Cu mult timp în urmă i-am spus că aş vrea să îl vizitez. Aşteptam cu nerăbdare să văd cum şi-a mobilat partea de casă închisă oaspeţilor. Îmi imaginam că voi găsi acolo comori cu valoare inestimabilă, că le voi putea admira şi chiar atinge. Ştiam bine cât este de pretenţios când vine vorba despre lucrurile sale. Ştiam că tot ceea ce iese din mânuţele sale poartă o amprentă unică, semnătura unui om inteligent, cu umor şi cu mult bun simţ. Când mi-a înmânat cheile casei şi mi-a spus că pot vizita orice încăpere doresc, oricând doresc, am simţit cum emoţiile mă cuprind într-o plasă fină, invizibilă. 

Cuprinsă de îndoieli, am ezitat să descui uşa. Dacă a vrut doar să mă încerce? Dacă mi-a dat cheile de jenă? Dacă voi găsi în interior lucruri ce ţin de intimitatea lui cea mai intimă (nu, nu mi-a fost teamă că dau peste poze cu el nud)? Până la urmă, dacă ar fi vrut să îi fie văzută casa, ar fi lăsat uşile larg deschise, nu? Şi totuşi e un bărbat matur, care ştie ce aşteptări are de la viaţă. Nu s-ar fi jenat să îmi dea un răspuns tranşant când am cerut cheile (a se citi parola), dacă ar fi ţinut atât de mult la intimitate. Nu cumva se va simţi jignit de tăcerea mea? Nu cumva îşi va imagina că nu mă interesează casa lui şi toate comorile pe care le ascunde acolo (a se citi pe blog)?

Dacă ar fi cârcotaş, mi-ar putea spune că deja am dovedit acest lucru. Dar eu îl cred băiat înţelegător, aşa că îndrăznesc să îi intru în partea de casă descuiată chiar şi neinvitată, atunci când timpul îmi permite. Când îmi voi face timp şi pentru cealaltă parte, habar nu am acum, că e trecut de miezul nopţii şi eu tot scriu (aşa-mi trec nopţile, aşa îmi trece viaţa). Nu ştiu cum reuşeşte, însă toate lucrurile ce îi apartin mie îmi par a fi comori.

Orice idee, orice formulare, orice cuvânt aşternut în această casă virtuală, în această cârciumă de fiţe, îmi trezeşte o amintire, un gând, o idee. Spune Cristian în articolul spre care am pus link că “toți aceia care au primit parolele fac parte dintre cei care, dac-ar așterne fie și numai trei cuvinte pe-un petec de hârtie pe care să-l pună mai apoi într-o sticlă, și dacă sticla ar ajunge pe undeva prin Portul Tomis, aș ști exact, citind acele trei cuvinte, cine și de pe ce „insulă” a trimis mesajul.”

Citesc multe bloguri. Despre autorii lor pot spune că ştiu destul de multe. Pe unii îi urmăresc de 2-3 ani sau probabil mai mult. Cu toate astea, nu ştiu dacă m-aş încumeta să fac o asemenea afirmaţie. Nu, chiar nu cred că aş putea recunoaşte un om din numai trei cuvinte. Sau, cine ştie? Poate că ar fi interesant de jucat un asemenea joc în blogosferă. Dar cum să adunăm mesajele bloggerilor (cu trei sau mai multe cuvinte) fără să le aflăm numele sau adresa de mail?