Autostrada pe care mergeam era aglomerată. Ne izbeam unii de alţii uneori, râdeam veseli, ne împingeam în glumă, ne puneam piedici, apoi ne prindeam de mâini şi străbăteam, pas cu pas, porţiunile periculoase. Şoseaua se îngusta pe nesimţite. Unul câte unul îmi dispăreau tovarăşii de drum. Priveam în urmă şi vedeam cum fiecare dintre ei îşi alegea câte o uliţă pe care să meargă. Îşi construiau acolo case, îşi agăţau la ferestre perdele colorate, îşi plantau în grădini visuri şi le udau în fiecare dimineaţă. Eu încă mai rătăceam căutându-mi uliţa, străină în lumea mea…
Mofturoasă şi dornică să găsesc cea mai curată potecă, trăgeam cu coada ochiului la visurile altora, căutând inspiraţia. Nici unul nu părea să-mi fie pe măsură şi continuam să mă simt străină în lumea mea. Un vis prea mic nu mă mulţumea, un vis prea mare mă speria. Se poate trăi fără un ideal, fără acel vis care să te împingă de la spate spre cea mai frumoasă uliţă? Da, mulţi trăiesc doar aşa, de dragul de a spune că respiră, mănâncă şi dorm. Se poate trăi urmând un singur vis, acel vis fără de care nu te simţi complet? Da, sunt oameni care luptă în fiecare clipă a vieţii pentru un singur ideal.
Se poate trăi cu visul de a găsi cândva un vis? Da; eu sunt dovada vie. Alerg după un vis, îl prind, îl privesc în ochi şi îmi dau seama că nu e visul meu. Un altul trece grăbit pe lângă mine. Nu pot alerga atât de repede. Am în tolbă câteva visuri secrete, visuri de copilă timidă ce speră ca într-o zi să crească şi să vorbească lumii despre idealurile sale. De sărbători am spus, mai în glumă, mai în serios, că mă simt străină în lumea mea. Am desfăcut cureluşele tolbei şi am lăsat ca o parte din secrete să iasă la iveală. Doream să fiu văzută, pentru o clipă, aşa cum mă văd eu în oglindă.
A fost un moment greu, cu o încărcătură emoţională de nedescris în cuvinte, un moment care mi-a adus eliberarea şi, în acelaşi timp, m-a convins că anumite gânduri trebuie să rămână ferecate în colivia lor de aur.
:), asa este, unele ganduri trebuiesc tinute doar pentru noi, cat despre vise, ele ne fac viata mai frumoasa. Eu una am multe pe care sper sa le indeplinesc candva, intre timp le iau pe rand pentru a le duce la bun sfarsit.
Mie imi place sa discut cu oamenii, insa uneori e greu tocmai din cauza ca avem pareri diferite… ;)
Pe rand ar trebui sa le iau si eu, ca sa nu ma impotmolesc…
Pe bune, nu am ştiut că “visul” are ochi în care îl poţi privi!
E jenant pentru mine să recunosc, dar, mă bucur că am aflat! :)
Ah, Radu, cum sa nu iti dai seama de asta pana acum? Fiecare vis are propriul sau trup, propria sa viata… :-P