Skip to main content

Ozana cea frumos curgatoare in vorbe si culori pentru pictura

Mi-e groaza de momentul cand va trebui sa alegem culoarea peretilor. Mihai nu are nici o pretentie. Pentru prima data in viata eu sunt indecisa, iar asta ii lasa teren liber copilului, care are preferinte cel putin ciudate (verde cu violet, rosu cu negru…)… :)))
Mobila e wenge cu alb, gresia imita lemnul. Ar fi loc pentru orice culoare. Dar pe care sa o aleg?

Haha si pe mine ma lasau cand eram mica sa aleg culorile si imi placea sa vopsesc fiecare perete de cate o culoare :)))))))))))))) ai mei nu au comentat si casa noastra arata ca in desenele animate! Dar sa stiti ca a iesit frumoasa 😀 Eu as face totusi portocaliu cu negru in loc de rosu, rosul este o culoare prea viscerala si s-ar putea sa va dea o stare de neliniste 😛 Culorile calde iti aduc energie, iar cele reci te relaxeaza. Culorile reci par mai curate, sunt culorile apei limpezi, ale ghetii, sau cerului, caracterizate de ordine, pe cand cele calde dau impresia de dezordine, caldura fiind efectul unui foc sau al unei explozii. Daca vrei o casa vesela fa un portocaliu, galben, chiar si verde galbui, eventual cu niste modele negre (nu neaparat regulate, pot fi niste mazgalituri/picaturi pe la colturi sau chiar niste modele de autocolant), sa aibe fiecare ceva de zis. Verdele si violetul sunt culori foarte relaxante, si o combinatie placuta, daca nimeriti bine nuantele s-ar putea sa aveti impresia ca sunteti intr-un castel de sub ape si puteti respira in apa, sau de ce nu prin cosmos Read More

Provocare la imaginatie si poveste

Amânam de câteva zile mersul la bibliotecă, deşi nu mai aveam decât cartea de la Kadia, din care singură citesc destul de greu, iar seara, înainte de culcare, chiar nu mai aveam cu ce să mă relaxez. Am făcut un pact cu Ionuţ. Când are timp şi mai ales chef, îmi citeşte din carte, iar la final eu îi voi da 50 de ron. Între timp, dezleg careuri de Sudoku.

Astăzi mi-am făcut timp să ajung la bibliotecă, dar în faţa clădirii am crezut că pică cerul pe mine. Nu aveam telefonul la mine şi nu mai ţineam minte ce carte mi-a recomandat Vladimir să citesc. Să mă întorc înapoi, să mai fac drumul odată, era sinucidere curată, pe căldura de afară, aşa că am intrat şi am luat primele cărţi care mi-au picat în mână.

Cineva să îmi aducă aminte să cumpăr nişte lecitină de la farmacie. Oare de la farmacie se cumpără medicamente, maică?

Dar am profitat de ieşire pentru a face câteva poze cu aparatul de fotografiat primit în teste de la Haotik şi mă gândesc să vă provoc. Eu vă arăt câteva poze, iar voi însăilaţi o mică poveste  Read More

Să însăilăm o poveste

M-am lungit nepermis de mult cu răspunsul la provocarea lui Redsky.  Uneori vorbesc scriu prea mult fără să îmi dau seama şi nu mă îndur să mai şterg. Dacă vreţi să vedeţi pozele care m-au inspirat, mergeţi o fugă la Redsky. In asta consta provocarea: privesti o poza si, daca ai un strop de imaginatie, insailezi o poveste pe marginea ei.

Mă gândesc să vă întreb dacă nu v-ar interesa şi pe voi un asemenea joc. Cineva să posteze nişte fotografii, iar ceilalţi participanţi să scrie un text pe marginea lor, să “însăileze o poveste”.

Stăteam plictisită în grădiniţa de sub boltă, în curtea mamei mele, jucându-mă cu puiul de căţel abia adus de la Buşteni. Oare v-am povestit cum a intrat Mickey  în familia noastră? Nu? Vă voi povesti într-o zi. Read More

De plictiseală ne imaginam…

Dacă ai fi invizibil oare soarele te-ar mai putea vedea? Ţi-ar mai bronza pielea? Dar ploaia, oare te-ar mai uda? Când ne plictiseam în casă, în zilele prea călduroase, când era un ger de crăpau pietrele sau când eram pedepsite, asta era unul dintre jocurile preferate de mine şi de sora mea in copilarie.

Cum ar fi dacă ai fi invizibilă? Ce ai face? Ne imaginam tot felul de situaţii,  făceam tot felul de scenarii şi mai ales ne descărcam de toate supărările acumulate. În primul rând ne-am fi răzbunat pe copiii mai mari de la bloc, pe cei care nu ne includeau în jocurile lor, pe motiv că eram prea mici. Am fi râs şi de vecinele pe care le deranjam cu gălăgia noastră şi care obişnuiau să ne pârască părinţilor. Nici profesorii nu ar fi scăpat de situaţiile ridicole în care i-am fi băgat pentru fiecare notă proastă, pentru fiecare mustrare, îndreptăţită sau nu.

Dar mie îmi plăcea cel mai mult să îmi imaginez locurile şi oamenii pe care curiozitatea m-ar fi împins să le vizitez, dacă aş fi fost invizibilă. Read More