Te cunosc de undeva

Eu te cunosc de undeva, parcă ar spune zâmbetul tău. Mă cunoaşte? Nu cred. Sunt un om obişnuit, care nu poate sau nu vrea să iasă în evidenţă cu nimic (excepţie făcând descrierile de acest gen). Visez la o lume mai bună, dar fac prea puţine pentru a o schimba. Nu suntem toţi aşa?

Libertate. Iată un cuvânt pentru care merită să lupţi. Sau poate nu, dacă eşti subjugat ţigărilor, familiei, cărţilor şi animalelor, dacă nu poţi şi nu vrei fără ele, aşa cum mi se întâmplă mie. Cum, lui îi place viteza, ei parfumul, lor handmade-ul? De ce ar dori cineva să scape dintr-o asemenea sclavie, să îşi recapete libertatea?

Iubesc viaţa. Iată sloganul ce mă împinge înainte şi mă provoacă în fiecare clipă să vreau mai mult, dar şi să ofer mai mult, cu generozitatea despre care am învăţat de la natură, dar si de la copilul meu, azi tânăr bărbat căutându-şi calea în viaţă. Tot despre generozitate şi iubire am învăţat de la omul cu care îmi împart clipele şi visurile. Ei doi sunt motivaţia mea, sunt oamenii fără de care nu aş fi eu, soţie şi mamă. Dar şi ei ţin cont de faptul că sunt femeie în primul rând, că ador muzica celtică, plimbările lungi, ciocolata cu stafide şi portocaliul – culoarea veseliei, a speranţei, a vieţii.

Te cunosc de undeva… Poate doar ţi se pare, răspund în gând. Ba te cunosc! Te-am zărit pe când îţi prindeai în păr câteva raze de soare primăvăratic. În jurul tău creştea viaţa şi-n inima ta era o explozie de bucurie din care împărţeai şi celor nefericiti… Daca iubesti animalele, daca iti este mila de fiintele neajutorate, aigura-te ca ai mereu la tine putina mancare, sa le oferi. Pentru unele fiinte ar fi putea fi chiar diferenta dintre viata si moarte.

 

 

 

În fiecare dimineață, atunci când razele calde ale soarelui mângâie cu gingășie lumea, inima mea bate în acord cu un slogan ce îmi luminează existența: “Iubesc viața.” Aceste cuvinte nu sunt doar un șir de litere aliniate, ci un imbold puternic, un far ce îmi ghidează pașii pe potecile vieții.

Așadar, iubirea mea pentru viață nu este doar un sentiment pasager, ci o forță ce mă împinge înainte, determinându-mă să aspir la mai mult, să visez mai amplu. În același timp, acest sentiment magic mă motivează să ofer, să împart generozitatea cu care am fost învățată de către natură și, mai presus de toate, de către copilul meu. Azi, el este un tânăr bărbat, un suflet curajos ce își croiește calea în labirintul vieții. O cale pe care eu, ca mamă, îl susțin cu fiecare fibră a ființei mele.

Generozitatea și iubirea, două podoabe ale inimii mele, le-am învățat și de la partenerul meu de viață, omul cu care împart fiecare clipă și fiecare vis. Ei doi sunt ancorajul meu în furtuna vieții, motivația care îmi luminează zilele. Fără acești oameni minunați, nu aș fi eu – soție și mamă, rostind cuvinte de recunoștință către destin.

În ciuda rosturilor multiple pe care le îmbrățișez cu bucurie, nu uit niciodată că în primul rând sunt femeie. Ascult cu sufletul melodiile dulci ale muzicii celtice, mă bucur de plimbări lungi care-mi hrănesc spiritul, mă răsfăț cu gustul delicios al ciocolatei cu stafide, și mă las învăluită de portocaliu – culoarea veseliei, a speranței și, în cele din urmă, a vieții.

Viața mea este o compoziție armonioasă, un dans al sentimentelor și experiențelor, iar fiecare notă are o culoare proprie. În acest tablou viu, iubesc fiecare nuanță, fiecare detaliu, căci toate acestea contribuie la povestea mea. Astfel, cu sufletul plin de recunoștință și inima deschisă către frumusețea vieții, merg înainte, pășind pe drumul luminos al iubirii și generozității.