Skip to main content

Ficțiune și realitate cu vișine

Plin de vânătăi, cu ochii tumefiați, cu spume la gură, bărbatul urlă ca un animal rănit. E legat de vișin, neputincios. Strânge din pleoape, să nu mai vadă cum cei trei vlăjgani cu cefe late o batjocoresc iar și iar, să nu-i mai vadă zbaterea, obrazul palid și hainele sfâșiate. Știe, fără să se uite, că deasupra buzei i s-a uscat o pată de sânge. O aude icnind de atâta durere. Simte că nu vor scăpa zdraveni la minte de aici. Urlă.

*

Pustiul îi însoțește din uliță în uliță. Salcia își plânge tristețea într-o baltă urât mirositoare. Fântâna, părăsită, își scutură în iarbă rugina abandonului. Săteanca apare de nicăieri și le face semn să o urmeze. În curtea fermei îi așteaptă trei zdrahoni. Cu un aer amenințător le trasează indicații precise: vor avea de cules vișinele din livadă, apoi de împrăștiat bălegarul pe pășune și de tăiat salcâmi pentru araci. Abia după aceea se vor putea considera liberi și vor putea pleca spre orașul de unde au venit. Fără vișine, desigur.  Read More