Suspendaţi într-o rază de soare

Sunt cărţi care pot fi povestite în câteva cuvinte şi sunt cărţi care nu pot fi povestite. Cele din a doua categorie se cer trăite, simţite, savurate până la ultima literă. În urma lor se aştern tăceri grele de gânduri şi senzaţii. Suspendaţi într-o rază de soare se va numara întotdeauna printre preferatele mele, tocmai pentru senzaţiile pe care mi le-a trezit, pentru tăcerea grea pe care a lăsat-o în urmă, pentru întrebările născute şi nenăscute.

O colecţie cu povestiri de nepovestit care se insinuează tăcut în mintea cititorului, pătrund adânc în conştiinţă, cresc în intensitate cu fiecare nou cuvânt, dau de pământ cu mintea cititorului pentru ca în secunda următoare să îl ridice spre zări neviciate, căci “zeii şi sclavii, în Eternitate, coincid”.

Sensibilitatea cu care Ben Ami a aşternut poveştile pe foaie m-a făcut să uit că citeam o carte. M-am trezit ascultând dureroasele şoapte ale Nopţilor şi le-am făcut semn gândurilor să tacă, pentru ca fiecare cuvânt să ajungă la mine nealterat. Am renunţat la ideea de a face câte un scurt rezumat, căci nu pot şi nu vreau să ştirbesc nimic din farmecul acestor povestiri. Suspendaţi într-o rază de soare este o carte ce trebuie citită, nu povestită.

Probabilitatea fiBANară ca în această viaţă Doar zei să calce pe inima unui Înger noroios (preferatul meu), de-acum şi până în Eternitate, îi poate face pe cititori să rămână Suspendaţi într-o rază de soare rostind printre dinţi Sachel Nerdu, Nerdu, NERDU! sau, după caz, Te iubesc, dar acum mori, scârbo!

“Micile creaturi mai norocoase visau cuvintele cântecelor de a doua zi; meseria lor ingrată, furişată printre zăbrelele unei realităţi îndopate cu legile unor Tonedeşunci, ale celor ce se lăfăiau înapoia unor privilegii pe care şi le oferiseră singuri… În stare să interzică până şi atracţia gravitaţională, dacă le-ar fi stat la îndemânăăăăă, şopteau Nopţile.” (Înger noroios)

“Se pare că încercând să obţinem capacităţi sporite pentru fiecare individ în parte n-am făcut altceva decât să omogenizăm rasa umană. S-o uniformizăm. Pericolul extincţiei a devenit vizibil cu ochiul liber. Până şi impulsurile sexuale sunt tot mai slabe pe an ce trece. Şi, ca să fiu explicit, nu ne mai putem iubi pe noi înşine.

Ni s-a făcut lehamite! Avem nevoie de cineva diferit, aşa cum voi aveţi nevoie de… genele şi tehnologia noastră. ” (Sachel Nerdu, Nerdu, NERDU!)

“Eu îl voi mângâia, ca şi acum, pe dragul de Hans, retrasă într-un colţ al încăperii de unde voi căuta mirarea din ochii lui, atunci când va îndura primul şi ultimul său lotsa. Te iubesc!, îi voi şopti atunci.

Privindu-mă, în ultima clipă a vieţii, va înţelege cât de credul a fost în ziua în care m-a dorit numai pentru el… pentru prima oară, uitând despre mine ceea ce eu n-am avut voie nicicând să uit despre scârbele terrane. Despre cei ca el!” (Te iubesc, dar acum mori, scârbo!)

Ben Ami. Un scriitor care mie mi-a lăsat impresia că, în afară de inteligenţă, cunoştinţe, sclipiri şi ironie, şi-a aşternut în carte şi întreg sufletul, bob cu bob, lacrimă cu lacrimă, meditaţie cu meditaţie. Am citit câteva recenzii ale acestei cărţi. Mulţi susţin că volumul Suspendaţi într-o rază de soare se încadrează în literatura speculativă, că este parte a science-fiction-ului românesc. Eu cred că este mult mai mult de atât… Şi mai cred că acest citat spune totul:

“Godoma nu e doar testul lor de maturitate spirituală; la rândul nostru suntem evaluaţi în funcţie de nivelul de înţelegere pe care îl manifestăm vizavi de acest fenomen. Oare până în ce punct putem stabili punţi de înţelegere la nivel individual?” (Probabilitatea fiBANară)

Despre omul Ben Ami puteţi afla mai multe citind povestea Gabrielei Iaciu. Cartea Suspendaţi într-o rază de soare o găsiţi cu o simplă căutare pe net.