Există lucruri despre care ştim că sunt imposibil de realizat, până când vine cineva care nu ştie acest lucru şi le realizează- se spune că aceste vorbe ar fi fost rostite de Albert Einstein. Despre Gabriel toată lumea ştia că nu îşi va putea depăşi condiţia, că nenorocul îşi pusese deja amprenta hidoasă pe viaţa lui. Crescut într-o familie dezorganizată, cu un tată prea moale şi o mamă căzută în patima băuturii, Gabi ştia că nu va putea trece peste piedicile ce i se iveau în cale, peste prejudecăţile celor din jur, care îl priveau deja ca pe un ratat, deşi nu avea decât 16 ani.
Renunţase la şcoală de doi ani, atunci când înţelesese că părinţii nu îl puteau ajuta cu nimic, că nu se vor schimba niciodată. Îşi căutase un serviciu, dar cu opt clase era greu de găsit. Făcea diverse treburi mărunte prin vecini, pentru a-şi câştiga pâinea. Nu spera la mai mult. Aripile îi fuseseră smulse înainte chiar de a fi zburat măcar o dată. Era mulţumit atunci când reuşea să îşi hrănească părinţii şi să îşi cumpere o pereche de tenişi, pentru a-i înlocui pe cei sparţi în talpă. Nimeni nu îl încurajase vreodată, nimeni nu îi spusese că are un suflet de aur, un caracter frumos şi o minte organizată.
Cea care a văzut dincolo de aparenţe a fost Ioana. Era profesoară la un liceu din localitate şi l-a cunoscut pe Gabi atunci când a avut nevoie de un om care să îi repare gardul. La prânz, când soarele ardea prea tare, se ascundeau în foişor cu o limonadă în faţă şi discutau. A remarcat imediat că tânărul bărbat, acum în vârsta de 21 de ani, avea un vocabular restrâns, dar idei bine conturate, că era vesel, optimist şi curajos, dar conştient că fără ajutor ar fi rămas mereu copilul “beţivei”.
Au rămas prieteni, chiar dacă diferenţele dintre ei erau mari şi lumea o privea cu milă. A trecut nepăsătoare peste clevetelile vecinilor, peste atenţionările prietenilor, peste supărările familiei. Îl iubea pe Gabi, credea în el şi îi oferea umărul ei puternic. La început îi scria bilete şi scrisori pe care el nu le putea înţelege, din cauza diferenţelor mari dintre ei. Nu s-au dat bătuţi. Au început de jos şi au urcat necontenit, sprijinindu-se unul de celălalt. Gabi a terminat liceul, şi-a găsit un loc de muncă şi a cerut-o în căsătorie pe scumpa lui Ioana, cea care îi oferise o nouă pereche de aripi.
Scara pe care urcau avea tot mai multe trepte, iar paşii lor erau tot mai fermi. Înregistrând succes după succes, Gabi şi Ioana intrau într-o altă lume, o lume în care nu conta de unde vii, ci doar cine erai în acel moment, o lume în care luptau zi de zi pentru a deveni mai buni. Fuseseră clădiţi din cioburi, din granule de durere şi curaj, de revoltă şi speranţă. Tot sub formă de granule venea şi succesul. Se îndreptau spre fericirea de a fi realizat mai multe decât ar fi putut visa. În jurul lor se răspândea, puternic şi discret în acelaşi timp, parfumul nisipului atins de sare din marea ce le era vecină.
Erau ca două particule de nisip pe toată marea vieţii. Minusculi şi neînsemnaţi, dorindu-şi din răsputeri să lupte cu valurile potrivnice. Uneori erau anuncaţi pe uscat, în bătaia soarelui alb, necruţător, dar se zbăteau stând lipiţi unul de altul şi reuşeau întotdeauna să se întoarcă în mare, la adăpost de primejdii. Probabil că îi stimula şi parfumul picant floral pe care îl folosea Ioana, cea care a crezut într-un viitor luminos alături de un bărbat rătăcit pe plaja vieţii, fără umbreluţă şi fără ancoră. Paris Hilton Tease, parfum ale cărui note de vârf conţin bergamotă, piersică albă şi măr roşu, cu note de mijloc florale şi având ca note de bază lemn blond, nisip cald şi ambră, le amintea mereu că sunt puternici, că împreună pot domina voinţa mării.
Succesul vine doar dacă ţi-l doreşti cu ardoare şi dacă lupţi necontenit pentru el.
Este reala povestea ? Oricum, frumos scris !
Multumesc, Radu!
Da, povestea este reala. Gabi mi-a fost vecin… Povestisem candva despre el, dar s-a pierdut articolul cand m-am mutat. Singurul neadevar este cel legat de faptul ca locuiau langa mare. Aveam nevoie de un decor in care sa plasez particulele de nisip. ;)
Ce faaaaain…nu m-am gandit la succes niciodata in felul acesta. Si cunosc si eu o poveste asemanatoare cu doi oameni minunati care se iubesc si care fac lumea mai frumoasa, desi diferentele initiale erau imense acum 10 ani, acum sunt ei si sunt atat de firesti…
Cunosc, cu toate că am avut părinți foarte grijulii, senzația aripilor frânte, lipsă…Tristețea e atât de mare încât abia te mai poți ridica pentru a ți le bandaja, a le crește, cu durere, la loc. Dar uite că sunt oameni lipsiți de prejudecăți care te ajută și atunci aripile cresc firesc, ducând, la fel de normal, către succes. Pentru că nimic bun pe lumea asta nu se obține ușor, orice mare realizare e însoțită de trudă, căderi, eșecuri și reveniri, până la momentul de glorie. Sensibilă poveste, dragă Vienela, și foarte frumos scrisă. :)
M-ai făcut curioasă în legătură cu Tease. Nu cunosc parfumul, e posibil să fie asociat cu succesul! ;)
Foarte frumoasa povestea celor doi. Eu chiar cunosc un cuplu format in felul asta. Cat s-au opus parintii fetei, ani de zile nu si-au vorbit. Dar chiar si acum ei sunt un cuplu solid si frumos, in timp ce alte cupluri cu parteneri mai “potriviti” s-au destramat demult…
Cum spune cineva de la firma la care lucrez “Succesul nu este o destinatie, este o calatorie” !
Si mie povestea mi se pare reala, seamana a ceva ce as putea trai sau poate ca am facut-o. Poate penru ca eroina este profesor? ;)
Da. O poveste pe care,credem,ca toti am ratrait-o prin cineva din jurul nostru.Minunat conturată de tine,Vienela!
O poveste frumoasa care mi-a adus aminte de un caz asemanator de pe strada copilariei mele.
Nu stiu de ce si chiar imi e putinel jena de treaba asta , tot ce citesc sau e legat de don’soara Paris Hilton , resping .As vrea sa nu mai fac asta , insa e fara constienta , asa imi vine…Insa daca voi vedea parfumul pe raft , am sa il miros , desi pot intuit cat de cat mirosul , am senzatia ca este un miros dulceag , de compot de fructe…Scuze , nu vreau sa fiu rea!
Foarte faina povestea din postare.Mai sti ceva despre acest cuplu?
Cred ca chestiile astea ajung povestite tocmai fiindca sunt atat de rare. Sau, ma rog, mai corect ar fi sa spun ca au atat de rar succes. Mai rar el cenusaresu’, ea printesa. Din multe si felurite motive casatoriile morganatice nu prea-s acceptate. Si cam pe buna dreptate.
N-aș fi crezut că-i reală, hehehe, taman eu, care vreau să văd orice vis cum se conturează la orizont. :) Confirmarea ta, din comentarii, mi-a adus o bucurie. Și-ți mulțumesc că nu ai uitat de ei și i-ai adus printre noi.
O duminică superbă.
Ambii au avut noroc că s-au găsit…
Foarte frumoasa si inspiring povestea spusa de tine, vienela!
Sincer, ma bucur mult cand citesc despre astfel de cazuri, semn ca inca se mai poate, inca se poate trece dincolo de bariere si de diferente!
sunt putini oamenii care au curajul sa depaseasca prejudecatile, sa treaca peste gura lumii… sunt prea puternici ca sa n-o faca
Rare astfel de povesti. De fapt exista mai multe dar mor din fasa, nimeni nu le da vreo sansa si protagonistii renunta …
Cand cate una are succes, pare chiar un basm frumos. Deci mai sunt basme chiar si in zilele noastre ceea ce e foarte bine. Norocul lor, cei care s-au “gasit” :)
Important e să nu te dai bătut, cum ai spus și tu, cu alte cuvinte. Până la urmă va apărea și succesul.
Frumoasa povestea ta. Succesul il poti obtine prin munca si perseverenta. Bineinteles ca nu putem exclude si dorinta sau alti factori colaterali insa imi place sa cred ca totul sta in propriile noastre forte.