Din anul 2012 au rămas prea puţine zile, pe care nu ştiu cum să le petrec, pentru a le face memorabile. Tot am senzaţia că stagnez, că nu fac nimic pentru a progresa, pentru a-mi face viaţa mai plăcută. Ies tot mai rar din casă, petrec tot mai puţin timp distrându-mă şi totuşi mă simt tot mai obosită. Să dau vina pe astenia de toamnă? Pe felul dezordonat în care las zilele să treacă, pe faptul că amân de pe o zi pe alta diverse activităţi? Să fie din cauză că dorm din ce în ce mai puţin?
Nu mă mai recunosc. Eu, atât de activă mereu, atât de dornică de noi provocări, simt că nu am chef de nimic în această perioadă, sunt moleşită, mă simt de parcă aş fi în convalescenţă. Plouă? E o vreme mohorâtă? Cu atât mai rău… Nu ies din casă nici pentru a-mi cumpăra ţigări. Şi când mă gândesc ce făceam cândva în zilele ploioase…
Deschideam geamul şi admiram stropii de apă care se spărgeau de pervazul ferestrei, urmăream oamenii grăbiţi şi speriaţi de câteva picături de ploaie, inspiram adânc aerul umed, cu mirosurile lui plăcute. Apoi am primit prima mea umbreluţă. Era micuţă, special făcută pentru un copil de 6 ani. Pe fondul verde era imprimată o fetiţă în diverse ipostaze nostime.
De cum începea să plouă, îmi luam umbreluţa şi fugeam afară. Mergeam în pas de plimbare printre bătrânii cu plăsuţe în cap, printre familii care îşi adăposteau copiii sub geci, printre stropii reci de ploaie. O bucurie fără margini îmi cuprindea sufletul la auzul picăturilor care îmi ciocăneau “în tavan”. Eram mândră de umbreluţa mea, eram mândră de curajul pe care îl aveam.
Învăţasem să o repar, pentru că nu mă înduram să renunţ la ea. Nici nu era greu, dacă stau să mă gândesc. Trebuia doar să prind materialul cu puţină aţă prin găurica de la spiţa umbrelei, pentru că acolo se iveau mereu probleme. Am folosit-o până când am simţit că sunt caraghioasă cu o umbrelă atât de mică şi decolorată. :))
Acum am o umbrelă nouă, dar dacă nu mă invită nimeni la plimbare, prefer să stau la adăpost, în căldura casei…
La fel stau si eu..Abia mai ies din casa de cand a dat toamna..Nu inteleg..Poate e si astenia, sau frigul..De obicei eram pe afara in fiecare dupa-masa…
Ma intreb cat de des ai iesii din casa dar ar ploua foarte des…..?!!!
Uite, incerc sa sa te inveselesc eu cu ajutorul unei versiuni oarecum surprinzatoare a cantecului Umbrella initial cantat de Rihanna, insa aici cantat de altcineva. Poate te va indemna sa si dansezi !
de la o vârstă… :)
Ale tineretii valuri :)
Nimic nu mai este cum a fost odata.
Si-asa incepe sa se schimbe si perceptia asupra lucrurilor. Fiecare varsta cu preocuparile ei. De aici si vesnicul conflict intre generatii …
Pai la voi nu-s cluburi de ceva? Orice fel de lucru manual, de la machete la origami. Chiar nu-s?
Nu mi’a placut niciodata si cu siguranta nu nici nu o sa’mi placa sa merg cu umbrela dupa mine:)) nu’mi place sa o tin in mana…ma adapostesc sub umbrela altora sau las plaoia sa ma ude ca doar nu o sa ma topeasca, nu? :))
Lasa, ca e mai frumos pe blog.
Nici eu n-am chef sa ies in ploaie. De fapt eu n-am avut niciodata, mereu am urat ploaia si am cam pierdut umbrelele. Pe unele le-am regasit ;)
daca fac drumul pe jos lucru-casa de doua ori pe zi, clar nu am chef sa ma mai plimb prin ploaie. dar daca as avea posibilitatea sau ghinionul (dupa modul in care se poate aborda problema) sa stau in casa, o iesire chiar scurta sa respir aerul rece care-mi curata plamanii si parca imi trezeste toate simturile, sa privesc cum arata toate lucioase si in care seara se reflecta lumini colorate sau faruri de masini grabite…m-ar distra. lupta, nu te lasa doborata de apatia anotimpului, exista atatea lucruri placute de facut. iesi si cucereste lumea! :)
E minunat in ploaie.. eu tot timpul ies cand plua… e aerul mai curat… parca ma trezeste.. :)