Sunt micuţe, obraznice şi gălăgioase. Cu toate astea, vecinii le iubesc (atât cât poate un adult să iubească un copil care nu este al lui), le acceptă strigătele de amerindieni plecaţi la luptă, ba chiar le ajută şi la teme dacă nu se descurcă singure. Patru fetiţe urcă şi coboară scările de zeci de ori în fiecare zi a vacanţei de vară, strigându-se pe nume, tropăind intenţionat în dreptul uşii doamnei E., pocăita, râzând strident când bătrâna iese şi le ceartă. Părinţii lor lucrează, vin abia spre seară acasă, aşa că micuţele sunt libere ca pasărea cerului, şi tot ca pasărea cerului ciripesc. 

-Doamna T., ne spuneţi şi nouă o propoziţie cu sensuri diferite ale cuvântului veselă?

Doamna T. surâde şi răspunde imediat, de parcă ar fi avut tema făcută:

-Mămica ta ar fi mai veselă dacă ar găsi întreaga veselă spălată, aşa că lasă joaca şi fugi în casă.

Copiliţa, spontană, îi răspunde în acelaşi ton:

-Sunt prea veselă în acest moment, aşa că nu vreau să îmi stric cheful spălând vesela.

Cele patru fete coboară treptele în fugă, hohotind. De sus se deschide o uşă şi vocea doamnei M. răsună strident, de nerecunoscut:

-Măi fetelor, nu v-am spus niciodată nimic, deşi m-aţi deranjat cu ţipetele voastre. Nici părinţilor voştri nu le-am spus câtă gălăgie faceţi în fiecare zi, dar astăzi nu mai pot! Urlaţi ca nebunele, în timp ce eu mă chinui de două ore să îmi adorm copilaşii ce tresar speriaţi. Sunteţi imposibile şi ar trebui să vă fie ruşine! Vă rog eu, ieşiţi la soare un sfert de oră, până când adorm copiii mai mici din bloc, apoi faceţi ce vreţi.

Departe de a se ruşina, fetiţele râd mai tare şi tropăie mai apăsat, repetând cântat, obsesiv, ca pe o incantaţie, propoziţia “Sunt prea veselă în acest moment, aşa că nu vreau să îmi stric cheful spălând vesela.” Doamna M. trânteşte uşa aproape plângând.

După câteva ore, singură în casă, una dintre fetiţe îşi dă seama că faptele lor sunt ruşinoase. Cuprinsă de remuşcări, cu lacrimi pe obraz, bate încetinel la uşa doamnei M. Îşi cere scuze în şoaptă. Femeia, impresionată, o strânge în braţe, încercând să o liniştească. Pacea coboară asupra lor…

Câţi adulţi au puterea de a privi în urmă, de a-şi recunoaşte greşelile şi de a-şi cere scuze? Câţi cunosc/îşi mai amintesc liniştea ce coboară în suflet după un asemenea gest?