Pentru cei din generaţia mea PTAP are o semnificaţie aparte, trezeşte amintiri, readuce în faţa ochilor căldura vacanţelor de vară, uniformele albastre semănând a salopete de mecanici şi emoţiile din poligonul de trageri. Celor foarte tineri le voi spune că PTAP însemna Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei.
      O dată pe săptămână se făcea un curs la şcoală despre arme, despre acordarea primului ajutor, despre atac si apărare în caz de război(de obicei cu un cadru MApN). Din timp in timp se mergea la trageri în poligon.
                            
      Într-o vacanţa de vară am avut “şansa” de a merge într-o tabără PTAP pentru o săptămână. Au fost şapte zile memorabile. În primul rând marchează perioada în care m-am apucat de fumat la sfatul colegelor de clasă, care erau convinse că aşa mi se va îngroşa vocea(după aproape 27 de ani am vocea PUŢIN mai groasă ca atunci).

Tot în acea tabără mi-am făcut şi primul prieten, despre care doar eu credeam că este un băiat frumos. Prietenele mele au încercat în fel şi chip să mă facă să renunţ la el, dar unde ele n-au reuşit, sora mea a făcut minuni: l-a făcut pe el să renunţe ruşinat la mine, spunându-i verde în faţă că este prea urât şi că se îmbracă precum un cioban. Am fost prieteni 8 zile. :))
      În tabără era mereu o atmosferă de sărbătoare, râdeam mult, învăţam întinşi pe iarbă, la umbra pomilor. Singura zi care nu numai că nu mi-a plăcut, dar mi s-a părut interminabilă a fost cea în care mi-a venit rândul să ajut la cantină. O jumătate de zi am curăţat cartofi, mii de cartofi,iar în cealaltă jumătate am spălat vase. Uneori venea câte un coleg să mă întrebe ce meniu avem, iar eu trebuia să răspund “pârjoale”, fără ca măcar să fi ştiut ce naiba erau alea.:))


      Dimineaţa plecam spre poligon în pas de defilare, cântând cât ne ţineau plămânii, voiosi nevoie-mare.

 La ce credeţi că mi-a folosit această tabără? Am învăţat să curăt repede cartofii, să bat pas de defilare, să trag cu o puşcă folosită în timpul Primului Război Mondial şi să vorbesc cu ce băiat îmi place mie, fără să permit altora să-şi bage nasul.