Skip to main content

Murdar, obosit şi dezamăgit pe Jepii mici

Am ales să vă prezint acest “documentar” pentru că sunt bucuroasă. M-am liniştit. Mi s-a întors copilul acasă murdar, obosit şi dezamăgit pentru că pe Jepii mici a descoperit că are rău de înălţime. Nu mai urcase pe porţiuni aşa abrupte. Abia s-a târât până sus şi … a coborât cu telecabina.

Este revoltat de profitorii care deţin puterea în vârf de munte. La urcare, preţul unei plimbări cu telecabina este de 18 ron. La coborâre, când omul este obosit şi vrea acasă mai repede, preţul aproape că se dublează. 32 ron.

Decizia finală şi irevocabilă: Nu mai vrea la munte niciodată. Iubeşte marea! Read More

Visez cu ochii deschişi la…

În general îmi plac surprizele, dar când sunt legate de chestii pe care trebuie să le facă băiatul meu, încep să mă îngrijorez. Ieri l-a sunat un prieten, să îl invite la o pizza, pentru că îşi serba majoratul. Nu am avut nimic împotrivă, dar tocmai îi spălasem pantalonii preferaţi, deci a plecat nervos. Ghinion. :))

Pe la ora 22, 30, m-a sunat să mă întrebe dacă poate pleca pe munte cu prietenii cu care fusese la pizza. Da, a fost răspunsul meu categoric. Abia după ce a primit răspunsul m-a anunţat că pleacă la 4 dimineaţa pe Jepi (nici nu am apucat să îl întreb dacă pe Jepii mici sau Jepii mari). A trecut pe acasă la 3 noaptea, s-a schimbat, dar nu a vrut bocancii, aşa că a plecat în adidaşi. Le făcusem prăjituri; nu au vrut să se mai încarce şi cu ele.

Au făcut totul pe fugă, fără mari pregătiri. Dacă nu le chemam un taxi, nici nu prindeau trenul. Acum stau cu grija lui şi cu telefonul în mână, sunându-l din oră în oră, până când probabil se va plictisi şi îl va închide, spunând că s-a descărcat. :))

PS: Sunt pe Jepii mici, deja obosiţi, că au dansat până la trei dimineaţa.

Apropo de plecări pe munte, Read More