În prima zi după ce am ajuns in Italia, am ieşit la o plimbare cu prietena mea şi fetiţa ei, să vedem satul, să ne acomodăm cu drumurile prea curate şi oamenii atât de civilizaţi. S-a nimerit să fie zi de târg, special pentru antichităţi, asa cum este si in Ploiesti, la obor. Lucruri pentru casa, de o frumusete rara, imi tot atrageau atentia.
Pe fiecare străduţă a satului era întinse tarabe , măsuţe sau doar pături pline de obiecte vechi, atmosfera era caldă, oamenii veseli, aglomeraţia nu deranja pe nimeni.
Nu se auzeau certuri, nimeni nu îşi lăuda marfa în gura mare, ca pe la noi, deşi italienii sunt recunoscuţi ca fiind un popor guraliv. Mă uitam în jur, comparam cu ceea ce văzusem la noi, la târgurile noastre şi îmi era jenă (poate pentru prima dată în viaţă) că sunt româncă.
Am văzut inele elegante, asemănătoare cu cele pe care le purta bunica mea, cercei ieftini şi poşete deosebite, datând probabil din al doilea război mondial, ceasuri de calitate, de toate felurile, covoare lucrate manual, tablouri de la care nu îmi puteam desprinde ochii. Cărtile erau rare pe acolo, dar asta mi-a oferit timp mai mult să admir măsutele de lemn sculptat, lustrele vechi, cu abajururi delicate şi gramofoane impunătoare. Părea că adunaseră acolo tot ce au lucrat artiştii lumii în ultimii 150 de ani.
Negocierile se făceau calm, cu zâmbetul pe buze, cu glume nevinovate. Nimeni nu se supăra, nimeni nu rămânea nemulţumit.
Deoarece abia ajunsesem în Italia şi mă aştepta o perioadă lungă de stat pe acolo, nu am cumpărat absolut nimic, ştiind că banii erau limitaţi(vechiturile erau mai scumpe decât lucrurile noi, din magazin) şi mai ales având convingerea că pot reveni oricând să prind vreun chilipir.
Nu am mai făcut-o niciodată, iar regretele încă persistă, deşi banii i-am cheltuit tot în Italia, cu băiatul meu, dar sub forma unor distracţii moderne.
De obicei, targurile de vechituri de tin la sfarsitul saptamanii, insa nu este o regula. Indicat ar fi sa intrebati localnicii care este ziua cand se tine in satul/orasul lor targul de vechituri. Atunci veti vedea stradutele din centru ocupate cu tot felul de obiecte vechi si frumoase. Daca doriti sa vedeti ce mai vand altii, intrati in locul ce este plin de antichitati online.
Târgurile de vechituri emană o atmosferă magică și misterioasă, în care timpul pare să-și piardă conturul și obiectele păstrează amintiri în fiecare zgârietură și pătărică. Aceste locuri îmbină armonios pasiunea pentru istorie, artă și descoperirea unor comori uitate cu bucuria explorării.
Frumusețea unui târg de vechituri este în mod incontestabil dată de diversitatea sa. Fiecare tarabă ascunde povești neștiute și obiecte care așteaptă să fie redescoperite. De la cărți vechi cu pagini galbene, la ceasuri cu tic-tacul prelungit al trecerii timpului, și de la bijuterii antice cu sclipiri îngălbenite de vreme, până la mobilier elegant cu forme care amintesc de altă eră, târgurile de vechituri oferă un univers vast de opțiuni pentru orice colecționar sau pasionat de istorie.
Fiecare colț al târgului de vechituri reprezintă o călătorie în timp. Imaginația este încurajată să zboare liber când pășești printre rândurile de obiecte pline de caracter. Oglinda desprinsă parcă dintr-un castel medieval poate dezvălui chipuri și priviri din trecut, iar cutiile de lemn sculptat pot ascunde scrisori de dragoste ce au supraviețuit vremii.
Frumusețea târgurilor de vechituri nu rezidă doar în obiectele expuse, ci și în conexiunile umane pe care le facilitează. Colecționarii, pasionații și comercianții se întâlnesc aici pentru a împărtăși povești și pentru a învăța unii de la alții. În spatele fiecărui vânzător se află o poveste și o pasiune ce animă obiectele aparent tăcute.
Iar frumusețea acestor târguri nu se rezumă doar la lucrurile vechi și îmbătrânite. Ea se manifestă și în procesul de revalorizare și reciclare. Obiectele care ar putea fi uitate sau aruncate sunt aduse în prim-plan, îmbrățișând conceptul de sustenabilitate și oferindu-le o nouă viață. Un scaun vechi poate fi restaurat și îmbrăcat în splendoarea sa inițială, iar o rochie retro poate redeveni parte din moda actuală cu o atingere modernă.
În concluzie, târgurile de vechituri sunt cu adevărat un paradis pentru cei care caută frumusețe în trecut. Ele nu sunt doar locuri de cumpărături, ci adevărate sanctuare ale istoriei, artei și a pasiunii pentru a căuta comori în cele mai neașteptate locuri.
Nu e timpul pierdut :p nu se stie niciodata cum mai dati o fuga pana in italia si isi ia fiecare cate ceva :p
Sigur nu in viitorul apropiat. Poate dupa ce termina Ionut liceul…
Ador targurile de vechituri ! E un fel de arheologie in amintirile oamenilor . Mie imi place si-n Obor la Ploiesti , dar ajung rar si aici totul are amprenta saraciei . Dar poti gasi chilipiruri valoroase .Si poti exersa arta negocierii la maxim, ceea ce imi place foarte mult :))
La noi la obor este prea mare mizeria, sunt prea multi hoti, prea multa tiganie. Bleah!
timpul nu e pierdut! precis vei mai avea ocazia sa revii intr-un targ de vechituri daca nu in Italia, poate in Germania ;)!
Eu mi-am facut un hobby din a cutreiera flohmarkturile :) îmi place teribil atmosfera si- cum spu tu, de cele mai multe ori nu cumpar nimic, dar plimbarea printre tarabe ma relaxeaza :)
Cu siguranta voi mai cutreiera prin targuri de vechituri, dar nu la noi si nu chiar acum. Dar undeva, ascunsa, asteapta sa fie scoasa la lumina dorinta de a reveni. :))
pentru fiecare lucru exista un timp…il vei gasi :)
mi-a placut mult atmosfera descrisa de tine…
si la noi se organizeaza un astfel de targ pe Kiseleff dar atmosfera e departe de cea din povestea ta…
Si la Ploiesti gasesti in fiecare weekend un mic targ, dar nu este ceea ce imi doresc eu.
Ai cumparat vreodata ceva de pe Kiseleff?
Banii oricum se duc … trebuia sa-ti iei ceva cat de mic dar era o amintire palpabila de la acel targ.
Aveam destul de putini bani in acea zi si ii pastram pentru perioada imediat urmatoare. Abia ajunsesem in Italia, nu aveam nici o garantie ca ma voi acomoda acolo si oricum, la fiecare taraba imi sopteam ca ma voi intoarce.
Sper sa nu te superi, dar eu le urasc cu tarie. Din suflet. Am chiar tendinte distructive violente (chestie foarte rara pentru mine) pe care insa nu le-am manifestat inca. Exista o “piata de purici” din asta langa casa mea, chiar in buricul targului, pe un teren viran dedicat pentru manifestari (miercuri si sambata se organizeaza). Suntem in cartierul muzeelor si cred ca li se pare “dragut” si “boem” sa organizeze chestiile astea exact aici. Noua nu. Lasa mizerie, miros fie a betisoare din alea chinezesti, fie a lumanari parformate fie a vechituri, trebuie sa-i ocolesti cat traversezi parcul (ocolisul ar dura cam 30′) facand pasul mare peste tot felul de troace. Nici cu gandul nu gandesti ce prostii si porcarii pot sa aduca. Mie mi se pare un focar de infectie si daca ar exista vreo petitie pentru interzicerea ororii asteia as semna-o cu aplomb. Eu si tot cartierul.
Acum, din descrierea ta, evident unora le plac. Sau cea Italiana o fi mai curata si frumoasa decat cea geneveza. N-am idee. E clar ca au cumparatori altfel n-ar organiza-o. Dar eu unul i-as matura de acolo instant. Cel putin pe astia elvetieni. Cred ca e singura privinta in care nu-s tolerant si nici nu voi deveni. Si nici doamna mea nu-i vede cu alti ochi (ca sa vezi ca nu-i o boala a mea :D).
:)) Cum sa ma supar? Nici mie nu imi placea ideea de vechituri inainte de a vedea acel targ. Si m-au incantau atatea lucrusoare lucrate cu migala, asa cum nu se mai fac astazi. Nici nu stiu daca lasau mizerie in urma. Cert este ca toti cei care vindeau erau italieni, nu chinezi, nu marocani, iar lucrurile erau in stare buna si foarte, foarte frumoase.
Exista un farmec aparte in targurile de vechituri.
Chiar si in cele din Bucuresti. :D
Nu-i asa? Ceva care te intoarce in trecut, care fascineaza. Asta daca poti face abstractie de tiganii care misuna pe la noi.
Frumos… si eu iubesc targurile de vechituri… pentru ca pot gasi obiecte foarte interesante… la un pret acceptabil .. sa nu spun micut :)
Acolo nu erau deloc micute preturile, dar daca as fi stiut ca nu mai ajung, sigur imi cumparam ceva.
Nu mi-am pus problema daca imi plac sau nu pana azi. Cred ca imi plac pentru ca am mai vizitat, si desi mare lucru nu am luat, atmosfera e interesanta. Si poti gasi lucruri rare. Acu’ sa spun drept, mie si in cate un SH imi place sa pierd putin timp. Am gasit si pe acolo cate ceva foarte bun. Rar, dar am gasit :)
Are mama o vecina, nu stiu daca am mai povestit despre ea, care colinda anticariatele, cumpara diverse chestii deosebite, poi se lauda musafirilor ca le are de la binica si strabunica. :))
Da de unde! Oricat s-ar oripila careva, eu spun ca am luat respectivul obiect de la SH. Nu vad care ar fi problema.
A, si carti de la anticariate am. Daca altfel nu se gasesc…
In ce hal am scris comentariul de mai sus. :))
Nu toti au curaj sa recunoasca, unii vor sa para ceea ce nu sunt.
Carti am si eu de la anticariate, pentru ca sunt mult mai ieftine decat in librarii.
Pai stai, anticariatul e altceva. Eu am ceva cu astia care vand cutii de conserve goale, furculite vechi si mobile mestecate de cari pe o patura sau masuta pe marginea leii parcului.
Am o groaza de carti de la anticariate. Fac colectie. Dar le curat foarte bine inainte sa le bag in casa. Altfel te trezesti cu vreun parazit de hartie si e drama. Sau mucegai. E periculos, eu le tratez bine inainte.
Daca ce aveam noi aici era targ de carte veche, zau daca ziceam ceva…
Eu iti spun ca am vazut pe acolo lucrusoare atat de frumoase, incat nu prea aveai cum sa rezisti, daca nu plecai cu prejudecati. Si eu curat cartile cumparate de la anticariat.
Cât mă bucur că undeva acolo se mai păstrează valorile :X. Sper să ajung şi eu vreodată afară din România :)
Ai timp destul sa vezi lumea, esti inca foarte tanar.