Skip to main content

Investeşte în educaţia copiilor!

“În lupta cu oamenii pentru binele naturii şi,

în final, pentru binele oamenilor”

Sloganul de mai sus aparţine organizaţiei non-guvernamentale Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta (SDD). Pe mine m-a cucerit din prima clipă şi sper ca acelaşi lucru să simtă şi cititorii mei. Organizaţia, după cum spune numele, luptă pentru protejarea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi, din câte înţeleg, chiar a demonstrat prin rezultate concrete că poate oferi soluţii pentru problemele majore cu care se confruntă Delta Dunării. Să investeşti în educaţia tinerei generaţii pentru ca viitorul să fie mai bun decât prezentul mi se pare nu doar un lucru de bun simţ, ci mai ales o iniţiativă absolut necesară în condiţiile în care noi, adulţii, încă mai distrugem cu inconştienţă natura, fără să ne pese de consecinţe. Read More

Educaţia copilului şi jucăriile online

Internetul este un soi de arenă în care gladiatori din toate colţurile lumii se luptă de parcă ar fi viaţa lor în joc. Se profită de orice greşeală făcută de adversar şi se taie în carne vie. Ultima ceartă la care am asistat a pornit de la ideea că unii părinţi nu sunt capabili să îşi stăpânească pruncii care urlă cerând diverse prin magazine. O tabără susţinea că există adulţi slabi, care nu au destulă voinţă şi pricepere în ghidarea unui copil, adulţi cărora nu le trece prin cap să dea o palmă copilului sau să comande jucarii online pentru a evita circul din magazine, în vreme ce în cealaltă tabără oamenii spuneau că s-au dus vremurile când copiii erau dresaţi cu cureaua. Trecând peste jignirile tipice ale celor ce vor să împărăţească internetul, cearta se învârtea în jurul educaţiei celor mici (pe când şi a celor mari?). Read More

Educă blogger pe blogger

Nu-i blogger să nu se arate oripilat dacă aude că un părinte sau un profesor îndrăzneşte să îşi certe copilul/elevul când greşeşte, nu-i blogger să nu scrie pe blog sau măcar pe vreo reţea socială ce i-ar face el părintelui care a avut curajul de a-şi lovi copilul. Mult timp m-au impresionat aceste revolte. Consideram că un om (fie el şi blogger) care tresare şi suferă văzând nedreptăţi sau dureri şi care ia imediat atitudine contra unor astfel de gesturi are cu siguranţă un suflet mare. Mi-aş fi scos pălăria în faţa lor, dacă aş fi avut. Apoi am avut ocazia de a vedea cum se comportă bloggerul când îi vine rândul să educe pe cineva. Cum educă blogger pe blogger? Read More

Leacul contra ifoselor

A fost o perioadă grea şi parcă interminabilă, o perioadă de care aş vrea să nici nu îmi mai amintesc. Trecerea de la copilărie la adolescenţă, dar şi de la pubertate la vârsta adultă, este dificilă atât pentru copil, cât şi pentru părinţi. Unii trec repede şi lejer peste toanele adolescentului, alţii se dumiresc mai târziu. Discutam cu Ionuţ acum câteva luni şi îmi spunea că nu se cunoaşte, că ceea ce gândea luna trecută astăzi i se pare o prostie, că îşi dă seama cât de repede îşi schimbă concepţiile de la o lună la alta.

Apoi ne-am amintit cât de mult ne certam acum câţiva ani, din absolut orice nimic. Noi, care mereu am fost atât de uniţi, care ne-am înţeles atât de bine mereu, în acea perioadă luptam pentru fiecare cuvânt, pentru fiecare opinie. Nu conta subiectul. Pe copilul meu îl enerva orice spuneam. Era mai îndărătnic decât un catâr şi nimic nu îl mai mulţumea. Avea toane, avea nervi şi dorea să i se dea dreptate. Read More

În acea învălmăşeală, cainele a muşcat

După ce a venit vestea că bărbatul i-a murit în război, s-a lăsat cuprinsă de disperare şi şi-a dorit să moară şi ea. Nu mai avea nici putere să lupte, nici lacrimi să plângă. Dar avea şase copii, un petic de pământ şi trebuia să meargă până la capăt. Foamea dăduse năvală peste sat şi peste ei. Copiii erau micuţi, dar nu avea încotro, trebuia să îi pună la muncă, să poată ieşi la liman. Le-a împărţit sarcinile aşa cum s-a priceput, în funcţie de puterea fiecăruia.

Pe cei mari i-a luat pe câmp, să însămânţeze alături de ea, să sape şi să culeagă recolta, să poată intra în iarnă cu mămăliga asigurată. Cei mici au rămas acasă, cu treburile mai uşoare: hrăneau orătăniile, măturau curtea, spălau vasele de lut în care se mâncase seara.

Pe Şoni, fiind băiatul mijlociu, picase să ducă vaca şi calul pe câmp, la păscut şi să aibă grijă de ele, să le adape. Nu era nici el prea mare şi îi plăcea să călărescă, aşa că se distra galopând, cu vaca şi câinele pe urmele lăsate de copitele calului. Stătea toată ziua întins pe iarbă, urmărind dansul norilor, se tăvălea cu câinele prin flori şi răbda de foame până seara, când se adunau toţi în jurul tuciului cu mămăligă. Mama lui punea cana cu lapte pe masă, arunca în fiecare farfurie un boţ de mămăligă, apoi turna laptele înspumat.

Într-o zi, mama a descoperit că vaca nu mai dă acel lapte gras cu care se obişnuiseră… parcă nici nu mai avea atât de mult ca înainte. L-a luat pe Şoni la întrebări. Băiatul s-a codit, dar până la urmă şi-a luat inima în dinţi şi i-a spus adevărul. Aflase că în satul vecin se făcuse o şcoală şi el vroia să înveţe, să nu păzească vaca toată viaţa. Roşu a văzut mama lui în faţa ochilor. L-a alergat prin bătătură şi l-a bătut până l-a învineţit. Păi şcoală îi trebuia lui, când fraţii mai mici mureau de foame? Să nu îl mai prindă pe acolo, că îl omoară.

Dar Şoni nu a renunţat. Făcuse rost de o carte de la domnul învăţător şi o învelea grijuliu în basmaua mamei. Read More

Să ne cântărim vorbele cand educam copiii

Am avut într-o perioadă un şef nu prea dus la biserică. Obişnuia să vină la noi în pauza de masă, să ne povestească despre cei trei copii ai lui şi  năzbâtiile pe care le făceau. Avea talent de povestitor, ne făcea să vedem cu ochii minţii aventurile prin care trecuseră băiatul şi cele două fetiţe, dar si cum isi educa el copiii.

Când a venit pe lume cea mică ei deja erau patroni şi nu puteau lipsi prea mult de la firmă, aşa că au decis să aducă o bătrânică în casă, pentru supravegherea copiilor. De cei mari scăpa repede, că o parte a zilei o petreceau la şcoală, în cealaltă parte făceau lecţii sau dormeau. Dar zvârluga cea micuţă îi cam dădea bătăi de cap femeii, care nu prea mai avea răbdare cu bebeluşii.

Bieţii oameni nu au ştiu nimic şi erau încântaţi de felul în care era îngrijită micuţa, de cât de cuminte dormea. Până în ziua când s-au întors acasă la timp, să vadă copilul Read More

Puţin acră, puţin dulce

Treceam prin piaţă, cu gândul să merg la cofetărie, să cumpăr o prăjitură, când am văzut la o bătrânică un coş împletit din nuiele, plin cu puişori de găină. Nu mai văzusem  niciodată un pui de găină şi mi-au plăcut atât de mult, încât am renunţat la dulciuri pentru a cumpăra unul dintre gemenii din coş. Era atât de mic, de fragil, de galben şi pufos… Îl mângâiam cu vârful unghiei, de teamă să nu îl rănesc.

Când m-au văzut părinţii cu el, au dat ochii peste cap, disperaţi. Abia renunţasem la a mai aduce câini şi pisici în casă. M-au lăsat să îl adăpostesc în balcon, avertizându-mă că va creşte, puful se va transforma în pene şi va deveni o găină numai bună de mâncat. Normal că nu mi-a convenit, dar speram să nu se întample, să fie doar o minciună.

Însă nu a fost minciună. În toamnă, când am plecat la şcoala, Read More

Răsplată sau pedeapsă pentru sportivi?

În loc să îmi văd de treaba mea, că aveam multă, sâmbătă dimineaţă mi-am pierdut timpul şi m-am enervat citind nişte critici la adresa sportivilor români participanţi la Olimpiada de la Londra. Totul s-a întamplat pe facebook, site-ul unde nu petrec prea mult timp, dar pe care îl ţin deschis cât stau la calculator.

Unul dintre bloggerii cu care sunt “prietenă” acolo a spus la un moment dat că sportivii români vor primi la întoarcere maşini, bani, prima pagină a ziarelor, recunoaştere naţională şi laude, cu toate că unii dintre ei s-au făcut de râs. Compara această situaţie cu cea din Coreea de Nord, unde pe sportivii fără rezultate îi aşteaptă inchisoarea în lagărele de muncă.

Asta a fost scânteia care a aprins focul şi care m-a făcut să vorbesc cu acel băiat puţin mai mult de o oră, să îi arăt că nu este o ruşine să participi la o întrecere de o asemenea amploare, că fiecare dintre noi ar vrea să fie “cel mai bun” într-un domeniu, dar că nu ne iese mereu, oricât ne-am strădui.

Poate că sunt eu prea indulgentă sau prea puţin ambiţioasă, după cum spunea el, dar simpla participare la o întrecere mondială mi se pare o dovadă suficientă că sportivii români sunt buni, că au muncit enorm pentru a deveni ceea ce sunt, chiar dacă nu au adus la fel de multe medalii ca în anii trecuţi.

Acet blogger foarte tânăr, viitor jurnalist, consideră că avem dreptul şi datoria de a-i judeca pe sportivii participanţi la olimpiadă, că asta poate fi un impuls pentru ei, că nu trebuie să ne mulţumim cu puţin şi nu vrea sub nici o formă să aplaude simpla lor participare. Nu am avut timp să îl întreb dacă i se pare mai bună soluţia găsită de nord-coreeni.

Părerea mea fermă este că în spatele acestei participări se află copilării pierdute în săli de antrenamente, mii de ore de muncă infernală şi dezamăgirea de a nu fi reuşit să fie cei mai buni. Eu nu reuşesc să alerg până la staţia de autobuz şi ca mine mai sunt câteva milioane de români, care nu vor ajunge să participe la nici o olimpiadă, nici măcar în calitate de spectatori. Dar avem dreptul să ne dăm cu părerea şi să îi judecăm pe cei care au ajuns. Read More

A mea, a mea, e bicicleta mea…

Dădeam târcoale printr-un magazin în căutarea unei perdele drăguţe, care să se potrivească în dormitorul abia modificat. Eram atentă la modele, încercam să văd cu ochii minţii dacă s-ar potrivi sau nu, în timp ce Ionuţ, băiatul meu, care avea atunci vreo 2 ani şi jumătate, admira extaziat o bicicletă cu roţi ajutătoare, vopsită în albastru şi portocaliu.

Am ales modelul de perdea, mi-a măsurat vânzătoarea bucata pe care voiam să o cumpăr, şi în acel moment l-am auzit pe Ionuţ ţipând ca din gură de şarpe. M-am întors speriată şi l-am văzut urcat pe bicicletă, strângând cu putere mânerele ghidonului, în timp ce o altă vânzătoare încerca să îl convingă să coboare.

A fost pentru prima dată când nu mi-am recunoscut copilul. Read More

Noi, românii, aici şi aiurea

Aşa cum un copil ce creşte fără mamă va fi mereu rătăcit prin viaţă, şi noi, românii, fără o bună educaţie, fără un plan de redresare bine pus la punct, umblăm rătăcind şi dând vina pe alţii şi pe soartă pentru tot ceea ce este rău în vieţile noastre.

Dar încrederea mea nemărginită în oameni îmi spune că va veni, mai devreme sau mai târziu, momentul în care vom vedea partea bună din noi şi vom pune umărul la schimbare.

Noi, românii, am fost capabili să păstrăm cu grijă castele şi mănăstiri ridicate de înaintaşii noştri, “Învăţăturile lui Neagoe Basarab…” au reuşit să ajungă până la noi, la fel şi scrierile lui Miron Costin. Încă mai sunt aici ‘Monumentul triumfal”  de la Adamclisi, bisericile rupestre din Buzău şi “Coloana Infinitului”;  încă ne mai mândrim cu M. Eminescu, H. Coandă sau G. Enescu.

Să nu uităm că orice pădure are uscături, dar ele sunt în minoritate, deşi atrag mai repede atenţia. Majoritari suntem noi, românii, Read More