Cred că nu există blogger care să nu îşi fi vărsat măcar o dată nervii, supărarea, amarul dezamăgirii din viaţa reală într-un articol pe blog. Mulţi şi-au făcut chiar un obicei din asta şi zilnic aflăm cu ce probleme s-au mai confruntat, semn ca unii au un temperament “temperamental” de blogger.
Nici eu nu am scăpat de acest microb, dovadă fiind faptul că am povestit despre motani geloşi, despre menajerii, vânzătoare sau chiar despre familie.
Se spune că destăinuirile te ajută să te descarci de toate supărările acumulate, să îţi limpezeşti ideile, să te calmezi. Este chiar recomandat să nu laşi necazurile să-ţi acapareze gândurile, să mocnească, pentru că încep să se amplifice şi pot căpăta proporţii nebănuite.
Oare faptul că ne descărcăm furia şi amărăciunea scriind ne face pe noi, cei care avem blog, să devenim în offline oameni foarte calmi şi echilibraţi? Sau din obişnuinţa de a-i critica pe alţii mai mult sau mai puţin virulent, ne trezim făcând acelaşi lucru şi în familie, printre prieteni, la serviciu?
Cum e mai bine, geniu stresat sau prost fericit?
“Dacă cineva aruncă cu o piatră în tine, tu să arunci în el cu o floare.
Dar mai întâi, asigură-te că floarea este în ghiveci.”
“Un intelectual adevărat niciodată nu va spune “Proastă ai fost, proastă ai rămas”, ci va spune “Timpul nu are putere asupra ta!””
” Răbdarea este ceva ce admiri la şoferul din spatele tău şi dispreţuieşti la cel din faţa ta.”
“80% din probleme se rezolvă de la sine, 20 % nu se rezolvă deloc. Deci nu vă agitaţi prea tare!”
În era digitală în care comunicarea se desfășoară adesea în mediul online, blogurile devin un spațiu în care ne descărcăm furia, amărăciunea și părerile noastre mai mult sau mai puțin filtrate. Interesant este să ne întrebăm dacă această practică online de a exprima gândurile intense ne transformă în offline în indivizi mai calmi și echilibrați, sau dimpotrivă, ne contaminează relațiile personale cu același ton virulent.
În mediul online, blogurile devin adesea refugiul nostru, locul în care ne exprimăm liber gândurile, sentimentele și opiniile. Aici, furia și amărăciunea pot găsi un canal prin care să fie evacuate, iar noi, cei care gestionăm aceste bloguri, devenim virtuali stăpâni ai cuvintelor noastre. În acest spațiu, ne putem transforma în scriitori pasionați, exprimându-ne astfel o varietate de emoții pe care, în mod obișnuit, le ținem sub control în viața de zi cu zi.
Cu toate acestea, există întotdeauna riscul ca această eliberare online să aibă repercusiuni în offline. Criticând mai mult sau mai puțin virulent pe platforme digitale, ne putem obișnui să adoptăm aceeași atitudine în relațiile personale. Faptul că suntem obișnuiți să dezbatem intens subiecte online poate face ca aceeași abordare să se extindă și în discuțiile cu familia, prietenii sau colegii de muncă.
Astfel, poate fi dificil să păstrăm o separare clară între persona noastră online și cea offline. Modul în care ne obișnuim să comunicăm în mediul virtual poate influența tonul și atitudinea noastră în interacțiunile față în față. Devenim critici, poate fără să ne dăm seama, într-un mod care ar putea afecta relațiile personale și profesionale.
Totuși, există și contraponderea acestei situații. Mulți bloggeri, conștienți de influența pe care o au asupra comunității lor online, încearcă să își cultive o abordare mai calmă și echilibrată. Scriind despre subiecte care îi inspiră și încurajează pe alții, ei pot contribui la crearea unui mediu online mai pozitiv.
În concluzie, relația dintre exprimarea online și comportamentul offline este complexă. Este important să fim conștienți de modul în care cuvintele noastre online pot afecta relațiile noastre din lumea reală și să încercăm să găsim un echilibru între exprimarea liberă a gândurilor și menținerea unui ton constructiv și empatic în offline.
Asupra mea scrisul pe blog are un efect benefic, miraculos as spune. Un efect terapeutic, pentru ca orice problema as avea, orice suparare sau nelamurire, odata asternuta pe blog dispare, se rezolva cumva. Ma ajuta mult nu doar ca ma destanui, dar si faptul ca oamenii vin cu idei si sfaturi competente.
In general nu-i critic pe ceilalti, dar nici nu pot spune ca am devenit mai echilibrata datorita blogului. Poate datorita anilor, a experientei acumulate in timp?
Uof, tare as vrea sa gasesc ceva care sa ma faca mai relaxata, sa ma destreseze, dar nu gasesc nimic! :(
Nu pot sa spun ca ma face sa uit de tot si sa ma relaxez prea tare…dar ajuta:d:))….iar “Dacă cineva aruncă cu o piatră în tine, tu să arunci în el cu o floare.
Dar mai întâi, asigură-te că floarea este în ghiveci.” ….so true:))
You need a hobby, woman! :D
Eu incerc sa canalizez toate energiile negative aiurea, catre eter, astfel incat sa nu-mi afecteze celelalte aspecte ale vietii.
De cele mai multe ori, da, mă ajută. Acum depinde și de situație, de cât de tare mă afectează, de cât de supărat sunt, etc. Consider că trebuie avut grijă uneori ce, cum și despre cine scrii, s-ar putea întoarce împotriva ta cândva acel lucru.
Imi convine sa cred ca am devenit mai echilibrat…
PS. Citatele sunt reconfortante; bine ar fi sa ni le amintim si cand suntem in trafic sau la casa la supermarket.
” Răbdarea este ceva ce admiri la şoferul din spatele tău şi dispreţuieşti la cel din faţa ta.”
Pare un raport corect :) 50 % la 50% :)
Pentru mine blogul e nisipar. Loc de joaca. Nu prea cred ca are rol de refulare, n-am analizat ce-i drept, eu ma distrez scriind pe el, deci probabil nu prea e. As mai zice ca e ca o carte de “bucate” mai variata. Trec in el experimente noi, si ma intorc la el cand vreau sa le repet pe unele (gen cum am facut sapun bio, sau sarmale, sau martisoare, sau am modificat Barbie in Zerg). Cam asta e blogul meu. Nu fac politica decat ca sa apar blondele, nu fac filozofie decat daca tine de stiinta si nu-mi spun necazurile fiindca ma plictisesc numai la ideea de a le scrie.
Exorcizare beibii! Logic ca dupa ce vars fiere pe blog ma pup cu toata lumea din bloc.
Zen! :P
Treaba cu conflictele pe blogosfera eu nu o inteleg DAR ma distreaza. Discutiile in contradictoriu, alea constructive, le inteleg. Sunt un fel de gimnastica mentala si socializare. Particip cu placere. Restul, scandalurile de opereta (ca altceva nu sunt) sunt de tot rasul. Si rad manifest, fara jena. Fiindca de fapt nimanui nu-i pasa ce parere are si sustine apoplectic, nu stiu ce bloger. Aia care se viseaza lideri de opinie prin blog imi par cam…lipsiti de simtul realitatii si cu frustrari serioase si neimpliniri in viata reala :)).
In legatura cu conflictele gen “floare cu ghiveci”, marturisesc ca pe mine ma nelamuresc si ma amuza teribil o categorie de blogeri (sunt de regula masculi tineri si frustrati) care folosesc blogul ca instrument de atac, criticand intr-un stil furibund, partial agramat si cu spumite la botic diverse grupuri, idei sau moduri de viata. Gen (exemple fictive) posesorii de caine, sau de Nokia, sau mancatorii de inghetata roz cu bobite… Pentru mine astia sunt sursa eterna de umor involuntar ii citesc avid si cu nesat si rad de sare camasa pe mine. Oare blogerii astia cred sincer-sincer ca parerea lor conteaza? Macar suficient cat sa deranjeze pe cineva? Oricum, sunt dulcici si ii pupa tata pe ei ca-mi fac diminetile la cafea mai frumoase. Ma tin cu greu tare sa nu ma bag si sa pun gaz pe foc cand dau peste asa ceva…sunt curios daca fac si focuri de artificii :D. Blogerii, evident.
Tipule, nu-i mai simplu sa bati covoare? Faci si muschi, te refulezi si te alegi si cu un bloc de vecine multumite (ca ma astept ca tu esti ca mine si n-ai covoare). Gandeste-te ce ecosistem infloritor. Vecine multumite…inseamna o groaza de de avantaje variate, din care numesc doar eternul blid cu mancare acoperit cu prosopel de bucatarie cu capsunele rosii :D.
Buna, Vladimir!
Ba, din pacate, baietii astia de se cearta pe bloguri si prin intermediul lor, unii chiar se iau in serios. Macar bine ca unii dintre noi ii vedem amuzanti. Si eu la fel, cand mai dau de cate-un conflict, incerc sa caut de unde s-a aprins… Nu aflu intotdeauna. Probabil nici nu conteaza intotdeauna, da-s o fire curioasa. Si de fapt, as vrea sa stiu care e ala de-a detonat conflictul si motivul…
In fine. Si eu mai critic cate una-alta pe blog, dar nu cine stie ce. Mai ales ca, am ajuns deja si eu la concluzia ca blogul e, vorba ta, loc de joaca. Inventat pentru oameni mari. Retea de socializare perfectionata, dusa la extrem.
Eu mi-am facut blogul dintr-un motiv nu foarte obisnuit. Credeam ca voi rezista vreo 2-3 saptamani…:)) si sunt tot aici. Cunoscand zi de zi persoane noi. Incerc sa cunosc oameni deosebiti.
O zi buna!
Buna, Vi !
Am comentat la Vladimir fiindca se lega de ce aveam eu in cap.
Stiu de ce mi-am facut blogul, stiu si ce nu credeam, ca voi rezista atata timp…
Am descoperit cu ocazia asta si altceva…mai multe lucruri despre mine. Despre abilitatea de a scrie… De fapt, mi-a placut mereu a scrie, candva scriam scrisori de 10-15 pagini :)) Asta ca sa vezi ca boala scrisului o aveam…
Am multe nemultumiri in blogosfera, scriu in ciorna despre ele…le las la dospit vreo 3-4 zile si curios, decid dupa zilele astea ca e mai bine sa le las asa… O fi bine, o fi rau? Habar nu am…
si eu ma mai descarc pe blog .. si vad ca’mi face bine :)
Aia cu timpul e geniala=))=)):)) Cu siguranta ca si eu imi vars nervii pe blog:) Chiar foarte des… dar ce sa fac altceva? decat sa dau cuiva in cap…..:D
ha,ha,ha…faine citatele !…
Mai bine citesc un nemultumit sincer decat un multumit ieftin si comercial.
Parerea mea…
Si eu simt ca blogul a devenit prietenul meu, medicamentul minune. Imi place sa citesc parerile altora, chiar si cand sunt opuse alor mele.
Daca scrisul pe blog nu te relaxeaza incearca cu tipete si spargeri de pahare. :))
Tu ar trebui sa fii mereu voioasa, ca iti versi tot naduful pe blog, orice ti se pare nelalocul lui. :))
Vezi de ce este Vladimir mereu pus pe sotii si vesel nevoie mare? Are cate o reteta secreta pentru fiecare moment al vietii. :))
Mai ales cand iti dai numele real pe blog trebuie sa ai grija ce vorbesti si despre cine!
Daca suntem impulsivi niciodata nu ne vom aminti in momentele cheie de astfel de invataturi. Poate doar daca inainte de a pleca de acasa am scris un articol incisiv. :))
Pare adevarat 100%. :))
Blogul tau este cumva diferit fata de cele pe care le citesc, dar cu atat mai placut si mai relaxant pentru mine. Intotdeauna plec cu zambetul pe buze de la tine.
Bravos, nenicule! Sa dam reteta si vecinilor irascibili. :))
Cum faci tu ca lucrurile sa fie atat de lejere si haioase!
Am si eu notite de genul asta, pe care tot aman sa le public. Important este ca dupa ce le-am scris m-am eliberat de starea de nervozitate.
Cand nu existau nici telefoane mobile, nici internet scriam si eu zilnic biletele si scrisori. Ce vremuri! :))
Ma bucur pentru tine! :))
Am remarcat ca in ultimul timp ai un alt fel de a scrie care(surprinzator) mie imi place mult.
Pe tine nu stiu daca te relaxeaza blogul, dar cu siguranta noi gasim la tine o oaza de liniste.
Si eu m-am descarcat in cateva articole, dar nu neaparat ca eram atunci nervoasa, ci din cauza unor situatii generale. de exemplu, am zis intr-un articol despre experientele mele neplacute in calatoriile cu trenul.
eu cred ca scriind de ajuta mai mult sa te descarci si sa devii mai increzator in tine. asta a fost principalul motiv pentru care mi-am facut blog.
multi dintre noi siau facut blog din joaca si a devenit ceva serios imediat ce am inceput sa spun tot pe blog doar sa scama de frustrari…
Sigur mi-am exprimat şi eu dezamăgirea, nervii, furia şi alte sentimente mai mult sau mai puţin negative, pe blog şi cred că asta are un impact pozitiv asupra comportamentului meu. Uneori blogul este unul dintre cei mai buni prieteni :)
Eu citesc orice, cu conditia sa imi placa felul in care scrie sau sa aiba ceva care imi atrage atentia.
Inainte de a-mi face blog, cand veneam de la servici si gaseam deranj prin casa ma enervam rau. Acum sunt mereu calma, incerc sa imi fac timp si pentru blog, dar si pentru casa si familie. De cand am scris despre vanzatoarea aia, intru in magazin fara sa ma mai enervez deloc. Terapie, nu gluma. :))
A devenit atat de serios incat ii aloc tot mai mult timp. :))
Si eu ma vaitam ca nu mai am prieteni ca altadata, fara sa imi dau seama cat de aproape era cel mai bun prieten al meu, blogul. :))
Ai dreptate, blogul este cel mai bun prieten al unui blogger ;) !
Cand ma voi descarca eu pe blog, la acel articol voi pune +21. Am un limbaj neadecvat in astfel de situatii
Buna Elly,
Eu mai intreb cand nu pricep. Pana si asta are efect :D.
Eu mi-am facut blogul ca sa invat romana mai bine. Sa invat expresii si sa-mi vina mai usor. Scriam foarte “batos” cand am inceput si imi venea greu sa fac umor. Eu glumele le gandeam ca-mi vin in cap oricum, dar nu stiam cum sa le scriu in romana. Parca eram director de pension de fete :)). M-a ajutat grozav. Si uneori am norocul si imi vin pe blog ardeleni si moldoveni si invat si alte expresii decat cele Valahe (pe care le mai stiam pe motiv ca sotia mea e Valaha). E foarte haios sa ai blog, dar nu pot sa inteleg cum poti sa il iei in serios si sa vrei sa devii lider de opinie asa. E clar vreo frustrare in viata reala. Cand esti sef si lider de opinie in viata reala nu-ti maaaai treeeeebuie si in virtual. Macar aici sa fie relaxant. Dar eu zic ca pe respectivii nu-i baga nimeni in seama (poate mama, bunica si iubita) in viata reala si viseaza ce frumos e sa fie sefi si sa se uite lumea in gura lor. Eu, cinic fiind, le doresc sa ajunga EXACT ce vor. Nu-i nimic mai rau decat sa fii sef. Cu acelasi aplomb le recomand celor de pe aici, cu pasiuni pro-comuniste, o vacanta fortata de un an in Korea de Nord, sa vada cum e cu libertatea de expresie :P.
Pai sunt. Eu am ajuns de mult la concluzia (cand eram pusti de vreo 16 ani) ca viata este pe cat de frumoasa ne-o facem noi. E o problema de perceptie care se educa. Poti de exemplu sa-ti pierzi timpul sa analizezi ce merge prost in viata ta si sa te lamentezi cat e ziua de lunga, dar nu te ajuta si te evita si lumea. Sau poti sa consideri ca orice sut in fund e un maret pas inainte :P. Pe principiul ca ce nu te omoara te face mai puternic. Si cam dupa ce am stabilit atunci ca ce merge prost in viata mea sunt chiar eu si sufletul meu rus, am luat masuri. M-am auto-reeducat foarte eficient. Acum, daca mi-ar spune cineva ca ne loveste un asteroid as fii fericit ca un cintezoi ca-s printre cei care au avut norocul sa vada din primul rand sfarsitul lumii, mi-as lua cel mai tare binoclu din parcare si aparat foto (pentru sufletul meu) si as iesi in curte SA VAD. Ca tot mor… dar sa mor vazand sfarsitul lumii si asteroidul? Cati au avut norocul asta??
Nu numai ca esti aici, dar faci si treaba buna. :-P
Daca nu citeam discutiile de pe blogul tau nu mi-as fi dat seama ca nu esti roman. Am fost atat de uimita…
Tu ai oricum un limbaj mai liber, nici nu vreau sa imi imaginez cum esti cand vrei sa iti descarci furia. :))