Părculeţul pentru câini pare să fie un soi de 1001 de nopţi pentru cei dornici să afle noi poveşti de viaţă, în vreme ce patrupedele aleargă şi se hârjonesc. Băiatul acesta e tânăr. Deapănă firul cu emoţie, dezvăluind, rând pe rând, cum a adunat diplomă după diplomă, cum şi-a încercat norocul în ţară, cum nimeni nu l-a angajat pentru că nu avea experienţă, cum a plecat prin ţări străine, cum a cules diverse fructe şi legume, cum a ajuns să îşi formeze propria echipă de muncitori şi să câştige peste 100 de euro pe zi culegând conuri de pin prin nu mai ştiu ce ţară. Îmi vine să îl întreb: te crezi liber acum?
Poate că este independent financiar, poate că s-a eliberat de stresul grijilor pentru ziua de mâine, poate că a învăţat să ascundă răni vechi în suflet, poate că perspectiva asupra lumii i s-a schimbat, poate la o analiză atentă observă că există şansa de a urca nu doar în pin, poate că se exprimă în limba străinilor fără accent de român înfometat, poate că nici o lipsă nu îi mai tulbură gândurile, dar… Dar ce face când vreo amintire de demult îi bate la uşă, întrebând unde a aruncat visurile adolescenţei? Ce face când observă că nu poate prinde rădăcini în alt pământ? Se mai crede liber?
11 septembrie. O zi în care mulţi îşi dau seama/îşi amintesc faptul că libertatea poate fi doar o iluzie. O zi în care m-am enervat încă de la prima oră. Am descoperit că nu mă pot minţi nici măcar pe facebook că sunt liberă. Am fost pusă la zid de către o persoană cu care nu vorbisem în viaţa mea, deşi o aveam/am în lista de prieteni. “eu de ce nu pot sa.ti scriu La multi ani in pagina? daca sunt restrictionata mai bine ma stergi de la prieteni sunt un om mult prea corect , si nu suport conditionarea”. În urma ei au mai apărut câteva persoane care s-au plâns că nu pot posta orice doresc pe pagina mea. Vă credeţi liberi?
M-am folosit de cele 12 cuvinte impuse (exprima, independent, analiza, eliberat, perspectiva, exista, accent, suflet, rani, lipsa, amintire, radacini) pentru a-mi exprima gândurile. Ideea de a vă arăta o perspectivă sau alta exista deja în mintea mea, dar s-a concretizat abia după ce am văzut pe un zid întrebarea: te crezi liber? Nu duc lipsă de subiecte. Nu vreau să pun accent pe temele care frământă omenirea în aceste zile. Mă cred uneori om independent, eliberat de stresul de a le fi pe plac celor ce nu mă pot accepta aşa cum sunt. Am, ca orice alt om, răni în suflet. Din când în când, o amintire revine obsesiv. O voi scoate într-o zi la lumină şi vă voi ruga să îi faceţi analiza. Deocamdată vreau doar să aflu din ce soi de rădăcini îşi trag seva oamenii care se cred liberi.
;) Nu deajuns să te crezi liber! Trebuie să ştii că eşti liber. Oricum libertatea deplină înseamnă singurătate.
Nu e deajuns… :(
Mereu mi-am dorit sa fiu libera, sa scap de regulile sociale (de o parte din ele) si mereu m-a oprit teama de singuratate. :)
Nu mai ştiu cine a spus că “libertatea înseamnă să ştii ce ai voie să faci”. :)
Iar eu spun (probabil nefiind nicidecum prima care o spune) că libertate totală = legea junglei, fiindcă în junglă fiecare face “ce vrea muşchii lui” (atâta vreme cât nu calcă pe coada cuiva cu muşchi mai mari şi mai mulţi – caz în care se poate spune că a făcut ce-au vrut muşchii lui înainte de a-şi da ultima suflare :P )
Dacă trebuie să ştiu ce am voie să fac, e constrângere, nicidecum libertate.
Pun şi eu o întrebare. De ce pescăruşii nu plătesc taxă de salubritate deşi găinaţul lor este foarte prezent în Constanţa, în special pe geamurile mele? Eee?
Probabil din acelasi motiv pentru care vrabiutele hranite de vecina mea de deasupra se rahatesc pe geamurile mele, nu ale ei. :)))
De cate ori spun “libertate totala”, in minte imi vin doar filme cu tot felul de nebuni care vor sa imparateasca ceea ce a ramas pe pamant dupa vreo apocalipsa. :)