Cred că nu există blogger care să nu îşi fi vărsat măcar o dată nervii, supărarea, amarul dezamăgirii din viaţa reală într-un articol pe blog. Mulţi şi-au făcut chiar un obicei din asta şi zilnic aflăm cu ce probleme s-au mai confruntat, semn ca unii au un temperament “temperamental” de blogger.

Nici eu nu am scăpat de acest microb, dovadă fiind faptul că am povestit despre motani geloşi, despre menajerii, vânzătoare sau chiar despre familie.

Se spune că destăinuirile te ajută să te descarci de toate supărările acumulate, să îţi limpezeşti ideile, să te calmezi. Este chiar recomandat să nu laşi necazurile să-ţi acapareze gândurile, să mocnească, pentru că încep să se amplifice şi pot căpăta proporţii nebănuite.

Oare faptul că ne descărcăm furia şi amărăciunea scriind ne face pe noi, cei care avem blog, să devenim în offline oameni foarte calmi şi echilibraţi? Sau din obişnuinţa de a-i critica pe alţii mai mult sau mai puţin virulent, ne trezim făcând acelaşi lucru şi în familie, printre prieteni, la servici?

“Dacă cineva aruncă cu o piatră în tine, tu să arunci în el cu o floare.
Dar mai întâi, asigură-te că floarea este în ghiveci.”

“Un intelectual adevărat niciodată nu va spune “Proastă ai fost, proastă ai rămas”, ci va spune “Timpul nu are putere asupra ta!””

” Răbdarea este ceva ce admiri la şoferul din spatele tău şi dispreţuieşti la cel din faţa ta.”

“80% din probleme se rezolvă de la sine, 20 % nu se rezolvă deloc. Deci nu vă agitaţi prea tare!”

Ca să nu mă acuze nimeni de furt : tot ce este între ghilimele a fost preluat de aici.