Skip to main content

Sufletul pustiu al femeii tresare bucuros

Marta stătea rezemată de pervazul rece, privind pierdută în gânduri  oamenii care se îndreptau grăbiţi, probabil spre casă, cărând plase grele, nepăsători la forfota din jurul lor.

Bărbaţii târau brazi grei, acoperiţi de zăpada care cădea necontenit, copiii alergau voioşi, cu năsucurile îngheţate, împleticindu-se printre piciorele mămicilor obosite, pe care le aştepta o seară grea. Iuţeau pasul, trăgând copiii neastâmpăraţi după ele, ştiind că acasă aveau de pregătit masa pentru a doua zi. Probabil multe dintre gospodine aşteptau musafiri mâine, rude venite din alt oraş, pe care le vedeau doar de Crăciun, colegi şi prieteni, sau poate că aranjau masa doar pentru familiile lor.

Auzise ea, Marta, că mai toate colegele ei stăteau în noaptea asta treze, împăturind la sarmale, frământând la cozonaci şi preparând tot felul de prăjiturele. Toate erau măritate, toate aveau motive să se bucure de venirea Crăciunului. Cumpăraseră cadouri pentru copii, globuleţe pentru brad şi vorbiseră doar de reţete toată ziua.

Doar ea rămăsese singură, a nimănui, de când murise bunica. Nu mai avea pentru cine să gătească, nu mai avea de ce să se bucure. Cel puţin aşa credeau unele dintre colegele clevetitoare, pe care le auzise spunând că nu are cine să o ia, că este urâtă şi închisă în sine, că este grasă, bătrână şi are ochelarii ca fundul de damigeană.

O durea gândul că aveau dreptate, că devenise nepăsătoare, că nu se mai îngrijea şi nu mai avea prietene. Oare ce făcea în seara asta Tudor, cel care o făcuse să urască oamenii, să nu mai creadă în ei? Îndrepta măcar un gând răzleţ spre cea pe care o păcălise atâţia ani, făcând-o să aştepte un divorţ care nu mai venea? Se mai gândea din când în când la cea care îl iubise atât de mult încât îi dăruise cei mai frumoşi ani ai vieţii, aşteptându-l să termine cu femeia pe care o luase de soţie doar pentru că îi făcuse un copil? Sau în această seară magică îşi ajuta nevasta în bucătărie, prinzând-o de mijloc când trecea pe lânga ea, furându-i un sărut scurt, cum făcea altădată cu Marta?

După mulţi ani de plâns mocnit şi gelozie sfâşietoare, după o scenă teribilă, se hotărâse să termine cu Tudor, care nu avea de gând să divorţeze, dar de atunci nu a mai fost ea însăşi.

S-a înnoptat, ninsoarea s-a oprit, oraşul este plin de luminiţe, iar sufletul pustiu al Martei tresare bucuros de hotărârea pe care femeia a luat-o. Mâine o va suna pe sora ei, cu care nu mai vorbise de când devenise amanta lui Tudor. O va invita la masă, la o bătaie cu zăpadă, vor depăna amintiri din copilărie şi se vor bucura împreună de viaţă.

 

26 thoughts to “Sufletul pustiu al femeii tresare bucuros”

  1. SF-uri? :P Nu m-as fi gandit ca este genul tau literar preferat. Te-as fi vazut citind romane pariziene din secolul 19. :P asa mi te imaginam eu.
    Textul de mai sus e chiar foarte bine scris asa ca, vorba cuiva de mai sus, apuca-te de scris romane, nu astepta pensia. :))

    1. Nu am mai citit un asemenea roman de 20 de ani, poate mai mult… :))
      Mai capat experienta scriind pe blog timp de 20 de ani, apoi, cu pensia in buzunar, ma retrag intr-un varf de munte si scriu pana la sfarsit. :))

Leave a Reply