L-am descoperit de curând pe Haydn. Pe Joseph Haydn. Absolut întâmplător, în timp ce dădeam o tură prin programele tv, am nimerit o emisiune unde se vorbea despre acest mare compozitor. Şi cum eu nu am fost  educată să înţeleg genul acesta de muzică, primul impuls m-a îndemnat să schimb programul. În următoarea secundă am rămas înţepenită cu mâna pe telecomandă. Se difuza un fragment dintr-o sonată compusă de Haydn (nu mă întrebaţi care sonată).

Eu, cea mai afonă dintre afoni, cea care ascultă muzica mai mult pentru versuri decât pentru linia melodică, ascultam muzică clasică! O ascultam cu uimire şi plăcere, aşa cum ascultasem de câteva ori pe blogurile unor prieteni! Pianul îmi dădea impresia că este un copil vesel şi fericit, care poate aduce lumină în viaţa unui om. Parcă ar fi vrut să îmi depene o poveste încântătoare, o poveste care să mă binedispună. Ce a vrut Haydn să transmită cu sonatele lui, din care am ascultat câteva fragmente, habar nu am. Ştiu doar că m-au uns pe suflet şi că aş vrea să mai ascult.

Tot de curând am văzut câteva tablouri pictate de Konstantin Razumov, tablouri care au reuşit să mă intrige. Femeile pictate de el sunt foarte frumoase, sunt suple şi au rochiţe minunate. Trăsăturile lor sunt bine conturate, iar hainele parcă au fost schiţate din câteva mişcări ale pensulei, cu uşurinţă şi talent. Totuşi, ceva în atitudinea acestor femei mă duce cu gândul la vechile bordeluri, ceva la aceste tablouri mă face să mă întreb dacă sunt de bun gust. Nu daţi cu pietre! Este doar părerea mea, de om simplu, care se uită la tablouri şi decide după câteva secunde: îmi place sau nu îmi place. Punct!

 

Konstantin Razumov

 

Konstantin Razumov

 

Konstantin Razumov

 

Konstantin Razumov

 

Fără legătură cu cele de mai sus, vreau să vă spun că ne-am decis. Prima zi de Paşte o petrecem acasă, iar a doua zi pe munte, probabil la Buşteni.