Skip to main content

Citate din cărți – Despre dragoste

Ochiul furtunii este o carte potrivită celor care vor să privească din interior spre exterior, însă trebuie să spun că e posibil ca anumite lucruri descoperite acolo să nu fie prea plăcute. Cititorul poate regăsi gânduri și sentimente care l-au mișcat vreodată, poate vedea petele din sufletele altora sau poate afla despre dragoste (dacă nu a trăit-o până acum) că uneori doare. Patrick White spune la un moment dat, prin vocea eroinei sale, octogenara Elizabeth Hunter:

“Ce nu-mi place mie la dragoste este că, atunci când ești pregătit să-i iubești pe ceilalți, nu vor ei; iar când vor ei, tu nu mai suporți nici măcar ideea.”

Tot un citat despre dragoste, de această dată cu Mary de Santis, una dintre infirmierele doamnei Hunter:

“…iubirea e un fel de stare supranaturală căreia trebuie să mă abandonez total; trebuie să mă las consumată, mai ales cu defectele mele, până când nu mai rămâne nimic din mine.” Read More

Dragobete în varianta vienelară

Iubirea mea de-o noapte

În această noapte nu te voi întreba nimic. Voi lăsa tăcerile să ne vorbească, în timp ce vântul va cânta în surdină melodia verii tomnatice, iar noi vom simţi în alb-negru, între lumina lunii şi obscurul pământului obosit. Îţi vei apăsa palma pe coapsa mea fierbinte, căutând moliciunea de acuarelă a unui tatuaj încă nenăscut. Vei coborî spre glezna-mi împodobită, sorbind iubire.

Dragostea e ca dulceața de ardei iute

Cum e dragostea? La început, când abia îi deschizi cu timiditate porţile, te învăluie în arome dulci acrişoare, în şoapte ce promit să-ţi ofere trăiri de neuitat. După ce guşti din dragoste, în suflet simţi cum se naşte o senzualitate fierbinte, cum întreg trupul îţi devine văpaie, flacără vie. Fie că trăieşte veşnic, fie că se stinge rapid, după doar o vară, dragostea aduce cu sine iuţeala fără de care o relaţie nu poate exista.  Read More

Mireasa vântului

M-am săturat! Nu te mai vreau! Mă doare prea tare. Aş vrea să mă pot dezintegra! Sau poate să mă rup în fâşiuţe, să pot împrăştia lacrimi pe întreg pământul. Aş vrea să nu-ţi mai simt în veci mâinile pofticioase plimbându-se pe trupul meu, să nu mai simt cum mă prinzi în strânsoarea de gheaţă şi foc, să nu te mai văd lipindu-ţi obrazul de sânii mei. Suferinţa pe care mi-ai provocat-o e fără de margini. Nu îţi voi mai spune niciodată mirele meu, iubitul meu, nepreţuitul meu. În tăcerea nopţii mi-ai şoptit că asta îţi e menirea, să colinzi lumea în lung şi în lat, să iei de la unii şi să dai altora. Te-am crezut, trădătorule! Read More

Cine scrie despre dragoste pe internet?

Eram tânără şi singură. Plecasem din oraşul meu spre alte meleaguri cu nişte treburi importante, care îmi acaparau tot timpul şi toată energia. Trecuseră multe luni de când nu vorbisem cu un bărbat şi de când nimeni nu mă îmbrăţişase. Singură mă băgam în pat, singură mă trezeam. Ziua nu mă puteam concentra la nimic în mod serios. Aveam uneori senzaţia că sunt singura femeie din lume care a rămas a nimănui, care iese mereu neînsoţită şi pe care nu o îmbrăţişează nimeni. Seara era mai rău. Adormeam greu, mă zvârcoleam în somn şi visam tot felul de chestii legate de dragoste. Dimineaţa mă găsea epuizată, de multe ori tristă, fără chef de nimic. Read More

O lacrimă pentru Sânziana

E cald. Tare mi-ar plăcea să-mi răcoresc în apa sărată a mării trupul înfierbântat. Probabil aş ezita puţin înainte de a mă lăsa acoperită de valul înspumat, căci o veche legendă îmi revine în minte iar şi iar, aşa cum mi-a povestit-o cândva bătrânul ce scruta orizontul de sub acoperişul de stuf. Se spune că Sânziana, rămasă a nimănui, s-a refugiat departe de lume, pe plaja cu nisip aspru şi adieri calde, acolo unde timpul îşi pierde înţelesul şi unde soarele e stăpân absolut. Spera să poată regăsi căldura de altădată, să-şi încălzească inima ce bătea tot mai încet. A intrat în mare, goală şi cuminte, cu lacrimi şiroindu-i pe obraz. Valul înspumat a cuprins-o în braţe şi i-a murmurat ceva ce nimeni nu a auzit. Read More

Ce culoare are dragostea

Ce culoare are dragostea? Iată o întrebare la care unii ar putea răspunde simplu, după clișee, ”roz”; alții, cum a făcut Rudolph, ar vorbi despre diverse nuanțe de albastru, despre nori albi ce se risipesc în zare, în funcție de etapele străbătute de îndrăgostiți, iar o parte probabil ar învârti un deget la tâmplă și ar răspunde cu o altă întrebare: ”ce culoare are vântul?”, ”ce miros are ura?”, ”ce gust are victoria?”.

Nu voi vorbi despre cum simt alții dragostea, căci ar trebui să fac tabele, statistici seci, irelevante, pe categorii de vârstă, de educație, de zone geografice, de moșteniri genetice sau cine știe după ce alte criterii. Unii iubesc vulcanic, pasional, cu întreaga lor ființă, și probabil văd dragostea în culoarea vântului turbat. Alții sunt reținuți din fire, nu își exteriorizează sentimentele, ba chiar rămân calmi și în sinea lor, apreciind iubirile blânde, cuminți, în care totul se desfășoară plat(onic). Read More

Lingurița zânei- Ganoderma Lucidum

O iubise dintotdeauna, încă de când ea era de-o șchioapă și umbla prin pădure cu rochița fluturând în vânt, răspândindu-și râsul cristalin prin toate ascunzișurile codrului bătrân. Stătea ascuns în câte o
scorbură și încerca să o momească pe Ganoderma cu diverse arome împrăștiate în aer, cu mușchi proaspăt smuls de pe copaci, cu pene lăsate de păsări prin luminiș, cu pământ afânat de către harnicele gâze ale pădurii. Dar Ganoderma nu avea ochi pentru băiatul zânei de stăpânea pădurea bătrână, nici pentru darurile pe care el i le scotea în cale.

Pentru ea, viața însemna să alerge desculță prin frunzele uscate, să asculte susurul micului fir de apă ce trecea prin pădure, să se întindă pe iarba moale, să asculte șoaptele vântului ce legăna copacii, să culeagă ciupercuțe colorate, cu care să împodobească micuța colibă de la marginea pădurii. Când drumurile li se întâlneau întâmplător, Ganoderma își ferea privirea, parcă dezgustată de urâțenia acelui băiat timid, grosolan, sălbatic. Se îndepărta de el râzând, cu pletele castanii fluturând, lăsându-l cu mâinile întinse. El arunca nervos penele colorate, și mușchiul proaspăt cules, și pământul negru, bine afânat. Se retrăgea în adâncul pădurii, în căutarea unui adăpost unde să-și vindece rănile. Read More

Pe cărările întunecate ale vieţii

Cu degete noduroase şi uşor tremurânde, descuie primul sertar al scrinului vechi, a cărui culoare nu se mai poate distinge. Această mişcare face parte din ritualul zilnic pe care bătrâna doamnă îl respectă cu sfinţenie. În interior se află o mică parte a vieţii ei, cea mai frumoasă perioadă, ascunsă în plicurile îngălbenite de vreme, legate cu o sforicică.
Desface funda ce ţine legată micuţa ei comoară, îşi şterge cu mişcări domoale ochelarii şi scoate la iveală, absolut la întâmplare, una dintre scrisori. Parcurge grăbită introducerea şi ajunge la partea emoţionantă. Cum de s-au scurs atâtea decenii de când a fost scrisă şi ei tot i se mai umezesc ochii citind? Read More

O poveste de dragoste

Croitoreasa care îi personaliza hainele cumpărate, care îi mai făcea câte o rochiţă sau un sacou, o chemase la o nouă probă, pentru fustiţa gri la care lucra de zor, încercând să o termine până a doua zi. Spera să iasă bine, să poata face impresie bună la interviul pentru care se pregătea de câteva zile.

Dar nu s-a aşteptat ca şleampăta croitoreasă, despre care credea că va muri fată bătrână, pentru că nu o văzuse niciodată decât singură, să îşi găsească un asemenea bărbat. Când l-a văzut ieşind din baie, înfăşurat doar cu acel prosop alb, când l-a văzut bronzat, cu apa şiroind din părul negru şi ondulat, Cătălina a simţit că i se taie respiraţia. Ştia că trebuie să se prefacă, să nu dea importanţă, să stea de vorbă în continuare cu domnişoara Lavinia, croitoreasa, dar nu îşi putea desprinde privirea de pe acel trup ciocolatiu, atât de armonios construit, de la acei ochi pătrunzători, care au fixat-o doar o clipă. Din acel moment a ştiut sigur că îl doreşte, că vrea să îl aibă pentru ea, că va face orice pentru a-l cuceri. Read More

Cum să îmi conving copilul?

Când mi-am făcut blogul, una dintre cerinţe, după cum ştiţi, a fost să îi aleg un nume. Am ales primul nume care mi-a venit în minte la acea ora matinală şi aşa s-a născut Iubesc Viaţa. La puţin timp am găsit un desen care mă reprezenta, deşi era făcut de un copil şi am decis că îl voi folosi ca banner. Încă nu am făcut-o, dar păstrez cu drag imaginea. Astăzi, când vreau să fac o leapşă, descopăr că primul lucru care se cere este să spun ce iubesc. Nu pot decât să las linkul de la un articol din urmă.

IUBESC- se poate vedea aici ce iubesc. Ar mai fi de adăugat, dar pe cine interesează?

CRESC- un copil de vreo 18 ani şi opt luni. Îl voi creşte cât voi mai avea zile.

PĂCĂTUIESC- mai mult cu gândul… Nu am păcate mari, dar cand s-au adunat aşa multe?

CITESC- tot ce îmi pică în mână, inclusiv indicaţiile de pe pungile de detergenţi din baie. Citesc chiar şi în timp ce mănânc.

CRED- că ar trebui să ies mai des din casă. Sunt palidă, am cearcăne şi mă simt obosită.

MIMEZ- că fac un lucru important la calculator. Să nu mă daţi de gol!

VISEZ- şi până dimineaţa uit tot. Mare ghinion! V-aş putea povesti atâtea lucruri frumoase…

CER- senin şi iarbă verde, stropi de rouă şi flori de câmp. Unde pot găsi această combinaţie?

SPER- să ia Ionuţ bacul anul viitor. Cum să îmi conving copilul să se apuce de învăţat?

FRUMOS- este ceea ce îmi place mie, nu altora.

DEŞTEPT- mi se pare uneori că este copilul meu. :))

FEMEILE- sunt fiinţe greu de înţeles, dar uşor de manipulat. Rog bărbaţii să nu profite de slăbiciunile noastre.

SEX VS. DRAGOSTE- aici am avut mereu îndoieli serioase. Nu cred că este corect să spui că faci sex, deci nu pot pune în balanţă aceste cuvinte. Read More