reţin când, că forma corectă este ţigară şi am încercat să mă conformez, pentru a nu părea învechită sau încuiată. Unele voci spun că dintotdeauna ţigara a fost ţigară, nu ţigare. Dacă este aşa, atunci eu şi absolut toate persoanele cunoscute de-a lungul timpului suntem nişte agramaţi. Îmi asum. Ţigara? În scris îmi reuşeşte de cele mai mult ori, căci încerc să mă corectez înainte de a publica, tocmai de teama porumbeilor. În schimb, când vorbesc, orice aş face, oricâte eforturi aş depune, îmi este imposibil să spun ţigară. Am senzaţia că mi se fracturează limba când pronunţ. Dau drumul porumbelului, apoi mă uit speriată în jur, pentru a vedea dacă a sesizat cineva greşeala. 🙂
Sunt, în limba română, cuvinte care vă pun (şi pe voi) în dificultate?
Nu-mi amintesc acum, pe loc, dar revin cu alt comentariu dacă mi se asează neuronii mei obositi, dar multă vreme o anumită persoană, să tot fie vreo 10 ani de atunci, mă exaspera cu ”detrimeniu” în loc de …”detrimentl’. Degeaba îl rugam să nu-l mai folosească sau să aleagă alt cuvânt. Mă privea cu îngăduinţă ca şi când cea care greşea eram bineînţeles eu…
Eu m-am distrat ieri, cand cineva mi-a spus sa nu imi mai dau aere, ca sunt enervanta. Discutam despre beneficiile pe care le are ridichea neagra… Afland ca are nevoie de 2-3 zile pentru a obtine putina zeama de la ridichea cu zahar, i-am spus ca asta se poate face in 2-3 ore (nu-i musai sa o scobesti, caci merge la fel de bina razuita si presarata cu zahar). Uite raspunsul pe care l-am primit: “vad ca nu ne intelegem zeama tre sa curga de la sine nu sa o scoti tu cu forta sau cum o scoti”. 😀
…păi, dacă ”tre”…tre să fie. De ceva timp nu mai intru în discutii lungi cu nimeni. Scurt şi la obiect, am senzaţia că ne devorăm când încercăm să zicem ceva. M-ai distrat.
Unele persoane sunt de neevitat, oriunde ai incerca sa te ascunzi. 🙂
Cand eram copil mi se parea ciudat ca alti copii spun: fac caca. La noi in familie copiii faceau mereu cacu.
Am o colega care pronunta codimente, in loc de condimente si oricate apropouri sunt in jur, sau chiar corectari directe, tot asa zice… Ar mai fi multeeeeee…!
Nu am obiceiul să contrazic.
Totuşi cred că ţigară este termenul potrivit.
În plus, nu sunt Marin Preda ca să fac exerciţii de semantică. 😉
Cand vorbim de țigarete … Trebuie sa fim atenti 🙂