Dragii mei,
Trebuie să vă spun că mă amuză controversele care se iscă atunci când vine vorba despre mine. Pentru o anumită categorie de oameni sunt frumoasă şi rece. Unii spun despre mine că sunt atât de interesantă, încât le-ar plăcea să mă studieze o viaţă. Apropo, cât credeţi că durează o viaţă? Sunt şi persoane care susţin că le luminez viaţa atunci când bezna îi împresoară. Dar pentru cei mai mulţi SUNT şi atât. Mă ştiu, mă văd, dar le sunt indiferentă. Oare cum se vor comporta la moartea mea?
Câteodată am senzaţia că am trăit prea mult, că sunt prea bătrână. Dar datoria nu mă lasă să îmi închei socotelile cu viaţa. Trebuie să îmi urmez drumul ce mi-a fost trasat, să îmi înnăbuş sentimentele, să calc pe unde am mai călcat, într-o ciclicitate plictisitoare.
Cine ar putea ghici că, sub armura argintie şi netedă pe care o port, în adâncul meu clocoteşte lava, că sunt fierbinte, că am convingeri şi simţăminte, că memoria mea păstrează intacte multe, parcă prea multe amintiri? Cele mai multe dintre ele sunt înfiorătoare, oribile, de nedescris. M-au făcut să mă cutremur de frică şi mânie, de milă şi oroare. Totuşi, printre aceste amintiri răsare una strălucitoare, a unei seri de neuitat.
Am văzut bătrâni omorâţi cu o cruzime fără margini, femei plângându-şi pruncii neînsufleţiţi, bărbaţi torturaţi care îşi urlau animalic neputinţa… Am văzut toate atrocităţile săvârşite în numele unei concepţii greşite. Fapte abominabile mi-au încrâncenat învelişul, mi-au rupt armura şi mi-au smuls lacrimi nenumărate. Am văzut corpuri descărnate, aproape că am atins munţii de lucruri aruncate în dezordine, am auzit plânsetele reprimate violent, am simţit mirosul oribil al fumului gros ce urca spre cer. Au fost zile în care mi-am dorit să mor, zile în care mi-am dorit să văd Pământul dezintegrându-se…
Într-o seară m-a trezit un parfum pe care nu îl mai simţisem de câţiva ani. Dacă nu mă înşel, se întâmpla pe data de 27. 01. 1945, zi în care an de an de atunci, omenirea îngenunchiază (sau aşa ar trebui să facă) de Ziua internatională de comemorare a victimelor holocaustului, a celor care în acea zi au scăpat din iadul numit lagărul Auschwitz-Birkenau.
Mi-a mirosit a vârf de munte necălcat de bocanci nepăsători, a pământ scăpat de bombardamente devastatoare, mi-a mirosit a floare de colţ înălţând falnică ochii spre zările albastre, mi-a mirosit a exuberanţă, a victorie, a libertate.
Pământul reuşise să îi oprească pe monştrii născuţi cu chip de om, iar eu le luminam calea spre casă celor eliberaţi din lagărele de concentrare naziste. Ştiu că sunt persoane care nu mă cred când povestesc, dar mă bazez pe voi. Sunt sigură că le veţi relata absolut tot, că nu le veţi ascunde nimic. Nu trebuie să permiteţi ca istoria să se repete.
Deşi pentru mine acea seară rămâne de neuitat, indiferent câte milenii aş mai trăi, prefer să nu mai am nevoie de asemenea bucurii.
LUNA,
Satelitul natural al Pământului.
PS: Vă las câteva versuri pe care mi le-a închinat Poetul.
“Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate,
Şi pe toţi ce-n astă lume sunt supuşi puterii sorţii
Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii!”
Am mai spus ca ar trebui sa te apuci de scris!
Parfum amărui ai ales. E bine că nu uităm.
Mulțumesc pentru invitație. Sunt niște reguli pe undeva? Povestea trebuie scrisă azi?
Da, in general duminica se scrie. Trebuie sa scrii o poveste, o amintire, orice vrei, dar sa vorbesti despre un parfum care o insoteste. Eu prefer sa aleg parfumuri din natura, dar celelalte fete asociaza povestea cu un parfum fabricat.
Dupa ce scrii, gasesti la Mirela un tabel in care sa iti pui linkul, sa te citeasca toti membrii clubului.
Multumesc. ;)
Ok. Sper să reușesc, de nu-mi iese, vin duminica viitoare. :) Frumoasă idee.
Ce sa comentez? Ce sa spun? Fantastic modul in care ai amintit acea zi!
Tacerea parca s-a lasat brusc acum, dupa ce am citit…
**
Au spus-o si altii: scrii excelent! Ai umor, ai imaginatie, ai “nerv” ai cam tot ce e nevoie sa publici pentru un public mai larg! Macar un volum de proza scurta sau nuvele! Aduna in volum ce ai scris deja!
Succese!
Zile fericite!
Mulţumesc de invitaţie. Mă voi înscrie şi eu la acest club minunat, dar de săptămâna viitoare. Acum sunt presată de timp căci marţi am examen şi stau numai cu nasu-n cărţi. Duminică faină!
Povestile frumoase nu au nevoie de comentarii… :)
Multumesc pentru invitatie, Vi! Sa vedem cum o si ‘parfumam’ astfel incit sa onoram increderea acordata.
ai ales un subiect sensibil si l-ai ilustrat cu acel parfum inconfundabil,parfumul naturii,parfumul libertatii…
parfumul libertatii,cel ami scump si mai greu de gasit parfum pentru cei care tanjesc dupa ea,dupa libertate,dupa viata…
felicitari Vienela!
Vezi ca e buna si batranetea?Experienta de viata mi-a confirmat de la inceput talentul tau.Acum mai vin si alti cititori in sustinerea scrierii unei carti.Apuca-te de treaba ca vor veni si bani din asta sa.Bravo!
Deși tristă, mi-a plăcut mult postarea cu parfum de Lună!
Vă doresc o seară cu parfum de poveste!
M-a emoţionat această istorisire. Mă bucur că încă se mai scrie pentru suflet, în special pe bloguri. Acestea sunt articolele pe care le caut cel mai des, cele care mă fac să tresar, care îmi fac ziua mai frumoasă, care spun o poveste şi reuşesc să ne transpună într-o altă lume. Felicitări!
După orori, atrocități, duhori de bocanci și minți criminale, răsare scânteietor parfumul unic al libertății. Nu comentez felul în care scrii, e inutil, scrii mai bine decât majoritatea celor pe care i-am citit pe bloguri. Dar felul în care ai arătat că violența, crima și oroarea duhnesc, în timp ce libertatea are parfum minunat, e genial. Pentru că ai subliniat măiestrit un adevăr: urâtul duhnește, în timp ce frumosul e parfumat. Mulțumesc Vienela!
Să ai o seară frumoasă, parfumată!
Văd că au scris alţii ce trebuia să las în comentariu.
Un singur lucru a rămas: Să ai o noapte cum îţi doreşti, parfumată!
Cu aceasta postare ai crescut in ochii mei, cat de mici ar fi ei.
Si chiar nu ma potriveam in club, imi lipseste romantismul :)
Orice aromă creează o amintire…
Numai seri frumoase în continuare!…
Ai scris foarte frumos despre intamplari groaznice…
Care asa cum bine spune si Luna, n-ar trebui sa mai existe niciodata.
In ultima vreme sunt la curent cu multe dintre intamplarile acelor vremuri. Pe Nat. Geogr. este o serie de documentare despre cel de-al treilea Reich, despre toate ororile de atunci dar si despre cei care le-au produs…
Ma ingrozesc cu fiecare episod…sunt multe lucruri pe care le stiam insa si mai multe nestiute…
termină, iar îmi aduc aminte de playboy vip. Doamne, cât am suferit când am scris !… :))
Trebuie să ţinem minte istoria, altfel suntem condamnaţi să o repetăm.
Nu ştiu cine a spus asta, dar a avut dreptate.
Cu adevărat superb! Felicitări! :)
Iti multumesc din suflet, Loredana! :)