Sunt o fire sensibilă. Poate prea sensibilă în clipele când sunt atinsă acolo unde pielea e fină. Unii spun că ar trebui să am mai multă încredere în mine. Așa cred și eu uneori, însă de la gând la faptă e cale lungă. Nu-mi place să mă cert cu oamenii, dar ei mă provoacă din când în când. Nu-mi place nici să ignor, dar sunt situații când asta e cea mai bună soluție. Unele vorbe dor mai tare decât altele. Îmi rămân întipărite în minte și, oricât aș încerca să le alung, ele revin. Macină, și macină, și macină… Mă fac să îmi pierd orice urmă de încredere în mine și de respect față de alții. Sunt și vorbe care doar mă irită. Refuz să fiu înregimentată în vreun partid de modă nouă (sau veche), așa că nu vă deranjați, vă rog. 

Nu am declarat nicăieri că aș fi așa cum v-ați imaginat voi că sunt. Nu mă acuzați de lucruri pe care nu le-am făcut (sau tocmai pentru că nu le-am făcut). Îmi urmez calea fără să cer nimănui sfaturi și fără să deranjez pe cineva în mod voluntar. Îmi asum greșelile pe care le fac. Nu invit pe nimeni să mă urmeze. Dacă există oameni care o fac, înseamnă că îi interesează luminița ce se zărește la capătul tunelului meu. Nu vreau altă cale. Poate că a voastră este poleită cu aur. Poate că la capătul ei vă așteaptă raiul. Poate… Eu sunt o fire sensibilă și, cu cât încercați mai tare să mă împingeți pe un drum, cu atât mai tare mă agăț de crengile din drumul meu.

Mi-ar fi plăcut să fiu cea care se poate supraevalua, cea care poate trece nepăsătoare pe lângă alții, cea care râde de toți și de toate, cea căreia i se flutură. Chiar sunt uneori, în gând, când nu îmi amintesc ce fire sensibilă am… :p

stralucesti in intuneric