Skip to main content

Blogurile pot fi ascultate

Naviga Ionuţ aseară prin apele tulburi ale facebook-ului şi a găsit melodia probabil fierbinte, abia scoasă, a celor de la Sector 7 cu Krem. Am ascultat-o de multe ori, am râs, mi-a plăcut mesajul transmis prin versuri, am distribuit-o şi eu pe fb, apoi am uitat de ea. Nu am fost oripilată de cuvintele folosite, dar nici nu mi s-a părut remarcabilă. Probabil la această oră o ştiţi deja toţi, ştiţi că “Mă-ta are cratimă” şi mama n-are cratimă.

Nu are mare importanţă părerea mea în legătură cu această melodie, cu mesajul ei “educaţional”, despre care sunt multe dezbateri (tot pe facebook) intre “prietenii” mei.

Dar datorită acestei melodii, dimineaţă am “scăpat” de cititul a jumătate din blogurile pe care intru de obicei, deoarece acestea puteau fi doar “ascultate”. De la prima oră, unii au postat videoclipul, au pus alături un vers din melodie şi au aşteptat vizitatorii. Intrat, văzut, plecat. Read More

Căutăm coechipieri pentru o trupa muzicala

Circula pe internet luna trecută un citat al nu ştiu cui, că nu era specificat, care suna cam aşa: “Când schimbi modul în care priveşti lucrurile, lucrurile pe care le priveşti se schimbă”. Normal că poate fi interpretat în multe feluri, dar astăzi mă voi opri la o variantă simplă, legată de muzică si de câteva instrumente muzicale.

Despre chitară ştiu până şi copiii că este un instrument muzical ce scoate sunete când ciupim sau lovim cele şase coarde cu care este prevăzut. Cu puţină voinţă şi ureche muzicală, aproape oricine poate învăţa să cânte melodii simple. Dar ce aţi spune dacă aţi vedea chitara folosită într-un mod cu totul inedit, ca în fotografia de mai jos? V-ar interesa o plimbare cu un astfel de vas de croazieră? Read More

Sufleţel pentru Gigel

Îl mai ştiţi pe Gigel Frone? Aţi aflat ce mare vedetă a devenit? Am văzut pe youtube un filmuleţ cu noile activităţi ale acestui “personaj”.  Omul a cântat împreună cu Connect-R pe litoral, a apărut la tv alături de Cătălin Crişan, care la sfârşit l-a pupat părinteşte pe frunte. Pentru domnişoarele interesate, un post de radio caută acum un “Sufleţel pentru Gigel”.

Recunosc că m-am distrat când l-am văzut prima dată la “Românii au talent”, părea potrivit acolo, la preselecţii, atât de caraghios în costumul său pitoresc. Dar de aici şi până la a-i dedica emisiuni radio şi tv, până la a-l pune să cânte alături de Cătălin Crişan este o distanţă de la cer la pământ, în opinia mea.

Dacă mai aveam vreun dubiu în privinţa canalelor de televiziune româneşti, acum m-am lămurit pe deplin. Poate că Gigel Frone are voce bună, Read More

Beneficiile momentelor penibile

Ai auzit vreodată cântând un măgar cu vocea stridentă? Îţi aminteşti senzaţia pe care ţi-o dădea “scârţâietoarea” frecată de zid? Acelaşi efect îl are vocea mea asupra tuturor când mă hotărăsc să cânt. Nici măcar soţul şi copilul nu suportă să mă audă, cu toată bunăvoinţa pe care o au şi oricât de mult m-ar iubi.

După primele note pe care le scot (nu vă pot spune care sunt acele note muzicale, pentru că nu au primit nume încă), îi văd uitându-se unul la celălalt şi îi asemăn cu nişte conspiratori din alte timpuri. Se privesc speriaţi, îşi pun mâinile în cap, ochii le ies din orbite, apoi îşi revin şi se mobilizează, pregătindu-se de bătălie.

Mihai mă roagă să încetez, că nu îmi iese, copilul se repede spre sursa de inspiraţie, respectiv radio sau youtube, încercând să oprească muzica, Read More

Rebelul folk-rock

Am fost la un singur spectacol de-al lui, în Ploieşti, prin 1986 şi de atunci i-am rămas admiratoare înfocată, deşi peste el s-a cam aşternut uitarea, odată cu moartea sa prematură, în anul 2000. Excepţie fac concertele folk organizate anual de ziua artistului, 21 septembrie.

Nu îmi aduc aminte nici măcar dacă spectacolul s-a ţinut la Teatrul Toma Caragiu sau la Casa de Cultură a Sindicatelor, pentru că imaginea pe care o păstrez în memorie este legată strict de Vali Sterian şi a sa Companie de Sunet. Am stat în primul rând şi nu mi-am dezlipit ochii de la ei pe tot timpul spectacolului, am cântat alături de ei, mi-au zâmbit şi mi-au făcut cu mâna. Read More

Omleta din ouă de broască ţestoasă

Mustangul meu de ieri a trezit în sufletul Pandhorei o amintire amuzantă despre “calul lui Gheorghiţă”, iar cântecul din articolul ei mi-a readus în minte lacrimile care îmi năvăleau în ochi nestăvilite din cauza unei alte melodii. Omleta din oua de broasca testoasa…

Aveam vreo 4-5 anişori când ai mei au cumpărat un disc pentru pick-up cu cântece ale Angelei Similea. Acela a fost momentul în care m-am îndrăgostit de melodiile ei, deşi mare lucru nu înţelegeam din ele.

Ascultam la nesfârsit cântecul “Omleta din ouă de broască ţestoasă” Read More