Skip to main content

Tag: poveste de dragoste

Ghicitul în cafea, nescrisă poveste de dragoste

Vienela 10 Comments

-Vei pleca într-o călătorie peste trei puncte. Văd aici un drum șerpuit. Să ai la tine, bine ascuns, un fir de busuioc, altfel nu îl vei întâlni pe bărbatul cu nas ascuțit și ochi verzi. Și să porți furou de mătase crem, că așa mi se arată în ceașca de cafea.

Lucica tresare perceptibil când își amintește de ultima pățanie. Tot furou purta pe sub hainele bune când animalul ăla a încercat să o batjocorească. Norocul ei că a fost mai iute și a pus mâna pe cheie înainte ca mârlanul să încuie ușa de la intrare. S-a întâmplat tocmai în ziua când nu a reușit să facă rost de cafea naturală, să îi ghicească tanti Jeni. Ăștia nu dau pe cartelă decât zahăr și ulei, așa că-i nevoită de multe ori să bea spălătura aia de zaț numită amestec sau nechezol. Normal că și ghicitul, în loc să fie imparțial, dă rateuri și arată numai porțiuni adevărate din viitor, probabil partea de zaț din cafeaua naturală.  Read More

Femeia din umbră

Vienela 1 Comment

Femeia din umbră nu este alta decât Prizoniera de altădată

Se simţea prizonieră în propria vilă, prin care se învârtea toată ziua fără rost. Era tristă, avea sentimentul că era neîmplinită, că viaţa ei devenise un şir lung de zile plictisitoare. În acea perioadă a rămas însărcinată cu al doilea copil, pe care nici măcar nu îl dorea – un băiețel bucălat, cu obrajii văpaie și-un surâs de înger. Uneori închidea ochii și își imagina o altă viață, o viață activă, fără pic de răgaz, dar plină de iubire. Era o trecere bruscă din Valea Plângerii spre Lunca Desfătărilor. Atunci parcă se scutura de rugina depusă pe trupul încă tânăr și pe sufletul moleșit de căldura unei existențe din care provocările lipseau. Femeia din umbră pășea spre soare, ieșea din tunel și se avânta, plină de curaj, în tumultul de nestăvilit ce se zărea dincolo de ferestrele sale.  Read More

Pescarul și marea

Vienela 7 Comments

Trezit în inima nopții, omul trage un colț al perdelei și privește lung spre insomniacele stelele ce veghează cer și pământ deopotrivă. Luminile lor alb-gălbui pâlpâie ca tot atâtea inimi. Le salută cu un discret semn din ochi, după care dă drumul perdelei. Aceasta flutură câteva clipe și apoi adoarme. Omul întinde brațele vânjoase pentru a se dezmorți și a alunga somnul. Pipăie plasa de pescuit recondiționată de cu seară. E trainică. Speranța că va putea prinde în ea marea îi aduce o sclipire bizară în ochi.

Vuietul valurilor, ca un salut care necontenit crește și descrește, naște fiori în inima pescarului. Mare albastră, minunată mare, spre tine îmi îndrept orice privire și orice gând, ție-ți aduc ofrande zi de zi, pe tine te vreau toată, mireasă veșnic să-mi rămâi, șoptește el în singurătatea nesfârșită. Marea se zvârcolește, se aruncă la picioarele lui cu mișcări rotunde, se retrage cu păreri de rău – doar pentru a reveni, iar și iar, acolo unde pescarul își întinde trainica plasă.  Read More

Balada unei iubiri imposibile

Vienela 9 Comments

M-a ignorat mult timp. Orice aș fi făcut, bun sau rău, în ochii săi continuam să nu exist. Trecea pe lângă mine de parcă aș fi fost un biet afiș zdrentuit uitat într-o stație de metrou. Cât mă durea această indiferență! Și cât de tare mă răscoleau gândurile venite în noapte, la ceasul când întreaga suflare dormea! Nimic nu e mai dureros decât o dragoste neîmpărtășită. Orice vis al meu se frângea neputincios în fața apatiei sale. Doar omul care a suferit vreodată din dragoste poate înțelege furtuna de sentimente care mă răvășea clipă de clipă. După lăsarea întunericului, când liniștea domnea peste pământ, întotdeauna mă asaltau speranțele. Mi se așezau în piept, creșteau năvalnic, înfloreau și mă mistuiau. Speranțe deșarte, hrănite doar de închipuirea mea.

Diminețile erau triste. Ne întâlneam pe coridor. Îi priveam ochii veseli, migdalați. Îmi ocolea privirile. Salutam. Ecoul glasului meu se pierdea în neant. Mi se făcea un gol în stomac și acolo mi se zbăteau fluturi amețiți de dragoste neîmpărtășită. Mi se rupea inima în fâșii de gelozie și de dor. Read More

De trei ori câte trei – femeie

Vienela 46 Comments

Femeia-femeie ştie că fiecare nouă zi aduce provocări cu care trebuie să lupte. A citit despre ele prin cărţi, în ultimul timp le-a văzut amintite în citate pe facebook, dar mai ales le-a simţit pe pielea ei clipă de clipă, din momentul când a devenit femeie-mamă. Atunci a început cu adevărat greul. A învăţat ce înseamnă responsabilităţile şi a pornit lupta cu provocările vieţii. S-a căutat pe sine în ochi inocenţi de copil, a îmbrăţişat fericită parfumul dragostei, a împărţit cunoştinţele sale cu puiul de om, a acumulat noi şi noi cunoştinţe. Nu a dansat decât o vară. Cu toate astea, de când a devenit femeie-soţie şi-a cântat iubirea în multe alte veri, cu senzualitate, cu sensibilitate, cu dăruire. În tot acest timp s-a bucurat de norocul de a  se fi născut femeie. Read More

Ce am văzut eu la acest bărbat?

Vienela 8 Comments

Se îndreaptă spre mine zâmbind larg. Face pași mari, tropăind pe peronul gării cu bocancii lui crem, iar părul blond-șaten îi flutură în vânt. Parcă ar fi un actor din filmele de altădată, îmi spun în gând. Dau mâna cu el și îl simt cald, și bun, și cu sex-appeal. Pantalonul bleu, mulat pe picior, îi scoate în evidență corpul frumos, de mascul tânăr. Mă văd nevoită să ridic mult capul pentru a-l privi în ochi. E înalt și frumos și o știe. I se simte mândria în fiecare gest, în fiecare privire, în glasul cu inflexiuni ce îmi fac pielea să tresalte.  Read More

Afrodisiacul

Vienela 15 Comments

Copila crescuse alături de mama mereu bolnavă. O îngrijise așa cum se pricepuse, oferindu-i multă dragoste și câte o cană cu apă atunci când fierbințeala o făcea să se foiască în pat. Era prea mică pentru
a putea face mai multe. Se trezise singură în prima dimineață a Noului An. O zgâlțâise pe mama, o strigase, plânsese. În zadar! Mama nu a mai răspuns niciodată chemărilor sale. Copila a fost luată de către o mătușă mai în vârstă și dusă în satul dintre dealuri, într-o căsuță dărăpănată. Read More

Frânturi de viaţă

Vienela 8 Comments

Încearcă să îşi amintească momente fierbinţi din viaţa de demult… Au fost multe, ştie sigur… Vede ochii lui învăpăiaţi, în nări parcă se întoarce mirosul sărat al brizei, simte cum nisipul plajei îi înţepa tălpile în acea zi. Îşi doreşte mai mult… Vrea să îşi aducă aminte ce simţea în timp ce el îi cuprindea umerii cu braţe bronzate. Nu simte nimic, nu îşi poate aminti. A trecut timpul nemilos peste ea, lăsând în urmă pustiu, acel pustiu pe care numai femeia ce a încheiat socotelile cu bărbaţii îl poate simţi. Marea parcă ar fi secat şi, odată cu ea, toate micile gesturi şi simţiri de altădată.

Trupul ei zvelt, de sirenă abia dată în pârg, funcţionase cândva ca un magnet pentru orice mascul viu. Mişunau în jurul ei, se întreceau în a-i face pe plac, treceau prin gheaţă şi foc pentru a-i intra în graţii. Îi ademenea cu cântecul susurat de gura înflorită a zambet, cu genele bătând chemări misterioase, cu şoldurile ce se unduiau precum apele atinse de zefir. Puţini o iubiseră cu adevărat, cu acea dragoste ce rupe bariere şi doboară munţi de cremene. Puţini trecuseră de înveliş, în căutarea acelui ceva profund, ce o împingea în ape tulburi. Cei mai mulţi îi iubiseră trupul mlădios şi promisiunile amăgitoare. Read More

Aş vrea să văd prin pleoapele închise

Vienela 21 Comments

Bing-bang-ul soneriei îmi face inima să bată cu putere. Închid repede ochii şi mă prefac adormită. O aud pe sora mea vorbind, o simt intrând în camera sufocată de parfumul florilor cumpărate dimineaţa, apoi aud şoapta lui caldă, ca o melodie fredonată în surdină. Îi spune surorii mele că va aştepta să mă trezesc. Îmi dau seama după zgomote că suntem singuri în dormitor.

libris.ro

Îşi ia o carte din bibliotecă, se aşează pe marginea patului şi tuşeşte discret. Încerc să nu clipesc. Îmi vine să râd, dar mă abţin. Aştept… Oare ce aştept? Cred că mă priveşte… Cât aş vrea să văd prin pleoapele închise… Îi simt mâna caldă, cu degete lungi, cum îmi trece fără grabă prin păr, cum se joacă prin el. Îi aud respiraţia şi îi simt mirosul… Read More

Noaptea vrăjitoarei

Vienela 19 Comments

Dintr-o dată, toată lumea ei s-a întors cu susul în jos şi nimeni nu a mai ferit-o de vorbe rele. Dacă îşi plângea amarul, dorul şi singurătatea, era certată de fiul ei cel mare, de nora şi de cei ce îi furau aerul din cameră zi de zi. Dacă îşi băga nasul în treburile administrative,  Read More