Sunt foarte pricepută la făcut planuri

Sunt foarte pricepută la făcut planuri. Probabil aș putea bate orice record stabilit de alții până acum. Media este de vreo 80 pe zi sau poate chiar mai multe. Încep chiar înainte de a deschide ochii dimineața. Întâi stabilesc care sunt obiectivele pe ziua respectivă, în ordinea importanței lor. Apoi cobor din pat, fac o cafea și îmi clătesc ochii pe internet.

Vai mie! La fiecare pas (a se citi pagină) îmi vin 2-3 idei. Nu le iau pe toate în seamă și bine fac, căci altfel aș înnebuni. Dar câteva tot îmi rămân întipărite în minte și bat la poarta dezvoltării. Le privesc cu atenție, întrebându-mă ce șanse au. Funcționează destul de bine selecția. Păstrez cam 10% dintre ele.

Scot câinii afară. Îmi tremură țigara în mână, pentru că diminețile scoțiene sunt reci și umede. Mintea îmi aleargă de la o idee la alta. Asta da, asta nu, asta da, asta nu. Încep să fac planuri pentru cele pe care le consider demne de aprofundat. Revin în casă și mă asez iar la birou. Am câteva articole de scris. Degetele aleargă pe tastatură, însă mintea îmi este doar pe jumătate acolo. Cealaltă jumătate este concentrată pe ideile și planurile dimineții.

Rămân o clipă cu privirea în gol, apoi deschid marele internet. E plin de informații despre subiectele care mă interesează. Nu, nu cele care au legătură cu articolele pe care trebuie să le scriu. Gândul meu e doar la ideile de astăzi și la planurile deja concepute. Încerc asta, fac asta, dezvolt asta, renunț la asta, învăț asta. Timpul trece mult prea repede. E deja prânzul. Articolele mele își așteaptă cuminți rândul. Planurile trebuie să aștepte și ele.

Mănânc și mă bag o oră la somn, pentru că îmi vâjâie capul de atâta muncă. Nu e deloc ușor să faci planuri în domenii care nu îți sunt cunoscute pe deplin. Întinsă în pat, cu ochii închiși și câinii încadrându-mă de-o parte și de alta, îmi imaginez cum s-ar putea schimba viața mea dacă măcar unul dintre acele planuri ar funcționa așa cum visez. Adorm zâmbind.

Mă trezesc speriată. Am mult de scris. Am rămas în urmă. Trebuie să recuperez. Povestea se repetă. Beau cafea, scot câinii la joacă, scriu, apoi deschid iar internetul. Vai, ce de idei noi! Vai, câte planuri mărețe! Vai mie, mă va prinde miezul nopții lucrând la articole, ca de obicei. Unde sunt vremurile când îmi petreceam timpul scriind în jurnalul de femeie simplă, când cel mai tare mă punea în dificultate rubrica sunt recunoscătoare…?

Acum două săptămâni, de exemplu, m-a pus în dificultate The Best Gratitude Journal, căci am vrut neapărat să văd dacă mă descurc să public ceva pe Amazon. Ia the Gratitude Journal, neamule! Dă un follow autorului, un share, un… ce te lasă inima!

Poză cadou – cea mai iubită pisică din Linlithgow, Scotland.