Hodoronc, tronc, buf, pleoşc! răsună cu ecou pe strada mea, în fiecare săptămână, tabla turtită, plasticul spart şi vocea răguşită de emoţie a şoferilor ce îşi văd maşinile strivite între ciocan şi nicovală (în traducere, între cele parcate şi cele care circulă din sens invers). Se deschid geamuri la apartamentele din zonă, capete de curioşi răsar precum ghioceii, se pun întrebări şi se caută vinovaţii fără vină. Pe strada mea e greu să te plictiseşti, vă garantez!

Poarta nume de râu cu sonorităţi latine. Ne face să trăim ca ea, uneori blajin, alteori vijelios, întocmai cum povestea Octavian Goga. Se varsă chiar acolo unde ne învaţă proful de geogra, inundând delta, contopindu-se cu ea până la pierderea identităţii, devenind hibridul ce nu poate fi descurcat nici de taximetrişti, nici de oamenii legii. S-ar putea crede că aici, pe o banală stradă din Ploieşti, suntem toţi o apă şi-un pământ. Greşit!

“Biruitor frângeai zăgazul
Şi,-mbujorându-te la faţă,
Treceai prin văile afunde,
Încovoindu-ţi îndărătnic
Măreţul tău grumaz de unde.”

Pe strada mea poate fi văzut întreg curcubeul: pe pielea oamenilor, în hainele lor, peste pereţii fiecărei scări de bloc, pe la maşinile din parcare… Maşinile din parcare? Aha, acele mormane de fiare mereu prăfuite, mereu aşezate parcă la nimereală, mereu zgâriate, lovite, strivite, cu o singură excepţie: dacia ruginită ce stă să se fărâme de bătrâneţe, singura peste care parcă s-a aruncat o vrajă bună, singura mereu ocolită în accidentele de pe strada mea. O altă vrajă a fost aruncată peste scările de bloc, amestecând A cu E, B cu D, C cu I, în aşa fel încât bătrânii să creadă că s-a schimbat ordinea literelor în alfabet, iar copiii să aibă impresia că au intrat în labirint.

strada in ploiesti

Spre uşurarea noastră, toate astea pot fi ascunse cu uşurinţă datorită brutăriei ce consumă uneori prea mult curent electric, făcând ca noaptea să se pogoare chiar şi ziua asupra străzii. Se sting lumini, se închid calculatoare, se dezgheaţă frigidere, se răcesc calorifere, se micşorează costurile facturilor de electricitate. Celor care îşi doresc să afle cum trăiau strămoşii noştri pe vremea când nu se inventaseră toate facilităţile secolelor 18, 19, 20 şi 21 le recomand să vină, măcar în vizită, pe strada mea.

Nu vreau să vă imaginaţi că este mereu aşa sau că mă plâng. Nicidecum! Strada mea este frumoasă tocmai pentru că este imperfectă, pentru că lasă întotdeauna loc de mai bine, pentru că nu îmi poate fura inima, nu mă poate subjuga, nu mă poate face să o visez. Iarna îmi pare de-a dreptul dezolantă, însă în restul timpului simt că aş putea iubi această stradă, cu florile ei multicolore, cu puful de plop ce pluteşte în aer, cu catalpa ce îmi umbreşte verile.

flori pe strada mea

De fapt, pentru a răspunde cu maximă sinceritate la o leapşă din 2012, trebuie să spun că îmi iubesc strada, căci ea îmi dezvăluie cel mai frumos răsărit de soare şi tot ea mi-a adus sub geam, pe rând, cele două minuni miorlăitoare ce îmi fac viaţa mai frumoasă.

rasarit de soare pe strada mea

cele doua pisicute 1

Strada ta cum este, cititorule?