Tag Archives: intamplari amuzante

Sub fereastra mea se întâmplă zilnic o mulțime de lucruri interesante, amuzante, ciudate… Unele sunt mai drăgute, altele de-a dreptul enervante. Pentru toate am câteva cuvinte de spus, deși eu sunt un câine tăcut în general. De exemplu, adolescenții care îmi tot băteau în geam seară de seară ca să mă enerveze au inspirat-o pe mami să scrie textul numit Povestitorul. Să nu îl ratați! Când eram mic mă speriau teribil pălăriile, glugile, umbrelele și toate chestiile mari care se strecurau pe sub ferestrele noastre. Lătram cu disperare când le […]

Discuție matinală la o cafea. Mihai: -Facem o ieșire azi, dar nu mă mai duci pe câmpuri, să leșin în soare. Aș vrea undeva unde să fie totul verde, să-mi susure apa de izvor în urechi… Ionuț: -Cea mai ieftină și la îndemână destinație? Cada din baie… E toată verde și poți lăsa apa să curgă întreaga zi…

Luni s-a terminat ciorba de perișoare. Marți am avut sedință: -Mai facem și noi o ciorbiță? -De care? -De pui. -Nu, că nu îi place lui Ionuț. -De afumătură. -Nu, că nu mănâncă Vienela. -De “bălării”. -Nu, că se strâmbă Mihai. -Ok, atunci hai să facem tot de perișoare.

Stăpânii mei… mi-au făcut cadou un cocoș de plastic Stăpânii mei… s-au întors din oraș cu brațele pline de plăsuțe și pachețele. Mirosea amețitor a bobițe pentru pisici, a carne afumată, a frișcă aruncată cu dărnicie peste prăjituri, a bucurie simplă. I-am întrebat din priviri ce mi-au adus. O liniște suspectă s-a coborât peste bucătărie. Mami a băgat mâna în sacoșă și a scos de acolo un cocoș de plastic. Cânta chinuit ori de câte ori era strâns de burtă. L-am prins în dinți și m-am refugiat pe canapea, să-i […]

Nu, nu dăm lucruri din casă, că abia ne ajung nouă. Dăm doar povești care, pentru o clipă, ne-au adus hohote de râs. Pentru o mai bună înțelegere a celor ce urmează, menționez că atât băiatul, cât și soțul meu, sunt harnici, nevoie mare (cu un clic pe link vă lămuriți rapid cât de harnici). După îndelungi discuții în contradictoriu, decidem -mai mult eu- că a venit vremea să aruncăm în bucătărie o mână de lavabil pe tavan și pe cei 30 de centimetri de zid neacoperit de faianță. Chemăm […]

Este inadmisibil, absolut inadmisibil!!! Pe ăștia doi (mami și tati) eu îi reclam la Protecția Cățeilor Pofticioși. Cum e posibil să se îndoape de napolitane și mie să îmi rupă doar un colțișor cât boaba de piper, pe motiv că nu sunt bune pentru animale? De unde știu ei ce e bun pentru mine? Și cum de își imaginează că pentru ei sunt bune? Asta înseamnă să te țina cineva sub papuc (pardon, sub șosetă).

În preajma lui mă simt ca în pădurea cu frunze de argint. Când vântul dă iama în crengile sale, foșnește a poveste. Îi ating frunzele. Aspre și pufoase în același timp. Soarele își strecoară timid câte o rază printre ele. Ajunge cu greu în camera tăcută și răcoroasă. Las cartea pe pat și ies afară, acolo unde măslinul e deopotrivă împărat al grădinii și străjer al fereștilor. Rodul său bogat mă îmbie în verde olive. Mi-e viața plină de culoare. Dacă măslina neagră e atât de gustoasă, cea crudă, îmbrăcată în verde […]

Ce mai plantează ploieștenii? Nu a venit sezonul încă, dar omul gospodar își face sania din timp. La fel își face și căruța. Nu, nu suntem de căruță. Recordurile pot fi depășite cu ambiție, dăruire și un strop de transpirație. Îmi e și teamă să mă gândesc la cât a transpirat ploieșteanul care s-a apucat să planteze în fața blocului său bidoane de plastic și dale de piatră.

Nu știu dacă îmi pot permite să lenevesc, dar o fac uneori, chiar și cu riscul de a mă simți vinovată mai târziu. Pe birou zace de două zile un ambalaj de ciocolată. În dormitor, lângă pat, un merișor cam scofâlcit stă la taclale cu cojile de portocale. Vasele sunt nespălate. Zgribulit, copilul intră în casă. Tropăie, scuturând zăpada. Ne găsește ascunși sub pătură, la căldură. La televizor, cu sonorul oprit, rulează o emisiune cu un mustăcios, recuperator de mașini. O porcărie. Întorc privirea spre copil. Purtându-se ca un reporter […]

S-a apropiat de mine cu precauție, neștiind la ce să se aștepte. Am făcut și eu doi pași pentru a-i ieși în întâmpinare. Ne-am inhalat reciproc mirosurile. Roua ce îi udase blana a trezit în mine pofte pe care nici nu știam că le-aș putea simți vreodată. M-am aruncat cu labele din față pe spinarea sa, dornic să duc noua prietenie pe alte culmi. Prin blana ciufulită nu se putea observa dacă e băiat sau fată, dar mami a știut imediat, din chiar gestul meu de iubire adolescentină. Frumoasă mică, […]