Simt cum lumina dimineţii îmi atinge pleoapele. Cobor din pat, mă spăl pe ochi, trec rapid cu peria prin păr. Nu mai are de mult culoarea naturală. E vopsit. Mă încalţ şi ies până la magazin, să cumpăr ţigări. Mă întâlnesc cu vecina. Îmi este antipatică. Probabil ştie. Ne zâmbim şi ne salutăm politicos, cu toate că ochii noştri spun clar: aş prefera să te păruiesc. Mă întorc în casă. Vreau să deschid o conservă cu pate de ficat. Citesc eticheta: conţine 5% ficat. Pun câinelui bobiţe în castron. Boabele conţin orez, porumb şi morcovi, adică fix ce ar mânca orice câine din lume dacă ar trăi pe stradă sau în pădure.
Plec spre Iaşi. Într-un mic orăşel văd cum muncitorii întind pe stradă gazonul. E criză de iarbă, oameni buni! În gara din Iaşi observ cum un om doarme pe un pled jerpelit, la scara unui bloc. Oare câţi căţei locuiesc în apartamentele de sus, răsfăţati, pieptănaţi şi parfumaţi? În Vaslui cumpăr un şniţel de pui şi un strop de muştar. Şniţelul pare să aibă orice, mai puţin pui. Cel mai probabil e făcut din soia. Las Moldova în spate şi revin la Ploieşti. Vreau să pozez bulevardul cu castani, să vă ofer şi vouă spectacolul cu care natura ne încântă an de an.
Bulevardul pustiu. S-au scuturat frunzele, au căzut castanele. Muncitorii s-au grăbit să măture tot. Asfaltul e curat ca în palmă. Găsesc la rădăcina unui copac, printre pietrele care îl susţin, câteva castane. Le pozez. Îmi amintesc de un festival rock ce a avut loc în pădurea de lângă Ploieşti. Pentru a primi cum se cuvine musafirii, gazdele au măturat frunzele de pe întreaga zonă de pădure destinată festivalului. Am fi fost de-a dreptul şocaţi dacă am fi găsit frunze în pădure, nu-i aşa?
În era modernă, asistăm la o transformare profundă a mediului înconjurător și a vieții cotidiene, iar termenul “artificial” devine tot mai relevant în descrierea modului în care trăim și ne raportăm la lumea înconjurătoare. De la gazonul artificial care înlocuiește iarba naturală până la aromele sintetice care definesc gustul alimentelor noastre, suntem martorii unei schimbări semnificative în felul în care experimentăm natura și trăim într-un mediu construit artificial.
O manifestare vizibilă a acestei transformări este prezența tot mai des a gazonului artificial în peisajul urban și suburban. În loc să ne bucurăm de frumusețea naturală a ierbii verzi, optăm pentru gazonul sintetic, care necesită mai puțină îngrijire și poate fi menținut mereu într-o stare aparent perfectă. În acest fel, sacrificăm autenticitatea și interacțiunea cu natura în favoarea unei estetici controlate și uniforme.
Chiar și în pădure, simbolul nealterat al naturii sălbatice, intervenim activ pentru a menține curățenia. Maturăm frunzele căzute pentru a ne păstra curțile și aleile impecabile, înlăturându-le din ciclul natural de degradare și regenerare. În acest proces, eliminăm elemente esențiale pentru ecosistem, subestimând importanța lor în menținerea unui echilibru natural și sănătos.
Alimentația noastră, o altă sferă în care artificialul se infiltrează, este acum definită de arome și aditivi sintetici. Gustul autentic al alimentelor este deseori înlocuit de arome artificiale, iar ingredientele naturale sunt înlocuite cu surse de substituție care nu au niciodată tangibilitatea și autenticitatea originale. Consumăm astfel nu doar alimente, ci și o versiune stilizată și manipulată a gustului autentic.
În această lume în care trăim artificial, este esențial să ne întrebăm care sunt consecințele acestei transformări. Pierdem legătura cu natura, cu esența vieții și cu ciclurile naturale ale lumii în care trăim. Este nevoie de o reflecție profundă asupra modului în care am ales să construim mediul nostru și asupra implicațiilor acestor alegeri asupra noastră și a planetei.
Suntem martorii unei evoluții în care artificialul a devenit parte integrantă a vieții noastre cotidiene. Înlocuim natura autentică cu imitații controlate și manipulăm elementele esențiale ale mediului înconjurător. Cu toate acestea, ar trebui să reflectăm asupra consecințelor acestui drum ales și să căutăm modalități de a (re)descoperi autenticitatea și frumusețea naturală a lumii în care trăim.
Mă întorc la blocul meu din beton… O voce ancestrală îmi sopteste: pereţii ăştia seamănă cu peşterile din care au ieşit cândva oamenii…
Asa ceva mananca Bruno? Mi-a zis mie ca vrea multa carne :)))
Frumos pe bulevard toamna :)
Imi place sa ma plimb pe bulevard toamna, este asa de liniste si placut.
O zi frumoasa!
ba eu cred ca pesterile alea erau mai prietenoase decat betoanele astea care se umezesc si mucegaiesc.
asa este, traim intr o lume artificiala dar ne am obisnuit asa si cu greu ne am adapta la altceva. oricat spunem noi ca e invers.
Sunt triste observatiile tale. Toti sunt preocupati de ceea li se intampla lor si mai putin atenti la cei din jur. Poate la randul lor traiesc o drama si nu ii mai pot ajuta pe cei din jur.
Nu stiu…, spun si eu… Nu vreau sa iau apararea nimanui. In special celor care pun gazon pentru ca nu creste iarba. Sunt doar bani aruncati.
Ma gandesc doar la bietul om care doarme in gara din Iasi la baza unei scari. Este trist. Dar sunt multi in situatia lui…
Viata pare ca a prins viteza! :) Asa mare viteza incat oamenii nu mai au timp sa puna pate in pateul de ficat, pui in snitelul de pui, nu mai au timp sa gandeasca si iau hotarari pripite, nu mai vad alti oameni in jurul lor, grabiti fiind spre… nicaieri… Se matura si frunze, se matura si oameni…
Tatăl meu avea o vorbă.
“Dacă morcovul ar fi bun l-ar mânca şi căţelul în grădină!
Asa sunt mai toate bobitele de pe piata. :)
Nu mai e ca altadata pe bulevard. Bine, nici alb de la gainatul ciorilor nu mai e. :)))
Imi placea si mie candva, cand locuiam mai aproape de el. Acum fac o jumatate de ora pana acolo, ajung gata obosita. :)))
Ha, ha, interesanta idee, mai ales ca blocul meu are mari probleme la capitolul umezeala.
Incerc sa imi imaginez cat de repede s-ar ajunge la crime si la alte nenorociri daca oamenii ar alege sa se poarte exact cum gandesc. Nu am curaj sa derulez pana la capat imaginea. :)
Fiecare dintre noi traieste o drama. Candva, cand drama era colectiva, si oamenii erau uniti in durere…
Sunt orasele pline de oameni care dorm pe unde apuca. Toti trecem pe langa ei de parca ar fi obiecte…
Ah, comentariul tau pare chiar mai dureros decat articolul meu…
Hi, hi, tatal tau era un om intelept. :))