Țin să amintesc, din capul locului, că taximetriștii sunt în primul rând oameni. Unii mai buni, alții mai răi, ca peste tot în lume și ca în oricare alt domeniu de activitate. Generalizările nu ne fac bine. Țin să spun că nu mă afectează (deocamdată) mai mult decât pe alți români conflictul de zilele acestea. Noi mergem deseori cu taxiul pentru că nu avem mașină (unii ar spune că d-aia nu avem mașină, că risipim banii pe taxi).
Întâlnim adesea taximetriști politicoși, atenți, curați, tăcuți, dar trebuie să recunosc faptul că uneori dăm peste tot felul de mârlani care au mașinile murdare, se scobesc în nas, dau muzica prea tare, se prefac a nu cunoaște cel mai scurt drum, vorbesc la telefon în loc să fie atenți la drum sau ne refuză cursa, așa cum s-a întâmplat cu șoferul care nu a vrut să audă nimic când l-a văzut pe Bruno și pe care, în mod firesc, urmare a atitudinii sale, l-am bip-uit cât am putut de tare, să fiu sigură că înțelege.
Nu am idee cum sunt mașinile ori șoferii celor care fac concurență taximetriștilor. Nu am mers și nici nu am de gând să merg cu ei. Pot, în schimb, să vă povestesc despre taximetristul la care apelăm întotdeauna când vrem să luăm câinele cu noi, asta după ce am avut câteva experiențe neplăcute cu diverse firme de taxi care nu ne puteau găsi șoferi dispuși să primească în mașină câini de talie medie (Bruno are 25 de kilograme).
Ei bine, taximetristul despre care vreau să vorbesc pare, la prima vedere, din categoria celor mult blamați pe internet: are pielea foarte închisă la culoare, e burtos, cred că poartă și lanț de aur la gât.
Totuși, când te urci în mașina lui descoperi că generalizările fac rău, că aparențele te pot oricând înșela. Mașina este extrem de curată. Un discret parfum floral te învăluie și îți dă o stare de bine. Omul este curat, are unghiile mai îngrijite ca ale mele, vorbește numai dacă este întrebat, răspunde la obiect și foarte politicos, se comportă pur și simplu exemplar. Ceea ce ne-a făcut pe noi să îi cerem numărul de telefon și să apelăm întotdeauna la serviciile sale a fost modul în care l-a acceptat pe Bruno.
Câinele era obosit după o zi plină de emoții și alergătură. Se agita pe bancheta din spate, saliva mult și din când în când plângea. Taximetristul ne-a spus că putem lăsa câinele să stea pe scaunul din față. I-a deschis și geamul, să aibă aer curat și să poată privi afară. Bruno s-a potolit imediat și s-a bucurat de călătorie fără să mai scoată un sunet. La coborâre am observat că umpluse geamul mașinii de bale. M-am scuzat și am vrut să șterg.
Șoferul a zâmbit, a scos o cârpă și soluția de geamuri, a șters rapid, a mângâiat câinele și i-a spus că nu l-a deranjat cu nimic, că înțelege perfect faptul că mașina nu e un loc prea îmbietor pentru câini, motiv pentru care el se străduiește mereu să le ofere cele mai bune condiții. Până și eu, care am câine, aș fi ezitat să bag într-o mașină nouă și atât de curată un dulău neastâmpărat. Taximetristul nu a avut nici o ezitare, chiar dacă, în urma noastră, a trebuit să aspire părul de pe banchetă și să șteargă balele câinelui, ca mai târziu să își poată urca acolo proprii copii sau alți clienți.
Acum, vă întreb pe voi: când cunoști un astfel de om (un taximetrist, în definitiv), ce nevoie ai să apelezi la alte firme, mai ales dacă au prețuri mai mari?
Așa taximetrist mai rar…Bravo lui!
Sa stii ca rar gasesti asa oameni. :)
Ai dreptate, Vienela, peste tot sunt oameni şi oameni. Nu s-au adunat cei buni într-o parte şi cei răi în alta. :)
Dupa cum vor unii sa ne faca sa credem… :)
Depinde de oamenii pe care ii intalnesti. Eu am avut atat experiente placute cat si neplacute cu taximetristii, sunt siugra ca exista si oameni buni printre ei dar ii gasesti mai rar. Cat timp am emotii atunci cand intreb un taximetrist daca ma duce pana la o anumita destinatie sau trebuie sa ma gandesc ce bacsis ar trebui sa-i las, consider ca este o problema.