Te vor crede nebună…

Generozitatea cu care cerul şi-a etalat în ultimele zile ţinutele elegante i-a îndemnat pe mulţi să fotografieze seninul sau norii ce brodau zarea la răsărit şi apus. A plouat cu like-uri şi comentarii elogioase. Pozele au trezit dorul de ducă în mulţi dintre noi. Deşi m-am plimbat ieri cât a stat soarele pe cer, gândul meu a fost la pisicuţe şi floricele. Am ignorat cerul şi am glumit pe seama faptului că ploieştenii vor ajunge să mă recunoască în curând ca fiind “nebuna ce pozează fiecare pisică şi fiecare bălărie a oraşului”. Abia spre seară am ridicat privirea din pământ şi am decis să fotografiez un nor. La ce te aştepţi când vezi pe cineva îndreptând spre cer aparatul de fotografiat? Un domn care trecea pe lângă mine în acel moment s-a uitat vreme de un minut spre cer, încercând să priceapă ce mama zmeilor pozasem.

Puţin mai târziu, în timp ce stăteam de vorbă cu un vechi prieten, am observat doi câini alergând pe stradă. Am pregătit aparatul şi am apăsat butonul. Văzând gestul meu, a şoptit repede: “Stai cuminte, să nu creadă lumea că eşti nebună! Cum să pozezi câinii de pe stradă? “. Vorbele lui semănau atât de bine cu cele rostite de fiul meu… Privirea lui semăna atât de bine cu cele ale trecătorilor care aproape îşi fac cruci văzându-mă… Râsul meu a fost vesel şi sincer. Nu-mi pasă. Mi-e bine în suflet când pot fotografia ceea ce îmi doresc. Mi-ar fi şi mai bine dacă aş avea un aparat de fotografiat care să fie mai iute. Nu am reuşit să surprind căţeii, aşa că mă laud cu nişte pisicuţe.

Pentru că am ajuns prin zonă, nu m-am putut abţine să nu pozez şi locul de unde mi-am luat zborul spre lume, cu mulţi ani în urmă… Sinceră să fiu, am observat pasărea abia când am descărcat pozele… 😀

Sfatul de duminică – Oameni buni, viaţa este prea scurtă pentru a pierde vreo secundă din ea cu întrebarea: oare mă vor crede nebun/ă dacă…?