Sub fereastra mea se întâmplă zilnic o mulțime de lucruri interesante, amuzante, ciudate… Unele sunt mai drăgute, altele de-a dreptul enervante. Pentru toate am câteva cuvinte de spus, deși eu sunt un câine tăcut în general. De exemplu, adolescenții care îmi tot băteau în geam seară de seară ca să mă enerveze au inspirat-o pe mami să scrie textul numit Povestitorul. Să nu îl ratați! Când eram mic mă speriau teribil pălăriile, glugile, umbrelele și toate chestiile mari care se strecurau pe sub ferestrele noastre. Lătram cu disperare când le vedeam și chiar câteva secunde după ce dispăreau din raza mea vizuală. Acum am devenit mai înțelept. Latru, preventiv, la tot ceea ce mișcă dincolo de căsuța mea. Mă potolesc doar când vine mami lângă mine sau când mă ceartă Ionuț, că nu-i de glumit cu el când se încruntă.

M-a luat gura pe dinainte și am spus un neadevăr. De fapt, eu sunt câinele care latră numai la oameni și la câini. Mai ales la câini. Cu furie la câini. Și știți de ce? Probabil pentru că eu, în sinea mea, mă cred pisică. E riscul pe care mami și l-a asumat când m-a băgat, pui fiind, într-o casă cu multe pisici (trei, pe atunci). Poate că nu s-a așteptat că voi ajunge să iubesc mai mult pisicile decât câinii, dar iată că se întâmplă. Dovada cea mai bună este chiar întâmplarea povestită de mami:

Surpriză de proporții în această seară la geamul meu.
Îl aud pe Bruno mârâind, semn că urmează să dea drumul unui torent de lătrături. Mă ridic de la birou și mă uit pe geam, să văd cine îl mai enervează și de data asta. Mârâitul câinelui se transformă în plâns.
Sub fereastra noastră stătea o copilă de 14-16. Îi zâmbea și îi arăta pisicuța pe care o ținea în brațe, o grăsană frumoasă foc. Bruno încă mai plânge, deși fetița cu pisica a plecat de câteva minute.

Cineva a vrut lămuriri, căci nu înțelegea de ce plângeam: voiam și eu afară sau eram supărat că nu puteam ajunge la pisicuță? Mami mă cunoaște bine, așa că am lăsat-o să răspundă: Probabil voia să o pupe și să se joace cu ea. Îi plac mai toate pisicile.

După cum vedeți, sub fereastra mea au loc tot felul de întâmplări amuzante sau întâmplări ciudate (cum, încă nu ați citit Povestitorul?) care îmi dau motive să scriu pe blog.